Toleranţă, intoleranţă, fanatism, educaţie şi implicaţii politice

Toleranţa

Toleranţă (lat. tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicat la o colectivitate sau la un individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, a modului său de gândire şi de comportare, precum şi a opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).

Toleranţa înseamnă bunul simţ de a nu fi egoist şi de a înţelege că ceva ce pentru tine este poate lipsit de importanţă, pentru altul se situează pe primul loc. Lipsa toleranţei este egoism, iar egoismul este sursa tuturor relelor din lume. Toleranţa este respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie şi manierelor de exprimare a calităţii noastre de fiinţe umane. Ea este încurajată prin cunoaştere, deschiderea spiritului, comunicaţie şi libertatea gândirii, conştiinţei şi credinţei. Toleranţa este armonia în diferenţe. Ea nu e doar o obligaţiune de ordin etic; ea e, de asemenea, şi o necesitate politică şi juridică. Toleranţa este o virtute care face ca pacea să fie posibilă, contribuind astfel la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii. Toleranţa nu este nici concesie, nici condescendenţă sau indulgenţă. Toleranţa este o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora. În nici intr-un caz ea nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranţa trebuie să fie practicată de către indivizi, grupuri şi state. Toleranţa este responsabilitatea care susţine drepturile omului, pluralismul (inclusiv pluralismul cultural), democraţia şi statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului şi absolutismului şi confirmă normele enunţate în instrumentele internaţionale cu privire la drepturile omului.

În conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranţa nu înseamna a tolera nedreptatea socială, a renunţa la propriile convingeri, a face concesii în aceasta privinţă. Ea semnifică acceptarea faptului că fiinţele umane, care se caracterizează natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situaţia lor, prin felul lor de exprimare, prin comportamentul lor şi prin valorile lor, au dreptul de a trăi în pace şi de a fi cele care sunt. Ea semnifică faptul că nimeni nu trebuie să-şi impună propriile opinii altuia.

În lumea modernă, toleranţa este mai necesară ca oricând. Noi trăim într-o vreme marcată de mondializarea economiei şi de accelerarea mobilităţii, comunicaţiei, integrării şi interdependenţei, migraţiilor şi deplasărilor de mare amploare ale populaţiilor, urbanizării şi mutaţiilor în sfera formelor de organizare socială. Din moment ce nu există în lume o situaţie care să nu se caracterizeze prin diversitate, creşterea intoleranţei şi confruntărilor constituie o ameninţare potentială pentru orice regiune. Şi nu este vorba aici de o ameninţare ce s-ar limita la o anumită ţara, ci de o ameninţare universală. Toleranţa este necesară atât între indivizi cât şi în cadrul familiei şi comunităţii. Promovarea toleranţei şi modelarea atitudinilor faţă de diferite opinii, în sensul unei deschideri reciproce şi al solidarităţii, ar trebui să aibă loc în şcoli şi universităţi, prin intermediul educaţiei, acasă şi la locul de muncă. Mijloacele de informare în masă ar trebui să fie în măsură să joace un rol constructiv, favorizând dialogul şi dezbaterile libere şi deschise, propagând valorile toleranţei şi evidenţiind pericolul indiferenţei faţă de expansiunea ideologiilor şi al grupurilor intolerante. O atenţie deosebită ar trebui acordată grupurilor vulnerabile, dezavantajate din punct de vedere economic sau social, astfel încât să le fie asigurate protecţia legii şi măsurile sociale, mai ales în materie de locuinţă, muncă şi sănătate, cât şi a promovării şi integrării lor profesionale şi sociale.

Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:

• Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
• Poate reprezenta o acceptare sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
• Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Astfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii.
• Toleranţa mai poate înseamnă a "permite" ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite tehnici persuasive şi în războaie informaţionale.

Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".

Intoleranţa

Intoleranţa este unul dintre cele mai grave vicii care şi-a pus stigmatul pe întreaga istorie a civilizaţiilor umane, iar izvorul acesteia vine, fără îndoială, din instinctul autoconservării. Frica şi precauţia firească înaintea a ceea ce ne este necunoscut, neobişnuit şi străin, duce adesea spre ostilitate şi intoleranţă. Acest fenomen este foarte răspândit în lumea animală, dar şi în societatea umană, însă numai în societatea umană el a luat o asemenea amploare, încât a generat razboaie sângeroase, moarte şi haos. Din păcate, încă nu ne-am învăţat să omitem din comportamentul nostru emoţiile distrugătoare care aduc atâtea suferinţe rasei umane. Pentru o fiinţă socială cum este omul, ostilitatea şi intoleranţa sunt surse permanente de conflicte, ceea ce este deosebit de periculos. Savantul austriac Konrad Lorentz avertiza despre acest pericol în cartea sa "Agresiunea": "…omul s-a învăţat să se justifice în orice împrejurări, pentru orice fapte oribile. Nu există crime în istoria omenirii pentru care făptaşii să nu fi găsit o justificare fie nobilă, fie patriotică, fie sfântă şi deci în afara oricărei critici."

