Apel către falsitatea cotidiană de a ne considera cu toţii europeni

Cetăţenii fiecărui stat care au consimţit să se alăture marii familii a Uniunii Europene au avut un crez nobil care se traducea prin ideea de a ne transforma treptat în cetăţeni cu un comportament nou, cu un crez comun. Dar în ritm foarte rapid. Respectiv, de a da acestui continent bătrân o valenţă nouă, de spaţiu echilibrat umanizat, fără diferenţieri atitudinale referitoare în principal la dezvoltarea regională, în care indivizii au un comportament civilizat, bazat pe egalitatea în drepturi, pe respectul reciproc, pe efortul comun de educaţie şi de solidaritate umană. În acest sens, s-au făcut eforturi substanţiale din partea fiecărui stat de a constitui un for comun de conducere al acestui mozaic etnic, în care coordonarea dezvoltării spaţiului european să se realizeze planificat, onest, cu resurse financiare echitabile, în care diferenţele subdezvoltării unor regiuni să se reducă cât mai curând posibil, iar pacea şi buna înţelegere să constituie un liant esenţial al tuturor noilor cetăţeni europeni. Iată că se lansau nişte concepte noi, fără precedent sau prejudecăţi istorice, în care fiecare etnie încerca să-şi înţeleagă rostul şi locul în marea familie europeană, în care cei care se considerau posesori ai unui plus tehnologic acceptau dezinteresat să disponibilizeze progresul tehnic spre zone mai puţin dezvoltate, pornindu-se de la conceptul că fiecare are de câştigat – poate nu aşa de mult în planul investiţiilor imediate – dar că acest câştig se va materializa în promovarea cu mult succes al noului concept privind dezvoltarea durabilă. Prin acest demers se încerca să se valorifice experienţa milenară a civilizaţiei europene care trebuia să fie un bun model pentru toate zonele globului care prezintă astăzi tensiuni aberante privind modul în care cetăţeanul este integrat în condiţiile sociale ale organizării statului respectiv, în raport cu modul de valorificare a bogăţiilor solului şi subsolului, cu problemele de protecţie a mediului pe care le generează şi de ce nu, cu moştenirea pe care ne propunem să o lăsăm generaţiilor tinere şi mai ales viitoare.

Din păcate, toate aceste deziderate s-au dovedit a fi la nivelul analizei efectuate astăzi numai utopii sau stupidităţi. Constatăm că ne-am propus acest amplu program de dezvoltare cu nişte oameni şi conducători care au rămas tributarii vechilor mentalităţi medievale, legate în principal pe vanitatea de a demonstra că numai unii sunt „buricul Europei”, că ei şi numai unele state autoconsiderate dominante, trebuie să beneficieze sub orice formă de bunăstare, indiferent de mijloacele pe care le utilizează pentru atingerea acestui scop. Pentru acest lucru, statele care şi-au considerat populaţia drept „clasă dominantă europeană”, au formulat politici aberante de stat, au inventat formaţiuni politice noi, au creat ideologii discriminatorii, xenofobe şi şovine, autodefinindu-se astfel „liderii grei ai Europei” sau „seniorii vasalilor unor feude” mai nou intitulatelor state din ultimele valuri de aderare.

Alţi conducători ai unor state cu o dezvoltare medie în raport cu „ţările senior”, intuind vanitatea autointitulaţilor „lideri europeni”, au încercat prin minciună şi fraudă să se poziţioneze cât mai aproape de „liderii marcanţi europeni”, bazându-se probabil şi pe naivitatea tacit acceptată a acestora privind controlul şi verificarea corectitudinii cifrelor bugetare raportate de ani şi ani la rândul.

Prin acest comportament agreat meschin, dar cu bună ştiinţă de „greii Europei”, ca element compensator, tot în mod tacit, au fost „înnobilaţi cu drepturi de a cere vasalitatea pentru restul ţărilor europene” care au crezut în sinceritatea şi buna credinţă a lor, respectiv de corectitudinea programului de unificare paşnică a Europei şi de realizare a unui stat modern numit Uniunea Europeană, în care toată populaţia acesteia să fie cu adevărat considerată una cu cetăţeni europeni egali.

Astăzi, când minciuna şi frauda au fost deconspirate, se încearcă a se promova şi chiar tolera la nivel de politică de stat şi chiar de politică europeană, formule barbare de a escamota jocul pervers practicat într-o macro cârdăşie de către occidentalii europeni, cu ţările din ultimele valuri al aderării. Astfel, asistăm - şi rău facem că asistăm şi nu luăm poziţii critice concrete - la politicile antiromâneşti atât din spaţiul euro cât şi non-euro al ţărilor europene.

