Vocea tăcută a tineretului român…

Am fost întrebat de un internaut "dacă tinerii ar trebui să facă politică în România" şi am răspuns: Da! Da! Da! Nu numai că tinerii trebuie să facă politică, dar eu consider că este şi o obligaţie, dar mai ales o mare responsabilitate a tineretului de a se implica activ, conştient şi responsabil în politica românească.

Iată motivaţia:
Nu este doar o afirmaţie gratuită, ci un adevăr care decurge din conceptul novator referitor la DEZVOLTAREA DURABILĂ, concept care printre alte teze fundamentale defineşte astfel o formulă nouă a dezvoltării societăţii: "Dezvoltarea care asigură creşterea bunăstării generaţiei actuale, fără ca această creştere să conducă la scăderea bunăstării generaţiilor viitoare, să le compromită posibilităţile de a-şi satisface propriile necesităţi".

Acum câteva sute de ani nu apăruse conceptul "dezvoltării durabile" iar pe voievozi nu îi interesau problemele politice care nici nu erau aşa de arzătoare ca cele de astăzi. Este bine să nu se resemneze tineretul cu privire la dreptul de a face politică şi să se implice foarte serios în această problemă.

Din această teză rezultă foarte clar că generaţiile mature pot să asigure dezvoltarea în general a societăţii lor numai ţinând cont de aspiraţiile şi nevoile atât ale tinerilor, cât mai ales a generaţiilor viitoare.

Ca să se poată aplica acest concept, tinerii trebuie să devină parteneri de dialog cu generaţia matură să participe la formularea deciziilor şi să negocieze fiecare decizie în parte care le poate influenţa dezvoltarea şi afirmarea pe termen scurt, mediu şi lung.

Pentru a deveni parteneri onorabili şi credibili de dialog pentru reuşita negocierilor, tinerii trebuie să se instruiască foarte bine, să-şi definitiveze aspiraţiile reale şi să poată să le susţină public.

Desigur că nu toţi tinerii au asemenea disponibilităţi, dar ar trebui ca un număr cât mai mare să se implice în această problemă vitală, de a-şi apăra dreptul la viaţă, la bunăstare, la o dezvoltare echilibrată a viitoarei societăţi în care trebuie să trăiască atât ei, cât şi urmaşii urmaşilor lor.

Este regretabil că acest lucru nu este astăzi înţeles corespunzător de către tinerii din România şi mai ales că ei sunt marginalizaţi de către toate formaţiunile politice, fiind înglobaţi în aşa zisele organizaţii ale tineretului (PSD, PNL, PDL etc.), unde ei nu pot participa la formularea şi luarea deciziilor.

Voi tinerii trebuie să staţi alături de maturi, să preluaţi de la ei tot ce este mai bun, să vă formaţi ca politicieni remarcabili şi să sprijiniţi când o să ajungeţi la vârste respectabile pe toţi tinerii care vor să se implice în politică.

Pentru a reuşi în acest demers, trebuie să vă organizaţi, să vă instruiţi corespunzător, căci politica este o ştiinţă ca matematica, geografia etc., care generează o sumedenie de meserii ce necesită a fi făcute cu multă pricepere şi mai ales cu performanţă.

Neimplicarea în actul politic al tinerilor, înseamnă nu numai resemnare, dar vă condamnaţi atât pe voi, cât şi pe urmaşii voştri la o viaţă grea şi nemeritată, la lipsuri şi boli probabil incurabile. Numai pentru acest lucru, dacă îl înţelegeţi corespunzător, merită să vă implicaţi cu tot efortul şi să deveniţi o forţă reală a societăţii. Nu vă speriaţi de efortul pe care trebuie să-l faceţi pentru că merită din plin să vă apăraţi drepturile care în mod grosolan sunt încălcate astăzii de către toţi decidenţii politici care au făcut un lucru murdar: v-au cumpărat aspiraţiile prin marginalizarea de care am vorbit.

Celor care doresc să se implice în această problemă vitală a dezvoltării societăţii le recomand să analizeze şi programul MIŞCĂRII EURO-CIVICE ROMÂNE postat pe blogul asociaţiei, având convingerea că o să reuşiţi din plin. Vă doresc din tot sufletul SUCCES, MULTĂ MINTE ŞI PERSEVERENŢĂ.

Mircea Vintilescu

Dă Doamne UDMR-ului şi puţin bun simţ!

Tot poporul român a fost ţinut în şah aproape 3 săptămâni, aşteptând să vedem care este poziţia UDMR pe marginea propunerii reorganizării teritoriale a României. Au analizat această propunere pe toate feţele, mai toate forurile şi organizaţiile maghiare atât din România, cât şi din Ungaria, au dezbătut toate propunerile de compromis făcute de unii politicieni români şi au ajuns în sfârşit la o concluzie unanimă: „România trebuie să mai aştepte, să analizăm mai profund, căci nouă ungurilor nu ne cade bine nici o variantă”.

Unii români s-au bucurat că întregul proces de reorganizare teritorială a fost contramandat. Alţii au reacţionat ceva mai ponderat la acest refuz venit din partea UDMR, iar restul pur şi simplu s-au resemnat să-şi spună părerea.

Foarte interesantă a fost, din punctul meu de vedere, declaraţia lui Kelemen Hunor, preşedintele UDMR care motivează că „nu agrează varianta de reorganizare a României... pentru că ar scinda comunitatea maghiarilor”.

La această declaraţie, nici o oficialitate românească (şi avem foarte multe) nu a avut o reacţie pe măsură, lăsând să se înţeleagă că apariţia Ţinutului Secuiesc propus de maghiari nu ar scinda comunitatea românească din România.

 

Consider această tăcere din partea autorităţilor româneşti foarte periculoasă, apoi tăcerea societăţii civile mi se pare că nu este bine venită. Să consider prin această tăcere că românii nu sunt conştienţi că România este patria lor şi nici că aici au dreptul deplin să-şi organizeze viaţa aşa cum o cer în mod democratic proprii lor cetăţeni?