Oricât ar părea de paradoxal, pericolul de a deveni intoleranţi ne pândeşte şi din altă parte. Prozelitismul, alimentat de orgoliul şi dorinţa de a domina, este un imbold foarte puternic al naturii omeneşti. Orice adevăr ar descoperi pentru sine, omul, ca o fiinţă socială, doreşte să-l împărtăşească altora, dar foarte adesea, când ideea nu este acceptată, autorul ei insistă în mod abuziv, devenind agresiv şi intolerant. Acest lucru se întâmplă mai ales cu persoanele active şi curajoase, care refuză să se adapteze la mediul social şi care încearcă să şi-l supună, croindu-l după bunul lor plac, adaptându-l la dorinţele şi necesităţile lor. Acest curaj este generat de aceeaşi frică în faţa lumii necunoscute şi neînţelese, plină de pericole potenţiale. Acest lucru devine deosebit de clar în cazuri extreme, când natura oarecum isterică a unui asemenea soi de curaj este evidentă. Fenomenul dă naştere la figuri odioase ca Hitler, Stalin, Pol Pot (Saloth Sar), precum şi la instituţii ca Închiziţia şi KGB-ul.

Fanatismul

Fanatismul este cea mai periculoasă manifestare a spiritului uman, iar alunecarea bruscă de la extazul sufletesc, care ne umple fiinţa de bunătate şi lumină, spre fanatism este aproape imperceptibila. Este nevoie de un anumit grad de cultură şi de inteligenţă, de o conştientizare clară a răului pe care îl putem produce din cele mai frumoase intenţii, pentru a se însuşi convingerea că toleranţa este unicul mijloc de a convieţui în pace cu semenii noştri. Nu degeaba se zice că drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Intoleranţa la părerea altuia arată că nu vrem să auzim pe celălalt, ci vrem să-i anihilăm personalitatea, crezurile, experienţa. Dacă nu tolerăm, dacă nu admitem părerile sincere ale oamenilor, în care ei cred, nu facem altceva decât să îi oprimăm moral şi afectiv şi să ne aratăm nişte torţionari ai spiritului. Intoleranţa înseamnă să te crezi singurul posesor al întregului adevăr în orice problemă şi să nu vezi că tocmai iubirea şi comunicarea te fac mult mai încăpător pentru adevăr, că adevărul intră în sufletul tău pe măsură ce vezi mult mai profund oamenii şi lumea în care trăim.

Educaţia

Educaţia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranţa. Prima etapă în sensul educaţiei pentru toleranţă este de a învăţa pe fiecare persoană din societate care-i sunt drepturile şi libertăţile, pentru ca ele să fie respectate şi pentru a se promova voinţa de a proteja drepturile şi libertăţile altora. Educaţia în sensul de a fi tolerant trebuie să fie considerată un imperativ prioritar. Educaţia în domeniul toleranţei urmează a viza contracararea influenţelor care ar duce la frică şi la excluderea altora şi trebuie să-i ajute pe tineri să-şi dezvolte capacităţile de a-şi formula o părere proprie, de a avea o reflexie critică şi de a judeca în termeni etici.

Implicaţiile politice

Constituţiile statelor democratice moderne garantează diverse forme ale libertăţii individuale şi de grup, ca de exemplu libertatea de opinie şi cea religioasă. Toleranţa este inclusă în "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" din 1948 a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Una dintre caracteristicile societăţii moderne este pluralismul, dar şi permanentul dialog între diversele convingeri spirituale, morale şi religioase, pentru realizarea unei comunităţi în diversitate. Toleranţa are limitele sale în normele de drept care reglementează convieţuirea membrilor societăţii, pentru apărarea demnităţii şi libertăţii oamenilor.

Noţiunea de toleranţă apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranţei" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza considerată deviză a toleranţei: "Je n'aime pas vos idées, mais je me battrai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" - ("Detest ideile voastre, dar voi lupta până la moarte pentru ca voi să le puteţi exprima"). În drama "Nathan înţeleptul", Lessing apără libertatea religioasă.

Concluzie

Dacă omul nu posedă o frână psihologică, programată în genotipul său, a agresiunii, care sunt şansele lui în continuare? Cum vom supravieţui în asemenea condiţii? Situaţia este într-adevăr gravă. Dialectica ne învaţă despre unitatea şi lupta contrariilor, ceea ce ne sugerează că orice fenomen este însoţit de opusul său. Aşadar, speranţa noastră spre mai bine nu este lipsită de temei. Chiar dacă omul nu beneficiază de o frână genetic programată a pornirilor sale agresive, tot atât de eficientă ca cea a animalelor carnivore, există, totuşi, fenomene sociale care suplinesc acest neajuns esenţial al naturii umane. Întregul proces de educaţie al personalităţii umane este orientat spre suprimarea pornirilor egoiste şi distructive în favoarea celor altruiste, creatoare, spre adaptarea individului la mediul social. Pentru cazurile de eşec individual al procesului de educaţie, societatea dispune de mecanisme represive de corijare sau măcar de izolare a indivizilor care reprezintă un pericol social. Prin urmare societatea este foarte cointeresată în buna funcţionare a tuturor acestor mecanisme, a legislaţiei şi mai ales în bună funcţionare a sistemului de educaţie şi de instruire. O persoană care gândeşte profund posedă deja o frână eficace a pornirilor sale spontane, căci este învăţată să calculeze efectele şi să cântărească bine consecinţele acţiunilor sale. O persoană instruită şi inteligentă va găsi mai uşor un domeniu de activitate pe gustul său şi pe potriva capacităţilor sale, ceea ce exclude în mare măsură probabilitatea eşuării sale în plan personal şi social. Unei forţe atât de puternice cum este instinctul autoconservării, i se opune alt instinct puternic, acela al cunoaşterii. Omul este o fiinţă complexă, de aceea frica şi precauţia sunt însoţite adesea de curiozitate şi de curaj. Atunci cand curiozitatea invinge precautia, iar curajul invinge frica, se fac descoperiri minunate, cu care omenirea păşeşte pe calea progresului ştiinţific şi social. Dar când lăsăm frica şi precauţia să degenereze în ostilitate şi intoleranţă, nu mai rămâne loc nici pentru curiozitate, nici pentru curaj. În consecinţă, omul se închide în cercul restrâns al semenilor săi, în găoacea strâmtă a unor idei banale şi învechite, nedorind să intre în contact nici cu oamenii noi, nici cu ideile proaspete. Dând frâu liber repulsiei noastre pentru tot ce este nou, neobişnuit şi necunoscut, noi înălţăm un baraj în calea progresului.