Poate că cele mai edificatoare exemple se află lângă noi, la graniţa de vest a României, respectiv în Ungaria, unde nu numai că se acceptă dar se şi sprijină de formaţiunile guvernamentale promovarea antiromânismului lui Istvan Csurka, antisemitismul declarat, xenofobia şi rasismul anti-ţigănesc. În acest stat european, funcţionează cu acte în regulă formaţiuni extremiste şi paramilitare, bucurându-se ca Jobbik de mult succes electoral. La toate aceste manifestări „greii Europei” se fac că nu văd nimic, tac şi lasă lucrurile să meargă mai departe pe acelaşi făgaş. La fel procedează şi neprofesioniştii noştri europarlamentari, ca să nu mai vorbim de responsabilii din Ministerul de Externe care manifestă o laşitate profesională (care din păcate este şi bine plătită de tot românul contribuabil).

images

Constatăm cu regret că societatea civilă românească nu a comentat nimic despre evenimentul petrecut în după-amiaza zilei de sâmbătă, 22 oct. 2011, când aproape 2.000 de oameni au demonstrat la Budapesta împotriva proiectatei preluări al unui teatru de către extremiştii unguri de dreapta. Primarul capitalei budapestane Istvan Tarlos, l-a numit pe cunoscutul şovin Csurka director general al teatrului Uj Szinhaz. Sub el ar urma să activeze, la acelaşi teatru, tot cu funcţie de director, György Dörner, un actor care şi-a făcut în repetate rânduri apariţia la numeroase manifestări de tip neonazist organizate de Jobbik, care din nefericire pentru toată Europa este şi partid parlamentar.

Această irepresibilă alunecare spre extremism, ultranaţionalism şi şovinism a Ungariei, dar nu numai al acestui stat, trebuie să ne ridice atât nouă cât şi tuturor europenilor serioase semne de întrebare referitoare la viitorul cetăţeanului europen, dar mai ales la viitorul Uniunii Europene.

Ca segment important al societăţii civile, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ se adresează tuturor cetăţenilor români, dar şi cetăţenilor responsabili din toate ţările europene de a lua atitudini critice concrete faţă de acest gen de manifestări, de a cere în mod deschis guvernelor să ia poziţii clare de respingere faţă de acest comportament antieuropean al tuturor celor care au astfel de comportament şi manifestări publice şi de a aplica sancţiuni severe de pedepsire a celor care încă mai trăiesc într-un ev istoric îmbrăcat în doliul amintirilor.

Atenţionăm foarte serios toţi factorii responsabili că tolerarea sub orice formă a unor astfel de comportamente pot genera conflicte în multiple forme de exprimare, conflicte care mai devreme sau mai târziu pot degenera serios pe pante pe care noi românii nu ni le dorim. Am acceptat şi continuăm să acceptăm multiple sacrificii semnificative, însă demnitatea de om, de cetăţean şi mai ales de cetăţean european nu trebuie să ne fie încălcată.

Facem acest apel la toate forurile româneşti şi europene, pentru că istoria ne-a demonstrat în repetate rânduri că tolerând acest tip de manifestări de tip antiromânesc, anti-ţigănesc, antisemite, xenofobe şi neonaziste chiar şi pe teritoriul altor state, au efecte devastatoare la nivelul întregii societăţii europene, transformă omul simplu în bestie umană, generând în final conflicte abominabile, conflicte care nu îşi mai au locul în acest spaţiu european. Această chemare la atitudine împotriva acestui tip de manifestări trebuie să fie îmbrăţişată de către toată societatea civilă europeană, pentru că dacă din erori umane au ajuns la conducerea unor state nişte personalităţi cu vederi şi atitudini primitive, ele pot prin forţa noastră, să fie scoase din peisajul politic în mod democratic, atât spre binele nostru, al generaţiilor tinere, dar mai ales al generaţiilor viitoare.

Mircea Vintilescu

Echipa MEUR la Slănic Prahova – septembrie 2011

01

Echipa Mişcării Euro-Civice Române (MEUR) s-a deplasat la mijlocul lunii septembrie 2011 la Salina Slănic Prahova. Oraş aflat într-o bogată zonă cu locuri de o deosebită importanţă istorică, în Subcarpaţii Curburii, în apropierea Munţilor Grohotiş, la 413 m. altitudine pe pârâul Slănic, afluent al râului Vărbilău, Slănicul prahovean şi-a contuat de-a lungul timpului o personalitate proprie, împlinind în anul acesta 455 de ani (1556) de atestare documentară. Localitatea apare menţionată documentar de pe vremea voievodului Vlad Înecatul (1530-1532), iar apoi într-un hrisov al domnului Pătraşcu cel Bun (1554-1557).

04 02 03

Mina Unirea rămâne punctul forte al zonei. Sarea a început să fie exploatată din anul 1942. În anul 1970 a devenit obiectiv turistic.

07 05

06

10 08 09

13 11 12

22 14 15 16 17 18 19 20 21

24 23

Muntele Piatra Verde, de origine vulcanică (642 m. altitudine) este o formaţiune geologică aflată la 2 km de oraş, unde s-au descoperit urmele unei vechi aşezări dacice.

DSCN0631 DSCN0629

Muntele de Sare este o rezervaţie geologică de 1,8 ha. declarat monument al naturii la 2 iunie 1952, datorită formei sale de sculptare carstică şi a lacurilor antropice.