Este o întrebare care mă pune pe gânduri. Eu nu înţeleg cum o minoritate sub 2% din populaţia României poate să aibă nesimţirea de a împiedica promovarea unor atitudini reformiste care îi privesc în primul rând pe majoritarii români. Dacă îi auzi pe maghiarii din România cum se vaită că o duc greu, că nu se pot manifesta după bunul lor plac etc., când ei sunt la guvernare şi fac cam ce vor din această ţară şi dacă nu ai trăi aici să vezi concret ce lipsiţi de bunul simţ sunt, atunci ai putea să crezi că România a demarat programul de exterminare în masă a ungurilor. La toate aceste matrapaslâcuri maghiare toate oficialităţile româneşti tac, nu iau nici o măsură de a sancţiona atitudinile anticonstituţionale ale maghiarilor, nu iau măsuri pentru a pedepsi încălcările repetate ale legii şi ordinii publice făcute de maghiarii extremişti, nu fac nimic din ceea ce ar trebui să facă şi mai mult, ar vrea parcă să-şi ceară scuze dacă un român ia o poziţie împotriva şovinismului maghiar.

Am încercat să mă documentez să văd unde o minoritate poate să-şi facă de cap într-o ţară a Uniunii Europene aşa cum face UDMR-ul în România şi nu am găsit nimic similar. Am constatat în schimb, foarte mult bun simţ al minoritarilor în ţările de adopţie. Astfel am văzut că în Germania, turcii nu au cerut plăcuţe bilingve în landurile unde trăiesc de mai bine de 50 de ani, în Franţa musulmanilor nu li se permite să poarte straiele lor populare, în Spania mulţi lucrători sezonieri musulmani sunt repatriaţi, în Ungaria românii rezidenţi nu au drepturile maghiarilor din România, am mai văzut că în nici o ţară de pe glob o organizaţie culturală a unei minorităţi nu este primită în parlament şi nici nu se pune problema să participe la actul de guvernare.

Din această scurtă documentare cred că UDMR-ul a întins prea mult plapuma şi dă dovadă de o mare obrăznicie în raport cu majoritarii. Eu nu discut dacă soluţia de reorganizare teritorială a României este bună sau nu, la această întrebare trebuie să răspundă în primul rând românii şi nu maghiarii, eu discut de tolerarea acestei atitudini dispreţuitoare şi fără precedent a unei minorităţi faţă de majoritari. Iată că dacă maghiarii minoritari din România nu vor să se facă ceva, noi românii trebuie să ne supunem fără să crâcnim şi să acceptăm lesa ungurească. Consider că la acest capitol toate formaţiunile politice din România sunt repetente. Se vede clar că ele nu apără interesul şi onoarea românilor, ci nişte interese proprii, aducătoare de bani şi de alte beneficii. Nici măcar viteazul nostru preşedinte care se leagă de regi şi alte state învecinate nu a avut un punct de vedere ferm în această problemă.

Nu au avut reacţii nici la mesajele nediplomatice venite din Ungaria, când o ţară liberă şi independentă cum este România era somată de către un politician obscur din guvernul de la Budapesta că „România trebuie să recunoască cât mai rapid posibil Ţinutul Secuiesc”. Iată în ce batjocură ne-au adus politicienii noştri care se ceartă astăzi pe sondaje, pe cuvinte spuse aiurea de unul sau de altul, dar nu văd că de fapt românii nu mai sunt stăpâni la ei acasă.

Nu se poate tolera aşa ceva mai ales de către societatea civilă românească şi de aceea cer ca toţi bunii români să sancţionăm drastic pe toţi aceia care se joacă cu soarta a 22 de milioane de oameni.

Eu cred că societatea civilă românească trebuie, în primul rând, să-i solicite UDMR-ului să-şi ceară scuze poporului român pentru toate ofensele aduse pe marginea aşa zisei găzduiri neomeneşti a minorităţii maghiare. Trebuie să cerem tuturor formaţiunilor politice româneşti să ia atitudine faţă de politica segregaţionistă pe care o promovează în România UDMR-ul, dar şi mai mult, trebuie să le cerem tuturor politicienilor, inclusiv celor din UDMR, aşa cum au fost mandataţi de popor şi cum au jurat pe Biblie şi pe Constituţia României, să apere onoarea şi integritatea teritorială a României. Intelectualilor de frunte din România trebuie să le cerem să ia atitudine împotriva revizionismului maghiar, iar poporului român să nu mai tolereze nici o abatere a maghiarimii de la normele bunului simţ în comportamentul unor şovini şi extremişti maghiari.

Este bine ca UDMR-ul să înţeleagă că dacă au fost acceptaţi în societatea românească cu drepturi speciale, atunci trebuie să manifeste BUNUL SIMŢ ELEMENTAR, să se abţină de la declaraţii necuvenite, care învrăjbesc şi umilesc cetăţenii acestei ţări.

Mircea Vintilescu

Bunul iobag şi ţara lu' Papură Vodă (2)

Vorbeam în articolul precedent despre BIRURI şi IMPOZITE. Pentru ce le dăm? Pentru ca aceia care ne conduc să poată trăi liniştiţi împreună cu familiile lor şi împreună cu tot arborele lor genealogic încă nenăscut. Toate aceste sume colectate se duc într-un mare sac național care se cheamă PIB şi din care conducătorii se înfruptă distribuindu-le către instituţii ale statului, prin Ministere. Atenţie, ale STATULUI, nu ale CETĂȚEANULUI!

De ce spun asta, deoarece statul şi instituţiile acestuia nu mai aparţin de mult cetăţeanului şi nici nu au aparţinut vreodată.

Statul distribuie banii către Sănătate, însă ştim foarte bine că serviciile de sănătate nu au fost niciodată gratuite. Chiar dacă oficial aşa se spune, suta de lei băgată în buzunarul fiecărui angajat din domeniul sanitar, de la portar până la profesor doctor, tot contribuţie se numeşte (desigur e vorba de sume mult mai mari, acesta era doar un exemplu).

Statul distribuie banii către Ministerul Învăţământului, dar şi aici intervin multe alte dări pe care trebuie să le suportăm tot noi cetăţenii creduli şi oneşti ai acestei ţări: rechizite, fondul clasei, fondul şcolii, cadouri de ziua fiecărui cadru didactic, meditaţii, examene, diplome etc.

Statul distribuie banii în proiecte naționale pentru drumuri şi autostrăzi (zicând că se împrumută pentru acestea din fonduri europene pe care tot noi cetăţenii le rambursăm), însă ne impune taxe de pod, de drum, de autostradă, de ape reziduale şi pluviale sau taxe de primă înmatriculare pentru autovehicule.