Suntem intoleranţi, în concluzie, pentru că nu vedem frumosul din oameni, nu vedem micul frumos din marele urât sau marele frumos, care mai are şi mici pete.

Mona Bernhardt-Lörinczi

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 3 - ultimul)

Din această succintă analiză făcută de un cetăţean obişnuit şi nu de un analist politic cu mari pretenţii profesionale, se pot desprinde o serie de întrebări considerate de mine ca fiind fundamentale pentru democraţia românească:

• Ce instituţii abilitate ale statului controlează modul cum se structurează sau se restructurează partidele politice în timp?
• Ce măsuri se pot lua şi de către ce instituţie abilitată a statului, în situaţia în care un partid politic îşi pierde substanţa definitorie din diferite cauze?
• Cum se explică faptul că instituţiile abilitate ale statului român, care pun condiţii deosebit de greoaie pentru oficializarea unui partid politic, acceptă să finanţeze de la bugetul statului (sau mai bine zis din banul meu şi al tututror cetăţenilor) partide politice parlamentare care nu mai îndeplinesc cu nimic atributul definitoriu de partid politic?
• Ce instituţii ale statului monitorizează cum sunt îndeplinite de către fiecare partid politic toate atributele definitorii lui?
• Cine trebuie să informeze cetăţeanul contribuabil pentru existenţa, în condiţii de legalitate definitorie, a acestor partide politice sau formaţiuni care sub masca unor asociaţii cultural-etnice acţionează tot ca partide politice şi ce măsuri se iau pentru a nu se ajunge la derapajele identificate prin această succintă analiză?

Dar cea mai importantă problemă care se desprinde din acest material, se referă la atitudinea noastră de cetăţeni ai României. După cum se vede, cu toate că avem o sumedenie de analişti politici, politologi, comentatori politici etc., aceste probleme care s-au dovedit a fi reale pe eşichierul politicii româneşti şi care subminează întregul sistem democratic, nu sunt abordate mai de nimeni. Comentăm cu multă patimă şi mult foc tot felul de probleme de genul: ce a zis cutare, ce a răspuns cutare, cum se îmbracă unul sau altul, cât de corect utilizează gramatica în vorbirea românească etc., dar refuzăm să vedem esenţialul fenomenului democraţiei, respectiv dacă se respectă corect sistemul pluralismul politic în România.

Noi, toţi cetăţenii acestei ţări, finanţăm funcţionarea actualelor formaţiuni politice şi asociaţii cultural-etnice, dar nu ne punem problema: pe cine reprezintă ele?! Cu ce membri pe care îi plătim tot noi şi chiar foarte bine în raport cu salariul mediu din România, vor aceste false formaţiuni politice să ne reprezinte?!

Plătim ca proştii pentru ca să ni se facă zilnic rău de către unii oficiali, ca să-i îmbogăţim pe unii pentru care justiţia nici măcar nu mai există, ne finanţăm cu sârg chinul nostru de fiecare zi şi apoi ne întrebăm: de ce o ducem aşa de prost şi de ce nu funcţionează nimic bine în România?!

Răspunsul corect este unul singur: Tot poporul a ajuns într-o fază acută de indolenţă (asta ca să nu spun imbecilitate). Suntem dezinteresaţi de propria noastră fiinţă. Mergem ca turma spre hăul dezastrului. Am ajuns în această situaţie pentru că refuzăm cu stoicism să ne educăm în problemele civismului, ne strâmbăm la această problemă de parcă ni s-ar oferi chinină pe pâine şi ne mândrim că trăim într-o obscuritate totală.

Constat cu regret că adevăratul rău nu porneşte de la politic, indiferent cât de defectuos ar funcţiona el. Răul cel mare porneşte de la cetăţenii acestei ţări care refuză, permanent şi cu multă vehemenţă să se instruiască, să se implice responsabil în treburile ţării, să ceară în mod organizat, dar foarte ferm, instituţiilor statului să-şi facă datoria, să ceară demiteri şi chiar condamnări penale când lucrurile o iau razna şi cel mai important, să fie demn faţă de el şi de semenii lui, să nu se lase cumpărat sau mituit de nimeni şi de nimic.

ROMÂNI, DEŞTEPTAŢI-VĂ!!! VIITORUL NU ESTE DE VÂNZARE ŞI NICI NU ACCEPTĂ OAMENI ÎNDĂRĂTNICI. TREZIŢI-VĂ DIN SOMNUL CEL DE MOARTE ŞI FIŢI ADEVĂRAŢI CETĂŢENI AI ACESTEI ŢĂRI. NU VĂ TRANSFORMAŢI ÎN SPECTATORI LA PROCESUL DE ASASINARE AL NAŢIEI!!!