DSCN0568 DSCN0544 DSCN0551DSCN0556 DSCN0560

Grota Miresei de 50 m. s-a dezvoltat în interiorul Muntelui de Sare, din care 20 m. au fost invadaţi de ape, formând Lacul Miresei.

DSCN0563 DSCN0553

Mona Bernhardt-Lörinczi

Neamul românesc şi zodia scorpionului

scorpion1

Îmi vin în minte o serie de nume celebre ale acestui neam: Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Cuza, Zelea Codreanu, Regina Maria, Iorga, Antonescu, Regele Mihai, Ceauşescu, Eminescu, Enescu... şi lista poate continua cu foarte multe enumerări, personalităţi care au avut o viaţă tare tumultoasă, dar mai ales un sfârşit tragic. Astfel, într-o perioadă a existenţei lor au fost ovaţionaţi la scenă deschisă, poporul se închina în faţa lor şi aprecia faptele lor ca pe mari acte de cârmuire sau de creaţie. Foarte mulţi contemporani ai acestor personalităţi se gândeau cu multă înfrigurare ce se va întâmpla când aceste genii carpatice vor dispărea, cum vor fi ei glorificaţi, pe unde să se amplaseze statuile lor în fiecare urbe, ce denumiri să li se atribuie unor bulevarde etc., etc.

scorpion2

Toate bune şi frumoase până într-o zi, când poporul s-a supărat din te miri ce şi a întors spatele acestor idoli. Mulţi dintre ei au sfârşit groaznic, chiar condamnaţi la moarte de voinţa populară, alţii au fost uitaţi de tot, trăind în singurătate şi mizerie până ş-au dat obştescul sfârşit.

scorpion3

Este cutremurător să analizezi fie viaţa acestor titani, fie să încerci să-ţi dai ţie un răspuns cât de cât acceptabil referitor la inconstanţa şi inconsecvenţa dovedită de acest neam în legătură cu aprecierile sau comportamentul faţă de aceste personalităţi. Dacă nu ai timp suficient să faci o analiză cuprinzătoare, vrei nu vrei, ai cam două variante:

  • fie acest neam este foarte făţarnic, acceptând pentru un anumit timp să se linguşească faţă de un personaj total superior contemporanilor săi, pentru ca apoi, când se simt mai tari pe poziţie, majoritatea neamului să-i dispreţuiască total pe aceşti oameni mai bine dotaţi;
  • fie neamul românesc este încă necopt, adică nu ştie să-şi aprecieze valorile, tratându-le ca pe copiii din propria familie, respectiv aplicându-le pedepse exemplare pentru chestiuni minore, nesemnificative, sau fapte ce în concepţia omului mai puţin educat, nu pot fi tolerate.

Şi într-un caz şi în altul cred că nu poate fi admis un asemenea comportament pentru majoritatea comunităţii româneşti, indiferent de evul istoric în care s-au manifestat. Interesant este faptul că acest comportament de tip barbar s-a conservat în timp şi parcă se transmite de la o generaţie la alta pe cale genetică.

Dacă ai încerca să faci o corelaţie între comportamentul acestui neam şi comportamentul unor comunităţi animalice, rămâi puţin surprins. Astfel, la nivelul unor specii inferioare de nevertebrate, cum ar fi albinele sau scorpionii, se practică un fel de canibalism al masculului care aduce procrearea coloniei şi a speciei, aceste colectivităţi fiind marcate de o formulă organizatorică de tip matriarhal.

Din comportamentul acestora rezultă că pentru acea colonie de vieţuitoare există o preocupare reală de a se strădui să-şi îngrijească indivizii de care ştiu precis că vor avea nevoie, îi cresc cu sârg, se folosesc de ei până la un anumit moment, după care fie îi alungă, fie îi omoară. După ce colonia s-a lepădat de aşa-zisul balast, viaţa continuă molcom, calm, fără surprize, iar ciclul se reia. Raportându-ne la scara evoluţionistă, acest comportament barbar al diferitelor specii de vieţuitoare le-a adus o bună longevitate în timp, îngheţând în timpul evoluţiei lor nişte tipare numai de ele ştiute pentru un comportament şi o ierarhizare monotonă, nespectaculoasă, fără salturi care să evidenţieze acumulările cantitative şi mai ales calitative ale existenţei lor multimilenare.

Nu vreau să cred că am copiat instinctual acest tip de comportament, care este specific şi în lumea vegetală pentru anumite categorii de plante. Mă înspăimântă numai gândul că mulţimea care se crede atotştiutoare este deranjată de apariţia unor persoane care doresc să facă şi alt lucru, poate mult mai bun pentru colectivitatea din care fac parte. Acest sistem de respingere al noului, al omului util, a persoanei providenţiale, ne face atipici pentru cultura europeană.

Interesant este faptul că după ce comitem această gravă eroare comportamentală, după o anumită perioadă de timp începem să regretrăm, dar nu regretăm gestul nostru nechibzuit, ci regretrăm personajul căruia noi i-am hărăzit un sfârşit nemeritat. Faptul că nu încercăm să conştientizăm ce greşeală fatală am făcut, explică această contaminare de la o generaţie la alta a unui comportament primitiv, lipsit de respect faţă de adevăratele valori ale neamului.