Statul distribuie banii către Justiție, însă chiar şi atunci când ţi se spune că în anumite probleme legate de drepturi cetăţeneşti beneficiezi de gratuitatea actului de justiție, eşti sfătuit (atunci când primeşti un termen de peste un an de zile), să-ţi iei un avocat. Cum este posibil să ţi se scurteze termenul dintr-o dată, doar pentru că ai cotizat suplimentar luându-ţi un avocat?

Statul distribuie banii către Armată, însă armata se implică în fel şi fel de forţe de “menţinere a păcii”, prostindu-ne copiii să moară pe meleaguri străine pentru un pumn de dolari. Odinioară armata era respectată, deoarece întotdeauna “întorcea” ceea ce primea, oferindu-se să ajute în campanii agricole, în construcţii, la paza obiectivelor sau în activităţi industriale.

Statul distribuie banii către Poliţie, însă poliţia a ajuns în toate sondajele de opinie să fie cotată cu cel mai mic coeficient de încredere. Poliţia a ajuns să fie BRAŢUL ARMAT AL PUTERII POLITICE, cel care luptă împotriva cetăţeanului onest. Dacă deschizi gura pe stradă eşti săltat imediat şi dus la secţie pentru că ”ai tulburat liniştea publică”. Dacă te organizezi în grupuri mai mari trebuie să ceri aprobare pentru a demonstra paşnic, altfel eşti socotită ca şi grupare instigatoare la răsturnarea ordinii de drept. De parcă ei, reprezentanţii statului, ar trebui să aibă un loc predilect de unde să fure şi să comită ilegalităţi.

În esenţă, întreaga ordine de drept a statului în România (şi nu numai), se bazează pe forţarea cetăţenilor să susţină din punct de vedere material o maşinărie care nu-şi dovedeşte nicicum utilitatea din punct de vedere al sprijinului pe care ar trebui să-l acorde cetăţenilor. Şi atunci întreb: LA CE NE FOLOSEŞTE SĂ LE FACEM BUZUNARUL MARE?!

Dumitru Zburlea

Sărbătoarea ilegalismului în Protecţia Mediului

La data de 5 iunie s-a convenit pe plan internaţional să se sărbătorească ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MEDIULUI.

 

Ca om care lucrez în acest domeniu de foarte mult timp, am încercat să desluşesc tainele acestui eveniment care dă ceva de lucru în mod festivist multor instituţii, ONG-uri, diferiţilor oameni de bine din ţară şi de ce nu şi unor politicieni care doresc să se afirme în acest domeniu.

Prima problemă care se ridică este legată asupra cărui mediu acordăm această atenţie sărbătorească. Al mediului academic? Al mediului cultural? Al mediului economic? Al mediului politic? Iar enumerările mai pot continua.

Dacă ne-am lua după definiţia oficială dată în legislaţia românească (Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului): "mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului".

Eu unul, nu ştiu şi nici nu pot să-mi dau seama ce am sărbătorit: ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei?! Aerul?! Apa (şi care apă)?! Solul?! Subsolul?! Aspectele caracteristice ale peisajului?! Toate straturile atmosferice?! Toate materiile organice şi anorganice?! Fiinţele vii?! Sistemele naturale în interacţiune?! Unele valori materiale şi spirituale?! Calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului?!

Cum nici un organism care s-a implicat în acest act sărbătoresc nu a făcut o precizare clară a ceea ce reprezintă motivul festivităţii, cred că poate au sărbătorit toate straturile atmosferice, sau poate toate materiile organice, anorganice şi fiinţele vii, sau poate sistemele naturale în interacţiune…

Pot să fiu însă foarte sigur că nu se puteau organiza festivităţi de sărbătorire pentru unele valori materiale şi spirituale, pentru calitatea vieţii sau pentru minunatele condiţii care ne influenţează bunăstarea şi sănătatea, căci exista riscul ca mulţi participanţi la această festivitate să-i ia cu "HUO" pe organizatori. Iar aceste formule festiviste se puteau transforma foarte uşor în veritabile mitinguri de protest care ar fi fost greu gestionate de către autorităţile de resort. Mai mult, numeroase ONG-uri au profitat de acest eveniment ca să iasă din anonimat şi au adus în discuţie problema cailor sălbatici din Delta Dunării, a câinilor fără stăpân, a defrişărilor… şi multe alte probleme colaterale, care au amplificat formulele de festivism declarativ, care, de altfel, nu pot avea nici un fel de valoare în faţa autorităţilor de specialitate.

Însă mai nimeni dintre toţi cei menţionaţi nu s-au referit la problema protecţiei mediului din România, cum este organizată această activitate, cum funcţionează şi ce performanţe are, cum se cheltuiesc banii de la bugetul de stat de către instituţiile abilitate ale statului sau de către alte organisme implicate în această problemă etc., în condiţiile în care mai toţi contribuabilii susţinem cu înverşunare că se manifestă serioase elemente de nechibzuiţă în acest domeniu.

Poate că nu scriam aceste rânduri dacă nu aveam convingerea că şi în viitor se vor folosi aceleaşi forme organizatorice zgomotoase şi mai ales aceeaşi demagogie festivită care se finalizează… CU NIMIC. În acest sens, ridic câteva probleme care încercă să lămurească cât de cât unele frământări şi preocupări ale mele.

În România nu se poate vorbi cu seriozitate despre PROTECŢIA MEDIULUI. Iar cine o face, este cu adevărat iresponsabil! Pentru că în legea amintită nu există o definiţie oficială a protecţiei mediului, respectiv ce este aceasta, ce cuprinde, cine o face etc. Este surprinzător cum doamna fost ministru Sulfina Barbu a propus Parlamentului României spre adoptare o lege organică fără un domeniu definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege, cum Instituţia Prezidenţială a promulgat-o. Iată că numai sub acest aspect toţi cei enumeraţi şi-au etalat pe deplin incompetenţa profesională, demonstrând cu prisosinţă că manifestă multă superficialitate şi neglijenţă în elaborarea legilor care ne reglementează toate activităţile pe care le desfăşurăm (Atenţie! Acest lucru se întâmplă la legi organice, căci la legile ordinare care derivă din legile organice neglijenţa şi superficialitatea este în floare).