Cu aceste cuvinte îmi permit să închei această analiză şi să spun răspicat:

BUNĂ DIMINEAŢA ROMÂNIA! BUNĂ DIMINEAŢA ROMÂNI! CETĂŢENII ROMÂNI S-AU TREZIT! AU MULTĂ MINTE DUPĂ UN SOMN AGITAT ŞI AU ACUM ŞI MULT SPOR LA TREABĂ. SUCCES!!!

Mircea Vintilescu

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 2)

Referitor la formaţiunile politice aflate în opoziţie şi care au constituit Uniunea Social-Liberală, se pot constata următoarele:

• membri acestei Uniuni, constituiţi printr-un acord sau o înţelegere de cooperare între trei formaţiuni politice distincte (P.S.D., P.N.L. şi P.C.) nu pot avea concepte politice, ideologice şi de interese sociale comune, deoarece doctrinele sub care s-au constituit şi au funcţionat aceste partide politice sunt total diferite şi în consecinţă, au interese sociale total diferite unul faţă de celălalt. Dacă cele trei formaţiuni politice au căzut de comun acord să constituie un tot unitar, aceasta nu poate reprezenta o soluţie viabilă pe termen mediu şi lung, deoarece fiecare formaţiune politică se va decredibiliza în faţa propriului electorat prin compromisurile pe care va trebui să le facă pe toată perioada exercitării unei eventuale guvernări;

• datorită amplelor schimbări social-economice, al raporturilor dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale din ultimii 15 ani existente în România, este foarte greu de identificat pentru ce clasă socială, dar mai ales pentru ce pătură socială se adresează astăzi fiecare partid politic şi mai ales această Uniune, pentru ca să poată exprima cât mai bine interesele susţinătorilor, respectiv să apere şi să promoveze interesele economice, sociale sau de altă natură, astfel încât, în numele ei, să poată câştiga puterea şi să guverneze în conformitate cu promisiunile făcute. Din aceste considerente, mesajele politice din ultimul timp ale acestei Uniuni sunt confuze, uneori chiar contradictorii, dar şi mai puţin realizabile, având o mare doză de lipsă de credibilitate, cu multe nuanţe de populism exagerat, care te duc cu gândul că dacă vor fi aplicate în practică, ne-ar aduce în situaţia falimentului Greciei de astăzi;

• mesajul politic uzitat frecvent de membrii marcanţi ai Uniunii este axat prioritar pe critica atitudinilor Preşedintelui, ale primului ministru şi ale P.D.L-ului şi U.N.P.R-ului şi în mod inexplicabil, mai puţin ale U.D.M.R.-ului. Din acest punct de vedere se identifică o inconsecvenţă şi în acest domeniu, întrucât toate cele trei formaţiuni în egală măsură sunt responsabile de deteriorarea foarte gravă a situaţiei economice a României şi mai ales a condiţiilor de viaţă şi de trai a tuturor cetăţenilor români. Aceste critici nu pot fi substituite cu un mesaj politic, întrucât ele nu sunt asociate şi cu efectele impactului negativ pe care îl generează asupra populaţiei, dovedind prin aceasta o lipsă a culturii politice în analiza corectă a evenimentelor politice şi în comunicarea corectă cu electoratul;

• puterea de exprimare a Uniunii a fost monopolizată în mod eronat numai de două persoane reprezentative, Crin Antonescu (preşedintele P.N.L.) şi Victor Ponta (preşedintele P.S.D.), ambii în calitate şi de co-preşedinţi ai U.S.L., la care, uneori, mai este băgat în seamă şi Daniel Constantin (preşedintele P.C.), ceea ce distruge democraţia de exprimare a conceptelor politico-ideologice pentru care s-au constituit şi activează cele trei partide politice. acest lucru va genera disensiuni între toţi membrii Uniunii;

• după semnarea actului de constituire al U.S.L. nici una dintre cele trei formaţiuni politice nu a purces la realizarea unor modificări în propriile programe politice, în strategiile politice de partid şi nici în statutul lor, fapt care dovedeşte că încă lucrurile nu s-au aşezat trainic în această Uniune, în care fiecare partid îşi mai păstrează încă propria ideologie.

Analizând acum situaţia din cadrul fiecărui partid politic membru al Uniunii Social Liberale se pot constata următoarele:

• la nivelul Partidului Social Democrat, principala formaţiune politică din cadrul U.S.L., din totalitatea membrilor pe care i-a avut imediat după ultimele alegeri parlamentare (în mod special parlamentari), mulţi fruntaşi ai partidului au dezertat şi au plecat la alte formaţiuni politice, ceea ce dovedeşte că politica selecţiei de cadre este deficitară. În prezent se poate identifica că în rândul membrilor fruntaşi de partid care au mai rămas, nu există o unitate a concepţiilor politice, ideologice şi de interese sociale. Mai mult, datorită profundelor schimbări social-economice, al raporturilor dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale din ultimii 15 ani existente în România, credibilitatea în rândul tinerilor s-a diminuat, deoarece P.S.D. nu a făcut nimic pentru aceştia. S-a diminuat numeric clasa muncitoare de la oraşe şi sate. Intelectualii au fost minţiţi în perioada de guvernare comună cu P.D.L., după ce au suferit ample restructurări. Acelaşi lucru poate fi consemnat şi la nivelul pensionarilor. Nu s-a conturat cu claritate pentru ce clase sau pături sociale este reprezentativ acest partid politic. Nu s-a specificat cum apără şi cum promovează acest partid interesele acelui segment social care nu a fost încă bine definit. În acest domeniu se manifestă încă multă confuzie, lucru care s-a simţit destul de bine în ultimile sondaje din lunile ianuarie, februarie şi martie 2011, când cota partidului a scăzut în sondaje. Toate mesajele politice enunţate de P.S.D. după intrarea în U.S.L. sunt confuze faţă de doctrina social–democrată, iar uneori sunt în contradicţie cu această doctrină, lucru ce a creat probleme de ordin ideologic în rândul multor organizaţii teritoriale. Adăugând faptul că acest partid încă mai poartă stigmatul unor membri compromişi în guvernările anterioare, alături de lipsa de poziţie clară pentru sancţionarea disfuncţionalităţilor din Parlamentul României, se poate spune că el poate miza preponderent numai pe electoratul său tradiţional. Dacă nu ar exista un partid nou concurent U.S.L.-ului, P.S.D., în aceste condiţii confuze, ar miza pe un electorat propriu care va putea aduce un procent sigur de 18%, la care se mai adăugă, ca atitudine de frondă faţă de actuala coaliţie de guvernare încă 12-15%, dar fără ca acestea să reprezinte un merit special al reformării mesajului politic lansat de P.S.D.;

• Partidul Naţional Liberal împreună cu Partidul Conservator, formaţiuni politice cu pondere secundară în U.S.L. din totalitatea membrilor pe care i-a avut imediat după ultimele alegeri parlamentare, mulţi fruntaşi ai partidului au dezertat şi au plecat la alte formaţiuni politice, ceea ce dovedeşte că politica de cadre din aceste două partide este şi ea deficitară. În prezent se poate identifica uşor faptul că în rândul membrilor fruntaşi de partid rămaşi în P.N.L. şi P.C. nu există o unitate de concepţii politice, ideologice şi de interese sociale. Mai mult, din cauza profundelor schimbări din ultimii 15 ani nu s-a conturat nici la aceste două partide cu claritate pentru ce clase sau pături sociale mai sunt ele reprezentative ca partide politice, nespecificându-se cum apără şi promovează ele interesele. S-a diminuat numeric foarte mult clasa mijlocie, intelectualii au suferit grave pauperizări fără ca aceste formaţiuni politice să se implice în soluţionarea problemelor ivite. Credibilitatea în rândul tinerilor s-a diminuat deoarece nu s-a făcut nimic pentru ei. Acelaşi lucru poate fi consemnat şi la nivelul pensionarilor, proprietarilor, micilor întreprinzători etc. În acest domeniu se manifestă încă multă confuzie, fapt care s-a simţit destul de bine în ultimile sondaje din lunile ianuarie, februarie şi martie 2011, când cota celor două partide a scăzut simţitor. Toate mesajele politice enunţate de P.C. şi mai ales de P.N.L. după intrarea lor în U.S.L. se rezumă la critica adusă Preşedintelui şi Premierului Emil Boc, fiind lipsite însă de substanţă politică, confuze faţă de doctrina conservatoare şi liberală, lucru care a creat şi încă mai crează probleme de ordin ideologic în rândul multor organizaţii teritoriale. Adăugând faptul că aceste partide poartă stindardul unei serioase ineficienţe prin lipsa luării unei poziţii clare pentru sancţionarea disfuncţionalităţilor din Parlamentul României, unde în mod abuziv s-au votat legi care au afectat viaţa şi nivelul de trai al întregii populaţii, se poate spune că ele pot miza împreună numai pe sprijinul electoratului lor tradiţional. Dacă nu ar exista un partid nou concurent U.S.L.-ului, P.N.L.-ului şi P.C.-ului, în aceste condiţii confuze, ar miza pe un procent sigur de 12-15%, la care se mai pot adăuga, ca atitudine de frondă faţă de actuala coaliţie de guvernare încă un maximum de 8-10%, dar fără ca acestea să reprezinte un merit special al reformării mesajului politic lansat de cele două partide politice, P.N.L. şi P.C.

Mircea Vintilescu

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 1)

În ultima perioadă se tot pune problema în diferite medii că societatea românească are nevoie de o nouă formaţiune politică. Mai curată, mai bine articulată la necesităţile cotidianului şi foarte important, credibilă.

Am citit tot felul de articole, păreri etc., care sugerau diferite căi de urmat. O formulă interesantă am văzut în România Liberă, în articolul scris de Cristian Ghinea: „Reţetă pentru noul partid. Câţi v-aţi băga?”

În acest articol se pune problema realizării unui „altfel de partid” care să nu repete greşelile organizatorice şi de acţiune ale actualelor formaţiuni politice, care să se constituie cu un alt fel de membri, a căror selecţie să se bazeze pe principii noi, iar sistemul de organizare internă să se bazeze pe o transpareţă totală.

La acest îndem sau demers, eu îmi exprim unele rezerve care mă pun în situaţia de a analiza oportunitatea acestei iniţiative. În primul rând trebuie să ne punem întrebarea: Actualmente în România este nevoie de un nou partid politic?