Poate că lipsa permanentă de educaţie ne-a adus în această stare care uimeşte o lume întreagă. Faptul că la nivel comportamental colectiv suntem atipici, nu este un lucru care trebuie să ne încânte, ci poate mai degrabă să ne dea fiori.

Avem chiar obrăznicia ca atunci când istorisim biografia acestor personalităţi, când ştim clar ce vină purtăm noi, adică fiecare în parte, începem a transforma personajul respectiv într-o legendă care întruchipează binele. Regretabil este că în momentul în care vorbim despre aceşti oameni nu avem nici un fel de emoţie în glas, nu roşim, nu ne recunoaştem vina, dar acuzăm pe cu totul şi cu totul alt personaj care, chipurile, s-ar face vinovat de destinul nefericit al omului pe care chiar noi l-am condamnat la suferinţă. Poate că de aici a pornit şi zicala populară „Dăi Doamne românului mintea cea de pe urmă”, zicală care vrea să scuze într-un fel comportamentul aberant şi instinctual al acestui neam situat la răscruce de vânturi.

scorpion4

Să fie oare numai ignoranţă şi lipsă de educaţie, de cultură şi de înţelegere? Sau explicaţia este că la nivelul acestui neam avem înnăscut în noi un egoism conservator pentru orgolii încă neînţelese şi vanităţi primitive?!

Posibil este cam orice, dar nu şi semnificativ. Când un neam nu ştie să-şi respecte aşa cum trebuie oamenii de bine ai colectivităţii care încă mai sunt în viaţă, dă dovadă de mare ipocrizie, de lipsă de educaţie colectivă, de primitivism.

Poţi post-mortem să-i aduci tot felul de evlavii, poţi să-l transformi în erou de legendă al neamului, poţi face parastase elogioase etc. Noi tot primitivi rămânem, căci nu vrem să învăţăm nimic din propriile noastre greşeli şi astfel continuăm să perseverăm în propria noastră greşeală.

Este posibil ca această teamă să o fi identificat mulţi oameni de valoare din zilele noastre, explicând astfel reţinerea faţă de actul implicării lor cu toată energia în treburile societăţii. Poate că acest comportament ne-a adus la cârma ţării oameni total nepotriviţi actului de guvernare, oameni care prin incompetenţa lor vor să rămână anonimi în istoria ţării şi astfel să nu fie executaţi de mulţimea needucată. Iată doar câteva explicaţii la un comportament de masă care nu face cu nimic bine şi mai ales cinste naţiei româneşti.

Consider că pentru binele copiilor noştri şi mai ales al urmaşilor-urmaşilor noştri este timpul să ne schimbăm comportamentul, să recunoaştem că noi, prin tăcerea noastră, prin minciuna pe care o acceptăm zilnic, noi ne fabricăm o istorie care nu ne reprezintă, ne marginalizăm singuri şi apoi ne distrugem.

Este inexplicabil cum alţii, pe alte meleaguri, apreciază şi elogiază un Brâncuşi, un Palade, un Cioran etc. Le fac muzee, îi popularizează, iar la noi în ţară nici că se ştie ceva despre aceste personalităţi. Ne văităm că suntem etichetaţi de restul lumii în tot felul, ne căim că nu avem dreptul la respectul care ar trebui să ne fie acordat de către celelalte neamuri, acuzăm pe unii şi alţii, dar refuzăm să ne acuzăm pe noi că nu ştim să ne iubim valorile, că nu ştim să le punem în locul bine-meritat de ele în clasorul de cinste al naţiei.

constantin brancusigeorge emil palade emil-cioran

Este inexplicabil cum putem să acceptăm aşa ceva, este inexplicabil cum tineretul nu doreşte să ştie exact cum am evoluat pe toate planurile de-a lungul timpului, dar este şi mai regretabil cum tolerăm să fim minţiţi zilnic de toţi farsorii neamului. Cred că a venit timpul ca să avem comportamentul scorpionului numai faţă de aceste lichele care duc cu bună ştiinţă ţara în jos. Doar o mică schimbare comportamentală ne trebuie pentru a lichida nu valorile umane, ci farsorii, lichelismul, trădătorii de neam şi atunci putem să ne conservăm acest comportament pe termen lung, garantând o evoluţie a naţiei aşa cum o dorim atât noi, cât mai ales toţi tinerii noştri.

Mircea Vintilescu

Inconsecvenţa presei, cancerul şi prostia românească

cs 01

În fiecare zi din ultima săptămână citesc mai peste tot diferite statistici referitoare la gradul de afectare a populaţiei feminine din România datorită cancerului la sân. Sunt cifre îngrijorătoare pentru un cetăţean responsabil aflând că una din 8 femei riscă să facă cancer la sân, sau că anual mor 40.000 de femei datorită cancerului la sân.