Mai mult, în această lege, nicăieri nu se specifică şi nici nu se recunoaşte că protecţia mediului în România reprezintă o activitate care trebuie desfăşurată în instituţii abilitate ale statului care îşi asumă responsabilitatea actului decizional. De fapt, dacă te uiţi cu atenţie în Cod CAEN (codul activităţilor din economia naţională) protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca activitate. Păi, dacă nu se recunoaşte această activitate de către stat, cum de funcţionează Ministerul Mediului cu toate instituţiile subordonate, cum şi pentru ce sunt plătiţi de către contribuabili salariaţii acestor instituţii? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică domnul ministru Ladislau Borbeli cu toţi secretarii de stat şi directorii numiţi politic lefurile frumuşele pe care le iau şi mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial şi se desfăşoară în mod ilegal?! Chiar pe aceşti oameni incompetenţi nu îi preocupă caracterul de legalitate sub care îşi desfăşoară activitatea?!

Spun aceste lucruri întrucât nu am văzut până astăzi nici un fel de intenţie din partea acestor demnitari de a reglementa problema desfăşurării activităţii lor în domeniul protecţiei mediului înconjurător din România, cu toate că în Constituţia României se face vorbire de mai multe ori de "activitatea din domeniul protecţiei mediului". Sfidarea elementelor primare de legalitate sub care trebuie să se desfăşoare o activitate, demonstrează cu prisosinţă incompetenţa politicului din România, dar şi lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituţiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea locului lor de muncă.

Tot pe această linie a negijenţei, a incompetenţei, a sfidării propriilor interese ale salariatului şi mai ales ale cetăţeanului contribuabil, se înscrie şi lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător în domeniul protecţiei mediului. Astfel, în Cod COR (codul ocupaţiilor din România) nu există nici o menţiune referitoare la profesia de specialist pe componenţi, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activităţi specifice acestui domeniu. Din acest motiv, în domeniul protecţiei mediului, găseşti la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcţiilor de maşini, la compartimentul reglementări, economişti, la compartimentul monitorizări, absolvenţia ai Conservatorului Ciprian Porumbescu - secţia flaut etc. Iar în conducerea instituţiilor sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul şi problemele de protecţie a mediului înconjurător.

Interesant este şi faptul că cetăţeanul de rând şi mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu ştiu dacă cineva, grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind şi bani serioşi pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face aşa ceva nimeni, nici în ruptul capului. Dar iată că în domeniul protecţiei mediului, ca activitate desfăşurată în instituţii abilitate ale statului, acest lucru este posibil! Astfel, toţi incompetenţii care nu au avut loc în meseria pentru care s-au pregătit, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcţii cu răspunderi foarte importante în domeniul protecţiei mediului, loc de muncă unde îşi arată zilnic nonperformanţa profesională.

În acest domeniu de activitate, mai marii politicieni ai noştri au pornit de la lozinca: "la fotbal şi la mediu se pricepe toată lumea!!!" Inclusiv dânşii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală a Ministerului Mediului, în loc să facem activităţi de protecţie a mediului după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci aşa ceva, pentru că cei care mai ştiau câte ceva în acest domeniu au fost maziliţi pentru a face loc întregului lot de oameni aserviţi politic care au un singur merit: posedă ca urmă de la bască o singură circumvoluţiune pe creier, pe care o pun şi pe aceasta cu multă modestie în slujba protecţiei mediului din România.

Dacă nu ştim ce este protecţia mediului înconjurător, nu avem recunoscută în România această activitate, implicăm oameni fără experienţă în domeniu (de la miniştri, secretari de stat, directori de departamente şi de agenţii, şefi de servicii şi lucrători pe domenii de importanţă capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută de legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca şi rezultatele să fie pe măsură, să nu ştim nici ce sărbătorim, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în faţa experţilor europeni dar şi a cetăţeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituţii, cât şi la salariile acestor pseudoexperţi şi lucrători din domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Pentru că tot este un moment aniversar, vreau să informez pe toţi cei care au unele preocupări în domeniul protecţiei mediului, că România, astăzi, este cel mai mare importator de poluare din Europa. Aşezarea geografică, relieful carpatic, Dunărea, dar şi mişcarea curenţior de aer din vest, est, sud şi nord spre arcul Carpaţilor, face ca ţara noastră să primească pe calea aerului o gamă foarte largă de poluanţi toxici bine ascunşi în tot felul de combinaţii chimice, dar cu toxicitate mare, care precipită cu ajutorul ploilor pe întregul spaţiu românesc. Astfel din Europa Occidentală şi Centrală, pe calea aerului primim toată gama de poluanţi evacuaţi în atmosferă de toate ţările din aceste spaţii, poluanţii oprindu-se de regulă la rama vestică a Carpaţilor Orientali şi la rama nordică a Carpaţilor Meridionali. Prin recentele programe internaţionale de monitoring de fond ale modului de dispersie a norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului din Islanda, acest lucru a fost încă o dată demonstrat ca fiind real şi de marea actualitate. Din est, de la Ucraina şi nu numai, poluanţii de tot felul (inclusiv cei radioactivi) care au fost evacuaţi în mediul atmosferic, ajung până la rama estică a Carpaţilor Orientali, unde cea mai mare partea a lor se precipită, sedimentându-se. Din sudul Europei, dar şi din nordul Africii, poluanţii atmosferici ajung până la rama sudică a Carpaţilor Meridionali. Toţi aceşti poluanţi ajung pe sol prin intermediul ploilor care, generic, sunt definite drept "ploi acide". Dar ele sunt şi alcaline, afectând nu numai fertilitatea solurilor dar şi calitatea şi stabilitatea culturilor agricole, sau a întregului covor vegetal.

Aceşti poluanţi duc la scăderea constantă a producţiei agricole, ne îmbolnăvesc pădurile şi pajiştile şi mai rău, ne afectează sănătatea, încet, fără ca să ne dăm sema. Aceşti poluanţi ne fac să cheltuim mai mult pentru fertilizarea solurilor depreciate, pentru ocrotirea sănătăţii şi pentru multe alte probleme pe care le-am identificat, sau pe care doar le bănuim. Aceşti poluanţi ne fac din zi în zi mai săraci şi mai vulnerabili şi chiar dependenţi de producţiile agricole ale altor ţări care obţin profituri uriaşe pe necazul nostru, dar produs de ei.