Ca să putem răspunde la această întrebare este necesar să analizăm foarte succint dacă actualele formaţiuni politice aflate la putere sau în opoziţie, răspund la cerinţele definitorii ale partidelor politice. Dacă ele mai reprezintă partea cea mai activă şi mai organizată a unei clase sau a unei pături sociale căreia îi exprimă, îi apără şi îi promovează interesele. Şi dacă membrii lor mai sunt uniţi prin comunitatea concepţiilor politice, ideologice şi a intereselor sociale.

Dacă începem analiza cu formaţiunile politice aflate în coaliţia de guvernare putem constata următoarele:

• Partidul Democrat-Liberal (P.D.L.) principala formaţiune politică aflată la guvernare, prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani, nu mai reprezintă astăzi interesele nici unei clase sau pături sociale căreia să-i apere şi să-i promoveze interesele. Prin amplificarea şomajului şi a măsurilor dure de austeritate care au fost luate, a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni din România şi toate clasele sociale existente, constatându-se astfel din datele statistice oficiale, că în perioada de guvernare s-a mărit în mod alarmant numărul populaţiei care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie (circa 25% din numărul total al populaţiei). Pătura numerică a populaţiei foarte sărace (circa 40%) şi săracă (circa 30%) a crescut îngrijorător. S-a redus drastic numărul populaţiei din pătura mijlocie la circa 4,8%. Membri acestei formaţiuni politice, în afara unei discipline de tip milităros imprimată de Preşedintele României, nu sunt cu nimic mai uniţi în jurul unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, existând în mod tacit o mare diversitate de opinii şi de atitudini, care au dus şi vor duce la multe dezertări din cadrul acestei formaţiuni politice. Speranţa scorului electoral viitor este foarte sumbră, de circa 5-7%, putând ajunge la un maximum de 10%, în condiţiile în care se vor da drumul la unele investiţii cu caracter naţional, iar actuala camarilă politică s-ar prezenta „in corpore” la vot.
• Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.) după cum îi spune şi denumirea, nu este un partid politic. Ea reprezintă o asociaţie culturală, constituită pe criterii etnice, care, conform protocolului de alianţă, este principala formaţiune care susţine partidului de guvernare P.D.L. Prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani alături de P.D.L., ea nu mai reprezintă interesele populaţiei maghiare din România. Prin susţinerea tuturor măsurilor de austeritate luate, a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni români de etnie maghiară care trăiesc în România, mărind numărul populaţiei maghiare care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie şi dezvoltând pătura numerică a maghiarilor foarte săraci şi săraci. Membrii acestei formaţiuni cultural-etnice nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, ei exprimându-şi foarte clar, în ultimul timp, numai dorinţe de tip revizionist, impuse de guvernul de la Budapesta. Acest lucru a atras dezaprobarea vădită a păturii majoritare a românilor. Speranţa scorului electoral viitor este şi pentru această Uniune foarte sumbră, de circa 3-4%, putând ajunge la un maximum de 5%, numai în condiţiile în care vor participa activ la vot toţi maghiarii din România, inclusiv camarila lor politică, riscând în mod real să nu mai fie reprezentată în viitorul Parlament al României.
  • Uniunea Naţională pentru Progres din România (U.N.P.R.) este un partid politic de tip „avorton” constituit dintr-o categorie specială de parlamentari, care au dezertat din rândul formaţiunilor politice parlamentare aflate în opoziţie, sub motivul asigurării unei protecţii de moment în faţa justiţiei, din cauza numeroaselor dosare depuse la D.N.A. pentru diverse acţiuni de fraudare a banului public sau pentru alte probleme de ordin comportamental. Aceste persoane au fost foarte uşor şantajate şi determinate în mod ilegal să se asocieze în cadrul acestei formaţiuni politice ilegale, care nu a fost aleasă de nimeni la anterioarele alegeri parlamentare. Acest partid nu reprezintă interesele nici unei clase sau pături sociale. Prin acest mod fraudulos de constituire, U.N.P.R. nu are concepţii proprii politice şi nici o ideologie care să servească interesele unei clase sau pături sociale, prezentându-se cu elemente doctrinare discutabile şi incorecte sub aspectul conţinutului politic. Conform protocolului de alianţă cu P.D.L., acest partid politic este a doua formaţiune politică care susţine arcul guvernamental. Prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani alături de P.D.L. şi U.D.M.R, prin susţinerea măsurilor aberante de austeritate sub un slogan ridicol: „totul pentru binele naţional”, în contradicţie cu realitatea socială, U.N.P.R. a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni din România, contribuind în mod grav la mărirea numărului populaţiei care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie şi dezvoltând în formă îngrijorătoare pătura numerică a populaţiei foarte sărace şi sărace. Membrii acestei pseudo-formaţiuni politice nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, ei fiind conştienţi că îşi pot conserva numai pe moment statutul de oameni politici, respectiv libertatea, dar mai ales toată averea agonisită în mod ilegal, manifestând un servilism total şi pe faţă pentru Preşedintele României şi P.D.L. Acest compotament le-a atras dezaprobarea vădită a tuturor românilor. În toate sondajele efectuate până în prezent această formaţiune politică nu a reuşit să treacă de pragul de 1%, având ca viitor sigur dizolvarea sau absorbţia în cadrul unei alte formaţiuni politice, fiind singura formaţiune politică care în mod cert nu mai are nici un viitor pe eşichierul politic românesc.
• Grupul parlamentar al minorităţilor, altele decât cea maghiară, nu reprezintă un partid politic. El reprezintă o asociere a diferiţilor aşa-zişi etnici din categoria altor minorităţi care trăiesc pe teritoriul României. În realitate această categorie de parlamentari nu reprezintă interesele nici uneia dintre minorităţile care convieţuiesc pe teritoriul României, ei convenind să semneze protocolului de alianţă pentru susţinerea partidelor din arcului guvernamental numai pentru interese strict personale, acestea fiind asigurate atât de Preşedintele României, cât şi de principalul partid aflat la guvernare, P.D.L. Prin modul cum a acţionat în ultimii ani alături de P.D.L., U.D.M.R. şi U.N.P.R., actualii parlamentari ai acestui grup nu mai pot obţine votul de încredere al minoritarilor. Prin susţinerea măsurilor brutale de austeritate impuse de P.D.L., acest grup parlamentar al minoritărilor a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de etnici ai minorităţilor din România, altele decât cea maghiară, mărind astfel gradul de dezaprobare al populaţiei faţă de acest comportament politic. Membrii acestui grup parlamentar nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale. Prin activitatea desfăşurată de ei au demonstrat că nu reprezintă pe nimeni în România de astăzi, fiind o forţă care nu mai poate fi luată în considerare.