Pentru un om mai puţin informat sau pentru un imbecil, aceste cifre nu spun nimic şi nici nu-l mobilizează să ia o atitudine în acest domeniu. Personal, ca specialist care am ceva preocupări colaterale şi în acest domeniu, constat că nu suntem informaţi corect (şi asta nu ştiu pentru a câta oară) despre acest flagel şi nu numai.

Astfel, transformând în cifre datele procentuale din statisticile enunţate, constatăm că anual, circa 1.000.000 de femei riscă să dobândească această boală cruntă numită cancer mamar sau cancer la sân. Într-o variantă foarte optimistă se estimează că aproximativ 400.000 de femei anual reuşesc nu numai să identifice acest risc, dar să-l şi elimine. O altă categorie de circa 600.000 de femei care au identificat acest risc şi au fost diagnosticate cu cancer la sân, încep traumatizantul tratament. Tot în variante foarte optimiste, se consideră că aproximativ 200.000 de paciente au norocul să se vindece, să amelioreze sau să inhibe evoluţia acestei boli.

Aproximativ 400.000 de femei afectate de această boală, constată în fiecare an că ar putea avea ceva şanse de a mai supravieţui dacă acceptă formule foarte agresive de tratament şi consimt să-l urmeze. Din nefericire, conform statisticilor, circa 40.000 de femei nu rezistă la acest tratament şi mor, declanşând o adevărată dramă în familiile lor. Restul de aproximativ 360.000 de femei anual, rezistă acestui tratament agresiv, asumându-şi nişte repercusiuni foarte grave identificate sub diferite forme de handicat (mutilări operatorii, afectarea definitivă a fertilităţii, mutaţii genetice etc.), care transformă pe această nobilă fiinţă umană din femeie în INDIVID.

cs 02

Pe lângă această boală, statisticile uită să mai prezinte fie şi numai procentual persoanele feminine care sunt afectate de cancerul de col uterin, boală în urma căreia mortalitatea este mult mai mare, iar handicapul rezultat din tratamentele primitive care se practică în România este deosebit de semnificativ. Ca om care am fost pacient prin clinicile oncologice pentru tratarea unui alt tip de boală canceroasă specific atât bărbaţilor cât şi femeilor, pot să vă spun cu date certe că persoanele care au norocul să scape cu viaţă din această cruntă încercare cu boala, sunt victimele unor suferinţe fizice şi psihice cumplite, suferinţe care le afectează capacitatea de muncă pe o perioadă lungă de timp, că bucuria de a supravieţui, de multe ori se transformă în chin şi ură personală, constatând că boala nu numai că le-a furat ani buni de viaţă şi fericire, dar i-a adus în situaţii financiare foarte grele, deoarece costurile tratamentului din timpul bolii, dar şi din lunga perioadă de convalescenţă operatorie sau psihică reprezintă o povară greu de dus sau de suportat de către familie.

Nu multe sunt persoanele care apelează la tratamente în străinătate, situaţie în care costurile sunt mult mai mari dar şi mult mai greu de suportat. Şi în aceste condiţii pentru cei care supravieţuiesc efectelor post traumatice sunt de aceeaşi intensitate şi cu aceleaşi repercusiuni.

cs 03

Am apelat la aceste cifre pentru că am avut ocazia să particip în anul 1998 la un incredibil eveniment. Astfel, Fundaţia ROMÂNIA DE MÂINE, putea accesa fonduri nerambursabile în valoare de peste 380 milioane Dolari, pentru a construi un centru universitar modern, un spital universitar ultramodern cu pavilioane speciale de pediatrie, pentru maturi, cu secţii ultramoderne de oncologie şi altele, apoi pentru construcţia unui hotel de 5 stele pentru cazarea profesorilor universitari străini care trebuiau să predea la această universitate, dar să şi lucreze ca experţi în noua clinică universitară. Condiţia pusă de finanţator era ca investiţia să se realizeze integral şi cu toate obiectivele nominalizate în zona centrală a Capitalei.

Conducerea Fundaţiei a făcut toate demersurile începând cu anul 1996 pentru a obţine un amplasament adecvat cum era solicitat de finanţator şi prin grija Primăriei Generale din acea perioadă a obţinut aprobarea de amplasare a spitalului universitar şi a hotelului în zona Abator, pe un teren viran existent la acea perioadă, iar pentru clădirea universităţii i s-a atribuit de către Primărie un spaţiu de circa 5.000 m2 în Parcul Tineretului, în imediata apropiere a fostei Case a Pionierilor. Disponibilitatea acestor amplasamente a fost confirmată prin emiterea unui CERTIFICAT DE URBANISM în totală legaliate, conform prevederilor tuturor normelor juridice ale vremii. Pentru promovarea acestei investiţii s-au proiectat şi realizat proiecte futuriste pentru fiecare categorie de clădire în parte.