Dunărea vine şi ea cu o gamă de poluanţi perverşi, incluşi în aşa-zisa categorie de oligoelemente (ca şi în cazul ploilor acide), afectând calitatea ecositemului acvatic pe tot cursul ei, al Deltei şi chiar a zonei litorale a Mării Negre. Tot ce consumăm din apa Dunării, de la apa de la robinet şi până la faimosul crap sau scrumbie de Dunăre, reprezintă produse afectate de aceşti poluanţi, generic cunoscuţi sub forma de oligoelemente, dar care sunt foarte toxici şi generatori de boli cancerigene, digestive etc.

Interesant este că pentru a afla ce importăm gratuit ca poluanţi cu valenţe toxice, pe toţi cei care gestionează destinele ţării sau ale populaţiei acestei ţări nu-i interesează cu absolut nimic. Nu s-a investit nimic în monitoringul de fond al aerului ca să ştim de unde vin aceşti poluanţi, ce tipuri de poluanţi primim şi mai ales în ce cantităţi şi ce concentraţii. Investim în schimb în Programul Rabla, program cu care ne lăudăm zilnic la televizor.

Nu s-au informat alte instituţii specializate ale statului pentru a face demersurile de rigoare în vederea stopării surselor de poluare care ne aduc atâtea disfuncţionalităţi. Astfel, Ministerul de Externe se preocupă de voturile din străinătate pe cale electronică, însă nu încearcă să atenţioneze pe marii poluatori europeni de prejudiciile pe care ni le generează. CSAT este preocupat de rolul "destabilizator al presei" şi nici pe departe de măsurile de apărare pe care trebuie să le luăm asupra fenomenului de poluare transfrontalieră. Ministerul de Finanţe se milogeşte în genunchi de fiecare potenţială sursă externă de împrumut, dar nu aplică principiul european şi internaţional referitor la "poluatorul plăteşte". Nu am fost în stare nici măcar să atenţionăm Statele Membre ale UE cât ne datorează pe linia prejudiciilor de mediu înregistrate în România de poluarea transfrontalieră, dar ne căciulim în faţa FMI şi acceptăm fără să crâcnim toate condiţiile înrobitoare care ne sunt puse.

Ar fi o mare greşeală să se creadă că România este o victimă a altor state. NU! Noi suntem propria noastră victimă că am acceptat ca în fruntea principalelor instituţii ale statului, care au sarcina de a răspunde de integritatea teritorială, de sănătatea populaţiei, de avutul cetăţeanului, să punem sau să acceptăm oameni fără nici o experienţă în domeniu. Acceptăm ca peste 25.000 de ONG-uri să funcţioneze fără să facă nimic în domeniul pe care singure şi l-au ales! Acceptăm partide politice care doresc să ajungă în parlament pe problematica protecţiei mediului, dar care nu au habar de această activitate! Acceptăm să sărbătorim evenimente cu rezonanţă internaţională a căror semnificaţie nu o cunoaştem (ziua mediului), care până astăzi ne-a adus destule disfuncţionalităţi, deprecieri ale mediului înconjurător şi numeroase prejudicii la nivelul sănătăţii, al avuţiei şi a bunăstării fiecăruia dintre noi.

Sărbătorim… culmea, ceea ce instituţiile statului nu recunosc în mod oficial: activitatea de protecţie a mediului înconjurător!!! Acceptăm ca acest lucru să se desfăşoare în ilegalitate şi ne mândrim cu acest lucru. Din acest punct de vedere pot spune fără să greşesc că: "MARE ESTE GRĂDINA LUI DUMNEZEU ŞI DESTUL DE PLINĂ CU PROSTIA ROMÂNEASCĂ".

Sper ca la anul, pentru ziua de 5 iunie, să pot scrie un altfel de articol, în care cel puţin aceste probleme disfuncţionale şi succint enumerate să nu mai existe. Nu este vorba de un optimism exagerat. Mă bazez pe puterea de înţelegere şi de acţiune a cetăţeanului român şi european, care va trebui să acţioneze conştient, în aşa fel încât să determine factorii responsabili să se conformeze legalităţii. Pentru acest lucru spun: "DĂ-I DOAMNE ROMÂNULUI MINTEA CEA DE PE URMĂ".

Mircea Vintilescu

Jongleria circului

S-a comentat mult în toate mediile de informare că numirea domnului Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ar reprezenta un act autoritar de voinţă a Preşedintelui României. 

Eu nu am informaţii speciale legate de intervenţia Preşedintelui României în această problemă a numirii domnului Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu toate că fără să te oboseşti, lucrurile par să ducă spre mosorul cu iţe de la Cotroceni.

Vreau să mă refer la semnificaţia gestului cu caracter oficial al domnului Prim (poate mai degrabă secund) Ministru Emil Boc.