Din această succintă analiză rezultă următoarele elemente specifice pentru formaţiunile politice aflate în coaliţia de guvernare:

Cele două partide politice P.D.L. şi U.N.P.R. nu mai îndeplinesc condiţiile minime de a funcţiona sub această denumire de partid politic din următoarele motive:

• membrii acestor partide politice nu sunt uniţi într-o comunitate de concepţii politice, ideologice şi de interese sociale proprii, existând o cu totul altă formulă de coagulare a lor, pe marginea unor interese de o cu totul altă natură, interese care nu sunt specifice partidelor politice. Acest lucru care ar trebui să facă obiectul unor dezbateri foarte serioase şi bine argumentate în viitoarea campanie electorală. Acest fapt va trebui să fie expus foarte clar şi foarte bine argumentat electoratului, pentru ca aceste partide să poată fi sancţionate aşa cum se cuvine. Această constatare va trebui să se constituie şi într-una din principalele motivaţii pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice adevărate, moderne şi pusă direct în slujba interesului cetăţeanului şi al României;
• atât prin actul de guvernare, cât şi prin modul cum şi-au desfăşurat activitatea în Parlamentul României, cele două partide politice au demonstrat că nu mai exprimă, nu mai apără şi nu mai promovează interesele vreunei clase sau pături sociale din România, afectând profund în plan negativ, prin toate deciziile adoptate, atât nivelul de trai, cât şi calitatea vieţii fiecărui cetăţean în parte, indiferent de etnie, pătură sau clasă socială. Ele sunt responsabile de sărăcirea acută a populaţiei din România. Această constatare va trebui să se constituie într-o altă motivaţie majoră pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice şi moderne pusă în slujba interesului cetăţeanului şi al României. Această formaţiune politică va trebui să expună clar ce calităţi au membrii săi şi cărei categorii de clasă socială sau pături sociale se adresează în vederea exprimării corecte a năzuinţelor lor, pentru apărarea şi promovarea reală a intereselor acestora;
• atât pentru U.D.M.R., cât şi pentru grupul parlamentar al altor minorităţi nu mai este necesar să se facă această analiză, întrucât ele nu reprezintă partide politice şi, ca atare, nici nu îşi pot asuma în mod responsabil efectele dezastroase ale actului de guvernare. Statutul lor pe viitorul eşichier politic românesc nu mai trebuie luat în discuţie. Iar această constatare va trebui să se constituie într-o motivaţie substanţială pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice moderne pusă în slujba interesului cetăţeanului şi al României, care va trebui să-şi asume prin statutul său responsabilitatea formulării şi luării deciziilor politice, printr-o posibilă participare la guvernare a ţării, ca să repoziţioneze politica românească şi ca să scoată România din starea de criză profundă în care a fost adusă de actuala coaliţie de guvernare.

Mircea Vintilescu

Falsitatea abordării unor probleme reale

Supun atenţiei tuturor cititorilor şi membrilor acestui grup următoarea situaţie: Ne-am permis să postăm pe grupul Erupţie Anti-Corupţie:

(http://www.facebook.com/home.php?sk=group_122113671199045&ap=1)

două articole de pe blogul Mişcării Euro-Civice Române numite:

1. Vocea tăcută a tineretului român

(http://miscareaeurocivicaromana.blogspot.com/2011/06/vocea-tacuta-tineretului-roman.html)

2. Dă Doamne UDMR-ului şi puţin bun simţ!

(http://miscareaeurocivicaromana.blogspot.com/2011/06/da-doamne-udmr-ului-si-putin-bun-simt.html)

aşa cum postăm pe diferite grupuri de interes de pe Facebook. Ne-a uluit şi ne-a uimit reacţia administratorului Sanda Pralong ca urmare a postărilor noastre, drept pentru care redăm aici comentariile acesteia, precum şi comentariile noastre punctuale.