După finalizarea proiectelor s-a trecut la realizarea documentaţiilor specifice pentru obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor necesare demarării lucrărilor de construcţie. Eh, din acest moment începe calvarul. Astfel, la Agenţia de Protecţie a Mediului Bucureşti, directorul de atunci, Gabriel .... solicită drept comision (zicea dânsul pentru PD) un procent de 10% din valoarea proiectului, condiţionând de primirea acestei sume de bani emiterea acordului de mediu. Cum era şi firesc este refuzat, motivându-se că finanţatorul străin nu acceptă acest şantaj. Se declanşează un scandal care devine public, iar Guvernul prin instituţiile de specialitate nici că se bagă să soluţioneze acest conflict.

La presiunea unor instituţii publice se organizează o dezbatere publică la care se cere şi participarea presei. Tema dezbaterii era legată de utilitatea publică a proiectului în integralitatea sa. Dezbaterea s-a realizat în clădirea fostului Senat unde au participat reprezentanţi ai investitorului străin, specialişti români, reprezentanţi ai majorităţii presei scrise de atunci şi numeroşi invitaţi ai mai multor universităţi particulare din ţară şi din SUA. După ce proiectul a fost prezentat în detaliu, culmea, presa în loc să susţină promovarea proiectului şi să condamne şantajul propus de APM s-a legat de faptul că dispăreau circa 5.000 m2 din mărăcinişul aşa-zisului parc şi au dezbătut critic în ziarele de a doua zi acest document de atribuire a amplasamentului. Văzând această atitudine ostilă, investitorul străin s-a retras cu fonduri cu tot, investiţia fiind abandonată definitiv.

Iată cum presa, probabil din prostie sau din solidaritate cu persoana care a propus şantajul, a omorât un proiect care putea să rezolve chiar în Bucureşti o serie de cazuri ale acestei boli cu medici de elită, cu o aparatură superperformantă, dar mai ales cu proceduri netraumatizante pentru pacient. Interesant este că investitorul străin s-a orientat către Turcia, unde a şi realizat integral acest proiec, inclusiv spitalul universitar unde se duc pe sume mari de bani multe femei din România pentru a se trata de cancer la sân sau de alte afecţiuni canceroase.

După abandonarea definitivă a investiţiei, parcela din Parcul Tineretului pe care urma să se ridice clădire viitoarei universităţi a fost revendicată de un fost aşa-zis propietar care a şi intrat rapid în posesia terenului, dându-i o cu totul altă destinaţie faţă de cea iniţială de parc. Cu toate că s-a mediatizat procesul de împropietărire, presa nu a mai avut nici o atitudine critică şi nici nu a mai luat poziţii vehement critice cum făcuse iniţial.

Acum, după ce s-au scurs mai mulţi ani, când constatăm că de la zi la zi pacienţii cu diferite forme de cancer se înmulţesc, stau şi mă întreb cui îi foloseşte acea atitudine ostilă a presei faţă de promovarea unui proiect de mare utilitate publică. Prostia unor jurnalişti tineri din acea perioadă a fost din păcate sancţionată aspru de Divinitate, astfel că unele ziariste s-au îmbolnăvit şi ele de cancer şi au trebuit să suporte acelaşi tratamet traumatizant de care vă aminteam. Dar această pedeapsă nu mai foloseşte astăzi la nimic şi pentru nimeni. Răul a fost făcut şi gata.

Sper ca lucrătorii din presă să fi învăţat ceva din acest nefericit eveniment, dar după cum văd că decurg lucrurile am un mare semn de întrebare. Văd jurnalişti care se prezintă deplorabil, care manifestă un servilism grotesc sau care se consideră aristolelici, cu atitudini de îngânfare excesive, uneori jignitori şi chiar impertinenţi. Faptul că îşi permit acest comportament arată că noi, cetăţenii de rând, care suportăm eşecurilor lor profesionale nu suntem încă pregătiţi civic să le spunem în faţă: PRESA NU ESTE O PUTERE ÎN STAT, PRESA TREBUIE SĂ SERVEASCĂ INTERESELE CETĂŢEANULUI. Iată o concluzie care se desprinde foarte uşor din această istorisire a unor evenimenimente recent petrecute.

Inconsecvenţa atitudinală manifestată de presă ne costă pe noi toţi, iar dacă nu înţelegem că trebuie să le cerem să performeze cu adevărat în această meserie, atunci maculatura lor va da de lucru la multe fabrici de reciclare a hârtiei chiar şi în produse mai căutate cum ar fi hârtia igenică. Rezută că presa trebuie să înţeleagă că adevărata şi PRIMA PUTERE ÎN STAT O REPREZINTĂ SOCIETATE CIVILĂ care trebuie să fie slujită cu multă abnegaţie de către presă, implicându-se responsabil atât în viaţa comunităţii cât şi în derularea deciziilor care contribuie la realizarea unui trai mai bun al cetăţeanului.

În concluzie, îmi permit să spun că nu numai clasa politică trebuie să se reformeze rapid, presa trebuie să înţeleagă că ea are nevoie de jurnalişti responsabili, patrioţi în adevăratul sens al cuvântului, că rolul ei este alături de cetăţean şi nu de finanţatorul trustului, că profesionalismul jurnalistic reprezintă o virtute pe care singuri au ales să o slujească. Cred că în condiţiile în care aceste schimbări se vor produce cât mai curând în cadrul acestei bresle, poate şi statisticile de la anul vor arăta mai curate şi de ce nu, poate chiar mai puţin îngrijorătoare în privinţa incidenţei persoanelor de sex feminin la boala canceroasă.