1. În condiţiile în care nimic nu îl recomanda pe domnul Lăzăroiu pentru această funcţie (nu era înregimentat politic în PDL, nu este nici un tehnocrat în domeniu, nu are nici experienţa managerială pentru a conduce un minister sau un simplu SRL), ce l-a determinat pe domnul Emil Boc să facă o asemenea propunere care să fie agreată de Instituţia Prezidenţială?!
2. Putem să ne întrebăm: dacă ar fi candidat la această funcţie şi doamna jurnalist Andreea Pora, ce elemente suplimentare au făcut să încline balanţa spre domnul Sebastian Lăzăroiu?!
3. Domnul Emil Boc ar trebui să prezinte toate argumentele care au stat la baza acestei numiri, în primul rând în faţa societăţii civile, întrucât noi îl plătim atât pe dânsul, cât şi pe ministrul proaspăt numit, domnul Sebastian Lăzăroiu şi în doilea rând în faţa membrilor propriului partid, pentru că aceştia trebuie să acorde sprijinul politic necesar.
4. Am impresia că domnul Emil Boc confundă Guvernul României cu un SRL banal, în care domnia sa este acţionar principal şi poate face ce vrea în domeniul politicii de personal. Societatea civilă trebuie să-şi spună răspicat punctul de vedere referitor la această atitudine greu de înţeles.
5. Domnul Emil Boc, prin numirea făcută, a demonstrat că în PDL nu există personalităţi care pot să asigure alternative viabile la actul de guvernare. În această ordine de idei, cred că la rezerva de cadre din prima linie a PDL-ului poate fi luată în considerare foarte serios doamna Andreea Pora şi alţi comentatori, ziarişti sau analişti politici care ţin isonul Preşedintelui.
6. Rezultă că, prin această numire, domnul Emil Boc a discreditat grav propriul partid şi pe fruntaşii partidului, lăsând să se înţeleagă că aceştia ar putea avea serioase probleme de dosar (adică sunt suficient de compromişi) ca să mai poată ocupa funcţii cu rang de demnitar în statul român. Dacă această logică poate fi considerată corectă (şi se pare că aşa poate fi), atunci situaţia din PDL este foarte gravă.
7. În calitate de preşedinte al PDL, cum poate justifica domnul Emil Boc această numire în calitate de cârmuitor al partidului şi mai ales de exponent al membrilor săi, care l-au ales şi care-i acordă toată susţinerea politică necesară?!
8. Cred că domnul Emil Boc jigneşte în continuare tot poporul român prin această numire forţată, arătând că nu este interesat de cum poate funcţiona un minister cu un ministru care nu are nimic de-a face cu activitatea pe care urmează să o deruleze, ci este mai degrabă interesat de consolidarea relaţiilor domniei sale cu Preşedintele ţării, putând sacrifica totul pentru acest lucru. Cred că sub acest aspect, SOCIETATEA CIVILĂ trebuie să ia o atitudine fermă şi să ceară explicaţiile care se impun.
9. Prin această numire, domnul Emil Boc a mai demonstrat încă o dată, la nivelul omologilor din UE, că nu poate fi un premier serios, că reprezintă o umbră a unei alte persoane care se poate modela în funcţie de cum bat razele de soare, până la dispariţie, domnia sa neputând fi considerat un partener serios al unor dialoguri care ar trebui să se finalizeze cu decizii ce cad în atribuţiile stricte ale unui Prim Ministru.
10. Din acest comportament, cetăţeanul român poate să se convingă că astăzi, România nu are un premier, iar Guvernul este pus în slujba altor interese private şi nu în slujba cetăţeanului sau a ţării. Noi, contribuabilii, în viziunea acestor cârmuitori, va trebuie să acceptăm aceste atitudini sfidătoare şi să anticipăm că domnul Emil Boc va rosti foarte convingător, într-un tempo sacadat şi repezit, fraza sacramentală: “ALTE SOLUŢII NU SUNT!!! IAR DECIZIA LUATĂ ESTE PENTRU PROSPERITATEA ŞI BINELE ROMÂNILOR, CARE NU VA ÎNTÂRZIA SĂ APARĂ ÎN ANUL 2030…″ Până şi această anticipată poziţie pe care o va lua domnul Emil Boc, mie mi se pare un gest RUŞINOS!

Mircea Vintilescu

Bunul iobag şi ţara lu' Papură Vodă (1)

Copil fiind învăţam în şcoală despre trecutul feudal al patriei noastre. Eram oripilat de faptul că oamenii se foloseau de alţi oameni pentru absolut orice muncă, de multe ori fără a le oferi ceva în schimbul acesteia. Atunci am aflat pentru prima dată că băiatul cel rău care dădea cu biciul era Feudalul, iar băiatul bun (şi prost) era Iobagul. Amândoi făceau parte dintr-o orânduire de mult apusă. (Hmmm, OARE?)

Au urmat apoi mai multe etape: am devenit pionieeeer, uteciiiiist, comuuuu... NUUU, că nu eram chiar atât de prost!

Apoi, deodată, am făcut o Revoluţie. Prin ’89.

Şi iată că au trecut de-atunci peste 21 de ani şi dintr-o dată am avut o revelaţie: am făcut un fel de arc în timp şi m-am gândit să pun faţă-n faţă două perechi reprezentative pentru cele două orânduiri - cea Feudală şi cea Democratică. Pe de-o parte stăteau Feudalul cu biciul deasupra capului Iobagului, iar pe de cealaltă stăteau Toate-Organele-Statului cu pulanul polițienesc deasupra capului Cetăţeanului. Ambii asupritori aveau un singur scop: acela de a-i jefui pe asupriţi și de a le lua şi puţinul de brumă pe care aceştia îl aveau prin buzunarele nădragilor lor peticiţi, spre împlinirea bunului şi îndestulatului trai al asupritorilor. În Epoca Feudală, acestea se numeau BIRURI şi au fost cauza principalelor revolte populare de-a lungul istoriei.

În Democraţie, acestea se numesc IMPOZITE şi deocamdată nu au generat nicio revoltă. Am stat şi le-am pus în cumpănă: la ce-i folosea celui asuprit să dea tot ce acumulase, ba chiar şi haina peticită de pe el? Câştiga oare prea mult? Totuşi să nu uităm că el era cel ce muncea. Era filotim? Ei, aş, avea el destule pe cap. Era prost? Mmm nuuu, dar n-avea încotro. De ce? Pentru că era băgat la carceră cât ai clipi.

Oameni buni, lasând firul epic la o parte, treburile prin lumea asta nu s-au schimbat de mii de ani. Trăim doar senzația că am evoluat, însă în esenţă nu ne-am rupt de orânduirea feudală. Asta este ceea ce ne macină viaţa de zi cu zi. Banul pe care îl câştigăm trudind din greu şi pe care SUNTEM NEVOIŢI să-l dăm (a se citi “se ia cu japca”) celor ce ne conduc (???).

Presupunem că X are o afacere – produce cuie. Îşi face omul rost de materie primă (o cumpără din târg), tocmeşte nişte meşteşugari, le asigură uneltele necesare, apoi producţia o vinde şi îşi plăteşte oamenii pe care i-a tocmit şi-i mai rămân şi bani pentru un nou ciclu de producţie. Până aici totul e limpede. Însă ceea ce nu înțeleg, care este rolul statului în toată această poveste, pentru că urmând firul faptelor, statul nu a contribuit cu nimic la acest proces. Pentru ce i se iau bani acestui om? Pentru ce li se iau bani celor care au câştigat un ban cinstit, adică lucrătorilor? A pus cineva din conducerea statului mâna pe baros, sau a efectuat orice altă activitate legată de procesul în sine? NU!!! Şi atunci, de unde până unde SULA ASTA-N COASTE că TREBUIE să dăm statului ceva? Eu chiar nu înţeleg, chiar atât de TÂMPIŢI să fim la nesfârşit? Chiar nu dorim să ne rupem lanţurile???