(Diacriticele din postările doamnei Sanda Pralong ne aparţin întru totul, pentru ca mesajele să poată fi citite în limba română. Majusculele sunt din textul original. Exprimarea în romengleză aparţine autoarei – ex.: post-uri, focusul paginii…)

Sanda Pralong

"Minunat îndemn, domnule Vintilescu, dar vă rog insistent să NU POSTAŢI AICI DECÂT TEXTE LEGATE DIRECT ŞI EXPLICIT DE ETICĂ ŞI CORUPŢIE pentru a nu dilua continuu mesajul acestei pagini, vă mulţumesc!

Aceeaşi remarcă, această pagină NU ESTE UNA GENERALISTĂ ŞI/SAU POLITICĂ ci una cu un SCOP CLAR, acela de a se focaliza pe ETICĂ ŞI/SAU CORUPŢIE. Administratorii îşi rezervă dreptul de a şterge post-urile care nu respectă focusul paginii. Vă mulţumesc ptr înţelegere!"

Mircea Vintilescu

"Remarc o înţelegere greşită a problematicii abordate. UDMR-ul şantajează România sau mai bine zis, corupe formaţiunile politice aflate în alianţă cu această organizaţie culturală. Şantajul este clar şi vizibil. "Noi nu susţinem ideea reorganizării teritoriale" şi ca atare, ne retragem din coaliţie. Restul membrilor coaliţiei acceptă tacit acest şantaj, fără comentarii. Oare de ce nu au luat o poziţie clară, când o minoritate sfidează in integrum dorinţa majorităţii. Corupţia aici se află. A interesului guvernării cu orice preţ. Cine nu vede, ori este orb, ori se află în cârdăşie cu ei. Sunt dezolat de această ameninţare gen UDMR, de a şterge dreptul la opinie. Nu cred că este bine să spălaţi creierele naţiei române în a identifica ceea ce toţi cunosc drept corupţia la vârf din România. Aici este buba, ne facem că abordăm o problematică de interes naţional, CORUPŢIA, prin estomparea şi inhibarea formelor clare de dezvăluire a ei. Consideraţi că această CORUPŢIE se referă numai la şpaga măruntă, dată unui asistent medical sau unui agent agricol??? Vă înţelaţi! CORUPŢIA ESTE SUSŢINUTĂ LA VÂRF DE ACEŞTI OAMENI FĂRĂ CARACTER, CARE ACCEPTĂ ŞANTAJUL POLITIC ÎN FAVOAREA UNOR FACILITĂŢI DEOSEBIT DE CONSISTENTE pentru a GUVERNA, MÂNJIND POPORUL ROMÂN CU DISPREŢUL ŞI AROGANŢA UNOR MINORITARI LIPSIŢI DE BUN SIMŢ. Vă rog să mai reflectaţi şi să încercaţi să faceţi anumite corecturi în formula de exprimare faţă de această atitudine.

Sincer, eu am crezut că tineretul este adevărata forţă şi bogăţie a României, care poate în mod real să se lupte cu corupţia. În cadrul acestei logici, am postat acest articol, arătând clar şi motivaţia pentru care această forţă latentă din România trebuie să se implice. Credeţi că adevăraţii oameni corupţi sau profitori ai acestei formule de organizare socială existentă pot să lupte cu corupţia?

Eu sunt sigur că nu. A lupta cu corupţia mare sau mică, trebuie să ai o motivaţie anume. Când te asociezi cu grupuri de interese care apără mascat corupţia, nu poţi realiza o activitate de moderator autentic şi util temei propuse dezbaterii. Aş putea să vă sugerez că mă retrag din acest grup, dar aş face o mare greşeală, asta însemnând să insult tineretul şi să-l condamn la aceeaşi tăcere la care dvs. faceţi apel.

Aştept ca toţi tinerii din România să se implice vehement în această problematică, dar nu într-o formă selectivă, cum o propuneţi dvs. Pentru că a avea vârsta de 20-30 de ani nu este o problemă selectivă de gândire, ci o problemă de existenţă comună. Nu m-ar deranja cu nimic dacă în urma acestor comentarii îmi veţi sugera să mă retrag de pe acest grup. Regulile de politeţe mă obligă să fac acest lucru, dar în locul meu vor apărea mult mai mulţi care vă vor atenţiona cu privire la necesitatea implicării celor care în mod real sunt beneficiarii corupţiei şi victimele corupţiei.

Motivul pentru care postăm toată această formulă de atitudini este de a ne disocia total de o astfel de abordare şi de a arăta că multe acţiuni ale unor grupuri au caracter declarativ şi lipsit de finalitate, care încearcă să deturneze gândirea corectă de la problematicile reale şi arzătoare ale României, la acţiuni nesemnificative gen: FALIMENTUL UNEI SOCIETĂŢI COMERCIALE ESTE DATORAT FEMEII DE SERVICIU."

Acţiunile de tip declarativ şi fără finalitate sunt dăunătoare vieţii publice româneşti, dând posibilitatea autorilor să se remarce într-un fals concept educaţional modern care nu foloseşte nimănui. Opiniile moderatorului mai sus menţionat, indiferent cu câtă vehemenţă critică sunt exprimate, vor constitui o matrice de atitudine pentru ceea ce ne-am propus ca Mişcare Euro-Civică Română să facem în viitor. Invităm pe toţi cei care vor citi aceste rânduri să nu se sfiască a se implica şi a-şi exprima liber opinia. Noi nu suntem orgolioşi şi nici nu dorim să vă indicăm un azimut anume. Vrem să vă cunoaştem adevărata părere şi probabil, în viitor, de ce nu şi atitudinea.

Mişcarea Euro-Civică Română