Mircea Vintilescu

Ecouri internaţionale privind Webit 2011 şi echipa Tzarului Nicolai - România

Plecăm la Sofia (Bulgaria)

Numele de fată Sofia este de origine greacă şi are semnificaţia de înţelepciune. Întâlnit cu precădere în Epoca Bizantină, când a fost purtat de soţiile împăraţilor bizantini Iustin şi Iustinian, Sofia este folosit astăzi de aproape toate popoarele europene. Etimologic se crede că Sofia derivă din cuvântul grec - sofia care avea semnificaţia de înţelepciune (Sofia era de altfel, zeiţa înţelepciunii la greci).

Celebrităţi cu numele de Sofia: Sofia Saligny (sora lui Anghel Saligny constructorul podului de la Cernavodă), Sofia Vicoveanca (cântăreaţa de muzică populară din Moldova).

Succesul bine-meritat al echipei Tzarului Nicolai (Florinel Nicolai Deciu), care a mobilizat prin cei 39 de concurenţi înscrişi pe piramidele acestora toate cunoştinţele şi simpatizanţii online şi care a plasat în locurile fruntaşe de la concursul Webit 2011 pe toţi cei 39 de concurenţi (paginile 1 şi 2) a avut şi ecouri internaţionale.

02 Alexander Chalkidis - Greece

Printr-un mesaj simplu, dar mobilizator, Tzarul Nicolai a transmis tuturor concurenţilor de pe piramida sa, precum şi a celor independenţi care au aderat la echipa lui, faptul că numai în echipă se poate câştiga. Solidaritatea celor 39 de concurenţi a avut rezultatele scontate. Un exemplu de mobilizare, de uniune, de solidaritate umană între mai multe naţii din lume. Printre participanţi s-au numărat Israel şi Sudan, care au votat echipa României, câştigând în acest sens şi ei puncte importante pentru ţările lor, plasând astfel România pe locul 1, Sudan pe locul 10 şi Israel pe locul 12 în lume. Mulţumim tuturor.

03 Alexander Chalkidis - Greece

Alexander Chalkidis, participantul grec la Webit 2011, a scris pe pagina sa de web un articol elogios la adresa solidarităţii din echipa Tzarului Nicolai, pe care îl redăm mai jos în limba română, cu sursele originale din limba greacă şi limba engleză.  

01 Alexander Chalkidis - Greece

http://alexanderchalkidis.com/

http://alexanderchalkidis.com/blog/?p=5656

Traducerea textului

Cum a introdus echipa României termenul "Naţional" în Social Media.

Avem tendinţa de a crede că Social Media este o activitate individuală. Foarte centrată pe propria persoană. Desigur că este "socială", dar de multe ori constatăm că "cercurile" sau "grupurile" sunt mai mici şi mai fragmentate până într-atât, încât se trivializează categorisirile de tip vechi.

Intră naţiunea-stat.

O ţară este, fireşte, o creaţie artificială, dar foarte puternică. Am constatat cu uimire cum concurenţii români din acest an de la "Webit" ne-au tăvălugit pe toţi şi au ocupat toate poziţiile din top. România a ocupat ferm, fireşte, şi locul întâi pe naţiuni.

Cum au reuşit acest lucru?

Cititorii blogului meu grecesc ştiu despre faptul că mi-a luat destul timp (cam o mare parte din an) să înţeleg cum şi de ce această competiţie funcţionează. Este fascinant cum poţi îndemna oamenii să-ţi dea votul şi am încercat cam orice pentru acest lucru. Mi-am monitorizat prin măsurători campaniile de promovare, mi-am luat notiţe privitoare la care grup de pe Facebook reacţionează mai bine, care tag-uri, la ce oră din zi este mai bine să te promovezi. Am ajuns repede nr. 1 în Grecia şi nr. 9 mondial, lucru deloc rău după câteva zile de muncă, printre alte proiecte.

Dar după asta a început invazia românească. N-au mers în salturi ca noi ceilalţi. La început am crezut că trişează. Ceva programe automate sau vreo chestie de genul acesta. Dar acest lucru ar fi fost uşor de descoperit de către organizatori, mai ales la accesarea link-ului bit.ly (http://bit.ly/aIcDZ5). Statisticile evidenţiază că în cazul meu  am măsurat peste 4000 de click-uri venite din diverse bloguri pe link-ul meu şi cred că măcar 10% din ele m-au votat. Dacă românii ar fi trişat, voturile ar fi coincis cu click-urile. Ar fi fost prea frumos ca să fie adevărat.