Dumitru Zburlea

Fezandarea în scopul frăgezirii…

Ştiu la ce vă gândiţi toţi după ce aţi citit titlul. La cârnaţii de casă. Românul numai la foale se gândeşte. Este atât de hămesit încât ar mânca într-una. Şi cum cârnaţii şi-i permite numai de Crăciun (dacă are rude la ţară care să taie porcul), nu-i mai rămâne altceva decât să se bucure de sfântul covrig cel de toate zilele, tot restul anului.

Ei bine, eu sunt mai rafinată. Eu mă gândesc la fazanul care se fezandează cu pene cu tot…

Acum, depinde ce consideraţi că sunteţi. Cârnatul sau fazanul. Oricare ar fi alegerea, conducătorii noştri plini de succesuri abia aşteaptă să treceţi la fezandat. Numai că, dacă alegeţi să fiţi cârnatul, trebuie să vă gândiţi bine, pentru că înainte de a ajunge în maţul spălat sau puturos, subţire sau gros, sunteţi tocat mărunt şi amestecat cu tot felul de resturi. În cârnat este tocătură multă. Pe când la fazan… penele dau tot farmecul.

Poporul român stă la fezandat tot timpul. Turmă, stol, cârd, cireadă, herghelie… ce mai, o şleahtă într-un cuvânt… aşa ne consideră cei care ne conduc. Iar românilor se pare că le place să fie fezandaţi. Pensionari, copii, şomeri, zilieri, neangajaţi… Unora le place chiar şi tocătura. Se lasă tocaţi de dimineaţă până seara de talk-show-uri, ronţăind covrigi cu apă, în faţa televizoarelor, după care comentează zgomotos, gesticulează, îşi etalează cunoştinţele la colţul blocului sau în faţa porţii scuipând seminţe cu zăduf, considerând că şi-au îndeplinit misiunea de cetăţean. Apoi trag o duşcă bună de întăritor ("Doi ochi albaştri" sau "Sângele Domnului") şi se culcă horcăind de mulţumire că a mai trecut o zi şi că au mai pus ei la punct un şef recalcitrant, au mai admonestat o ţaţă din piaţă, au mai strigat în faţa Guvernului "Jos cu ăla! Sus cu ălălalt!", aşadar, şi-au făcut datoria de cetăţeni. O duc tot aşa o perioadă scurtă, după care se plictisesc şi trec la fezandat. Adică stau la rece. La propriu. Adică hibernează. Nu-i mai interesează de nimic şi de nimeni. Cad într-o letargie greu de explicat, parcă ar fi pe jumătate morţi. Li se aude doar glasul plângăreţ care se tânguie tot timpul povestind despre ce au fost şi ce-au ajuns. Lamentări pe care nu le aude nimeni.

Şi totuşi, sunt numai nişte cârnaţi, cu multă tocătură şi resturi, într-un maţ care poate plesni oricând la cea mai mică atingere de cuţit, furculiţă sau prăjeală. Într-un cuvânt, cârnaţii sunt vulnerabili. Hotărât lucru, eu nu mă consider cârnat!!!

Pe când fazanii… au pene frumoase, lungi, groase, colorate. Arată exact ca fufele şi fanţii care se plimbă cu emfază şi nu vor să vorbesc cu tine, pentru că ei nu sunt tocătură; ei sunt falnici, au pene, cam ciufulite, este drept, dar au totuşi un înveliş. Ăştia sunt cei plătiţi de Stat. Din toate domeniile. Îmbrăcaţi îngrijit, cu aere de oameni importanţi, privesc chiorâş spre cârnaţi şi strâmbă din nas, pentru că le pute. Nenorocirea lor este că şi fazanii trec uşor la fezandat. Cu pene cu tot. Şi precum fazanii care stau întinşi pe plită şi aşteaptă să se fezandeze în timp, aşa şi fufele şi fanţii cad într-o letargie nesfârşită, mişcându-se precum zombi pe un teren la fel de nefavorabil. Dar îşi ţin coada sus, că doar sunt fazani, ce naiba!

Vai! Dar ce se fac fazanii dacă sunt beliţi de pene? Că tot ce mai rămâne din ei este carnea gata fezandată. Dacă stau bine şi mă gândesc, între tocătura din cârnaţi şi fazanul fript la cuptor, parcă l-aş alege pe al doilea. Da, mai bine un fazan jumulit decât un cârnat plesnit!

 

Toate ca toate, dar după fezandare urmează frăgezirea. Şi când sunt luaţi la frăgezit şi cârnaţii şi fazanii, imaginaţi-vă cum este. Fiecare frăgezeşte cu ce poate: care cu pisălăul, care cu maiul, alţii cu cuţitul tăierilor, sau cu biciul…

Dar nu disperaţi. Legea supremă de fezandare şi de frăgezire se va modifica în curând. Se reduc cei care o să frăgezească şi cârnaţii şi fazanii (cam vreo 300 persoane), se schimbă dispoziţiile cu suspendarea (că doar suntem în UE; acum o să suspendăm cârnaţii şi fazanii, nu mai este în pericol frăgezitorul suprem). Şi uite aşa, ne îndreptăm toţi către idealul suprem:

Vă este foame deja?! Luaţi de mâncaţi …

Mona Bernhardt-Lörinczi

Efortul parlamentarului român = năduşeala paznicului puturos

Trăim vremuri cu adevărat ciudate. Am trăit să văd cum un partid care nu a existat şi nici măcar nu a candidat la alegerile parlamentare din anul 2008, astăzi este partid parlamentar de frunte, dar şi mai mult, face regula în Parlamentul României. Cred că ştiţi la cine fac aluzie nu? Da, la U.N.P.R.

În aceste condiţii, când avem Curte Constituţională, când Preşedintele României este garantul Constituţiei, când avem un Parlament cu două Camere decizionale, când ..., cum de a fost posibil aşa ceva? De ce mai facem alegeri? De ce se mai cheltuiesc de la bugetul de stat sume uriaşe de bani pentru organizarea alegerilor parlamentare, când, dacă nu candidezi, nu eşti votat de nimeni, pentru că nu ai existat la vremea aceea, apari brusc, peste noapte în Parlamentul Românie, ca o structură politică nouă, fără de pată, recunoscută de toţi factorii decidenţi, primeşti ca partid parlamentar fonduri de la bugetul de stat, deh… ca să fii în rândul lumii, ca oricare formaţiune politică care s-a zbătut în alegeri, a trecut de pragul minim de 5%. Tot acest partid are aşa, peste noapte, senatori, deputaţi care nici nu au candidat, deci nu au fost aleşi de nimeni! Dar partidul îi are!

Se fac declaraţii sforăitoare în Parlament, că vezi Doamne, tinerii politicieni ai U.N.P.R. sunt oameni şantajabili, că au dosare penale grele, că dacă nu fac ce li se spune de către mai marii dregători ai ţării, imediat sunt anchetaţi de DNA şi probabil vor fi şi reţinuţi în arest. Parcă te apucă mila şi te înduioşezi când auzi aşa ceva.

Mă întreb cu multă seriozitate, cum de aceşti oameni cu „bube în cap” au fost acceptaţi în formaţiunile politice din care s-au desprins. Probabil că din „matrapaslâcurile” pe care le-au făcut, au reuşit să dea şi ei câte ceva la mai marii partidului-mamă, având grijă ca să-i îndestuleze suficient, pentru ca aceştia din urmă să se prefacă neştiutori, că nu observă, sau nu au citit informările SRI privitoare la activităţile „hoţiilor politice” care se derulează la nivel înalt. Despre aceşti oameni aşa-zişi „compromişi” aflăm numai în momentul în care ei dezertează şi ajung în U.N.P.R.

Dacă tei iei numai după declaraţiile preşedinţilor de partid care se simt abandonaţi de către aceşti politicieni dezertori, poţi - fără mari greutăţi - să tragi concluzia că noua formaţiune politică U.N.P.R. este alcătuită numai din senatori şi deputaţi „compromişi”, ce au pe drept „dosare penale stufoase”, care, la cel mai mic semnal, pot fi deschise ca să genereze scandaluri de presă uluitoare. Acest cuibuşor de „politicieni compromişi” stau liniştiţi însă în băncile Parlamentului României, alături de politicienii care se consideră „cinstiţi” şi „curaţi ca lacrima”, fac bancuri între ei, nu au nimic să-şi reproşeze, primesc fără nici un fel de jenă toate onorariile financiare pentru „matrapaslâcurile” făcute şi, colac peste pupăză, se pregătesc de zor şi pentru viitoarele campanii electorale.

În aceste condiţii este just ca să fim luaţi drept proşti, adică tot poporul român să fie etichetat aşa, respectiv toţi cetăţenii acestei ţări, dacă noi acceptăm să şi plătim din taxele şi impozitele pe care le achităm regulat Statului, asemenea categorii de politicieni şi formaţiuni politice de tipul U.N.P.R., care culmea, mai şi votează în grup, toţi într-un glas, reducerile de salarii ale bugetarilor cu 25%, impozitarea pensiilor, reducerea îndemnizaţiei pentru mame, creşterea TVA, destructurarea învăţământului, a sănătăţii, a culturii, a poliţiei, scumpirea alimentelor, a medicamentelor etc. Nimeni nu îşi pune problema că noi, societate civilă, am ajuns de râsul lor, dar mai ales de râsul nostru şi al copiilor noştri. Cum este posibil să mai şi plăteşti pe cineva să-ţi facă atâta rău, căci treaba asta urâtă o puteau face tot aşa de bine şi benevol.

Nu îmi pot explica cum actualul preşedinte executiv al U.N.P.R. îmbrăţişează pe noii politicieni veniţi din PSD, care mai ieri, votau cu surle şi trâmbiţe excluderea lui din partidul mamă PSD, pentru care îl şi criticau cu vehemenţă proletară, cum că este nedemn pentru a reprezenta doctrina socială, că are atitudini mafiote, că prin mijloace mai puţin ortodoxe a dobândit o avere colosală etc., etc., etc. Cum de noii politicieni veniţi în partidul U.N.P.R. ling acum unde au scuipat mai ieri pe acest om, fără a avea nici un pic de deminitate umană?!

De ce instituţiile abilitate ale statului nu se autosesizează şi nu cer ridicarea imunităţii parlamentare a acestor categorii de indivizi, dacă tot ce se spune în mod oficial de la înalta tribună a Parlamentului României că este adevărat tot ce se invocă la adresa acestor oameni politici? De ce Preşedintele României care este garantul Constituţiei nu se autosesizează despre modul fraudulos cum a ajuns această formaţiune politică partid parlamentar, când nici măcar nu a participat şi nici nu a candidat la alegeri? De ce Curtea Constituţională a României tolerează aşa ceva şi nu ia nici un fel de atitudine?

La această întrebare există şi un răspuns: pentru că toţi aceşti oameni muncesc din greu, fac eforturi supraomeneşti la locul lor de muncă, transpiră abundent, precum paznicii de noapte în jilţurile în care aţipesc. Aceşti oameni cu responsabilităţi clare la locul lor de muncă, nu au timp să se ocupe de aşa ceva, ei sunt profund preocupaţi de dezvoltarea democraţiei, de apărarea cu orice preţ a drepturilor cetăţeanului român, căci ei au de dus la bun sfârşit jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor, jurământ care l-au făcut cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie, iar în final şi-au făcut şi SFÂNTA CRUCE şi au rostit cu glas tare, aşa, ca să poată fi auziţi de tot neamul: "AŞA SĂ-MI AJUTE DUMNEZEU."

Dar nu este cu nimic de mirare că mulţi dintre aceşti oameni au mai jurat tot aşa cu foc, unii ba cu mâna pe drapelul de stat, că vor apăra chiar şi cu propria lor viaţă România Socialistă, alţii au jurat cu mâna pe statutul PCR credinţă până la moarte Partidului Comunist Român în frunte cu Secretarul său General, dar după cum se vede ei nu au murit, cu toate că pentru tot ce au jurat dânşii mai ieri, astăzi este mort de-a binelea.

 

Există o vorbă că „ulciorul nu merge de multe ori la fântână”, iar cu jurăminte din acestă categorie nu este bine să te tot joci, că nu se ştie, în final poate chiar AŞA O SĂ LE AJUTE DUMNEZEU, exact după faptele pe care le-au făcut. Este mai puţin vizibil în momentul de faţă cum o să ne ajute pe NOI Dumnezeu, dacă am ajuns în stadiul acesta de inconştienţă, de indiferenţă şi mai ales de lehamite cetăţenească.

Mircea Vintilescu