După toate astea, m-am dus să traduc în Google blogul concurentului principal din România (n.t. Tzarul Nicolai) (the blog mentioned by the top Romanian entrant) şi iată ce am găsit: "Votaţi cu toţii toată lista..." Naţionalism în cea mai simplă formă. SIMPLU, INTELIGENT, SOCIAL ŞI VIRAL. Sincronizare perfectă (dar din păcate, prea târzie pentru cei care ar fi dorit să facă la fel) şi echipa României câştigă. Scurt pe doi. Data viitoare când mă voi gândi la ceva "social" nu voi uita aspectul altruist al naţionalismului, ca forţă de mobilizare.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Concursul Webit 2011 la final

Astăzi, 1 octombrie 2011, orele 10.00 GMT, concursul internaţional Webit 2011 a ajuns la final. România a ocupat un bine-meritat loc I în lume, (urmată de Italia şi de Bulgaria), poziţie datorată şi mediatizării susţinute a coechipierului nostru, Florinel Nicolai Deciu, alias Tzarul Nicolai.

01 Romania Locul I Webit 2011

Clasamentul celor 5 câştigători din România se prezintă astfel:

02 Romania Top 5 Webit 2011

  1. Florinel Nicolai Deciu
  2. Miron Manega
  3. Virgil Dan Amza
  4. Mona Bernhardt-Lörinczi – cu blogul Mişcării Euro-Civice Române
  5. Radu Dănuţ Munteanu

Mişcarea Euro-Civică Română (MEUR) s-a plasat pe locul 4 din 131 de participanţi din România, un loc excelent, ţinând cont de faptul că această Mişcare a fost concepută din luna martie 2011 şi recunoscută legal de autorităţile române în luna august 2011. A fost o muncă susţinută a tuturor celor care ne-au simpatizat, a tuturor celor care şi-au pus speranţe în noi şi în eforturile noastre şi mai ales a tuturor votanţilor  noştri de pe blog şi de pe conturile noastre deschise pe Facebook, Twitter şi LinkedIn.

03 MEUR  Webit 2011

Alături de MEUR, am participat în acest concurs şi cu blogul personal My Own Universe (www.iris-milkywaygalaxy.blogspot.com), obţinând locul locul 9 în ţară şi locul 15 în lume, tot cu ajutorul susţinătorilor care din 2010 mi-au citit scrierile de pe acest blog.

04 Milky Way Galaxy Webit 2011

Mulţumim pe această cale tuturor votanţilor noştri, care pe toată perioada concursului ne-au dat voturile şi ne-au sprijinit să ajungem pe aceste locuri fruntaşe. Punctajele individuale se prezintă astfel:

MEUR

05 End points MEUR Webit 2011

My Own Universe

06 End points Milky Way Galaxy Webit 2011-01

07 End points Milky Way Galaxy Webit 2011-02

Vă întrebaţi poate de ce anume contul meu personal are un punctaj fără clasificare şi altul cu clasificare. Ei bine, am postat pe Facebook materialul scris la 21 septembrie 2011 (în timpul concursului) de Tzarul Nicolai şi pe care îl puteţi reciti aici (pentru cei cu conturi Facebook) sau citi aici (pentru cei care nu au cont pe Facebook). Se numeşte: Webit 2011 şi discriminarea bloggerilor.

http://universebookblog.blogspot.com/2011/09/webit-2011-si-discriminarea-bloggerilor.html

Şi acum, explicaţia: Contul personal a fost iniţial înregistrat sub alias-ul Milky Way Galaxy. El a fost suspendat de către conducerea din Bulgaria, odată cu contul alias Tzarul Nicolai, în momentul în care contul Tzarul Nicolai era pe primul loc iar Milky Way Galaxy se afla pe locul 7 în România. Explicaţiile le-aţi citit deja. În urma corespondenţei dintre organizatori şi noi, primii au considerat că numai contul Tzarul Nicolai merită să fie repus în concurs, iar celelalte să rămână suspendate, deşi au contabilizat toate punctele votanţilor, dovadă cele 1351,5 puncte de la încheierea concursului. Scuza organizatorilor a fost următoarea:

"The decision not to restore suspended accounts has been taken on a higher level and is not something I'm able to change. However, you have my +1 on your new account and I wish you the best of luck in the competition. I'm sure you can appreciate my position and I sincerely thank you for your understanding. Best regards, Simeon Polimenov - Event Manager e-Academy Webit Congress - the only digital and IT event for CEE and one of the biggest in Europe".

Ce-a fost, a fost. Rezultatele sunt deja elocvente. MEUR este pe locul 4 în România. Un loc meritat. Un loc onorabil pentru începutul activităţii noastre. Iar eu, personal, am câştigat un loc 9 la fel de onorabil. Sunt mulţumită de ambele rezultate. Recunoaşterea va veni pe 3 octombrie 2011. Până atunci, să auzim de bine şi la treabă cu proiectele MEUR, care sunt extrem de multe, de diferite şi în folosul societăţii civile. Mulţumim încă o dată tuturor votanţilor şi sperăm în aceeaşi implicare a susţinătorilor noştri, pentru o cauză care sună simplu: Societatea civilă – prima putere în Stat.

08 End of Webit-winners to be announced

Mona Bernhardt-Lörinczi