Investiţii “serioase”

De câteva zile văd că parlamentarii şi guvernanţii tot vorbesc despre necesitatea trecerii la investiţii ”serioase” în domeniul mineritului. Vor să ne pregătească ca să acceptăm deciziile pe care urmează se le ia în acest domeniu, referitor la impunerea prin lege a acestor acte exploatare barbară a resurselor neregenerabile ale României. Dacă Guvernul şi  Parlamentul României este în stare să răspundă la câteva întrebări pot spune că şi eu mă solidarizez cu această decizie:

1. Poate defini Guvernul şi Parlamentul ce înseamnă protecţia mediului înconjurător în România? (în mod sigur NU).
2. Ştie Guvernul şi Parlamentul care sunt principiile fundamentale din domeniul protecţiei mediului înconjurător? (în mod cert NU). În condiţiile în care nu au habar de aceste probleme mă întreb în ce calitate se implică să reglementeze şi mai ales să ia asemenea decizii ? (probabil în calitate de IRESPONSABILI).
3. Să presupunem că dacă mâine se descoperă existenţa unor mari cantităţi de aur în fiecare din cei doi rinichi ai tuturor membrilor guvernului şi ai parlamentului, dar şi în rinichii rudelor apropiate lor, ar accepta dânşii să extragă aceste bogăţii prin extirparea rinichilor, ei urmând a fi conectaţi la aparate de supravieţuire?

Iată de ce consider că afirmaţiile făcute în legătură cu Roşia Montană şi mai ales cu gazele de şist de către personalul IRESPONSABIL al celor două instituţii sunt lipsite de sens, de responsabilitate şi mai ales de consistenţă.

Faţă de acest adevăr cred că sunt îndreptăţit să spun un NU CATEGORIC acestor acţiuni guvernamentale şi parlamentare ce au un efect cert criminal asupra populaţiei.

Mircea Vintilescu

Papa Francisc şi gazele de şist

Papa Francisc, recunoscut ca fiind foarte deschis în ceea ce priveşte multe probleme controversate, precum avorturile, intra în lupta mondială împotriva gazelor de şist, afişându-se deja ca un activist. Papa a avut o întâlnire luni cu un grup de activişi argentinieni, în urma căreia Suveranul a trimis o scrisoare oficială instituţiilor catolice din lume. Scrisoarea atrage atenţia asupra riscurilor de mediu şi a problemelor de sănătate cauzate de extragerea gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Unul din barbaţii din fotografie este politicianul şi regizorul argentinian Pino Solanas, cunoscut datorita activismul său împotriva “crimelor ecologice” şi datorită producţiei “Dirty Gold”, un film despre marile mine.

Solanas este un opozant vocal al unui acord în vederea exploatărilor gazelor de şist încheiat în august între guvernul argentinian şi Chevron, acord pe care îl numeşte “cel mai mare dezastru natural din Amazon”, relatează foreignpolicy.com.

 

În România, Chevron a început o campanie de informare din poartî în poartă a locuitorilor din Pungeşti cu privire la ceea ce înseamnă explorarea gazelor de şist, după ce locuitorii din comună au blocat, în urmă cu aproape o lună, accesul utilajelor pe terenul deţinut de companie în comună. Sute de persoane au protestat luna trecută la Siliştea (Vaslui) în perimetrul unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sonda de explorare a gazelor de şist, manifestanţii purtând bannere cu mesaje precum "Stop Chevron", "Pungeşti-Băceşti-Găgeşti pe aici nu se trece" sau "Nu exploatării gazelor de şist".

Prima sondă de explorare a gazelor de şist din România urma să fie amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.

Chevron România mai deţine trei certificate de urbanism la nivelul judeţului Vaslui pentru explorare în vederea identificării eventualelor rezerve de gaze de şist. Pentru perimetrele de la Păltiniş (Băceşti) şi Popeni (Găgeşti), compania petrolieră deţine acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puieşti se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce priveşte amplasarea sondelor de explorare. Guvernul României va sprijini toate explorările de resurse neconvenţionale, respectiv gaze de şist, convins că mulţi protestatari sunt deschişi la explicaţii, iar în final va rămâne o minoritate radicală care va refuza orice argument, dar nu va putea impune majorităţii o decizie, a declarat recent premierul Victor Ponta.

Mircea Vintilescu

De ce fierbe apa din fântâni la Izvoarele

IPOTEZE ÎNGRIJORĂTOARE: DE CE FIERBE APA DIN FÂNTÂNI ÎN LOCALITATEA IZVOARELE?

Ca hidrogeolog cu multă experienţă în domeniu, am abordat de nenumărate ori problemele legate de starea calităţii apelor subterane din România. În 1977, după marele cutremur din martie, am avut ocazia să fac parte dintr-o comisie internațională care evalua consecințele acestui cutremur. Lucram pe atunci la Oficiul de Gospodărire al Apelor al Municipiului Bucureşti și încercam să gestionez resursa de apă subterană de mică, medie şi mare adâncime de sub acest oraş greu încercat de seism. Când eram în toiul unei dezbateri la sediul Primăriei Generale vine un cetăţean şi mă cheamă să răspund la un telefon dat de conducerea instituţiei la care lucram. Am părăsit sala de şedinţe şi am răspuns la telefon. Directorul unităţii mi-a indicat să părăsesc şedinţa, să vin la birou, să iau toate aparatele necesare şi să mă deplasez la Palatul Pionierilor (azi palatul Cotroceni), unde comitetul de partid a semnalat grave perturbări asupra calităţii apei din forajul de mare adâncime care era bine monitorizat şi servea ca sursă de alimentare cu apă în scopuri potabile. Am făcut întocmai. Acolo am fost aşteptat de un ”reprezentant” al COM şi m-a informat că apa s-a încălzit brusc şi şi-a modificat instantaneu calitatea nu numai în acest loc, ci şi la sursele de alimentare cu apă din zona Primăverii, unde am fost anunţat că va trebui să mă deplasez însoţit de acest tovarăş. Am făcut măsurători asupra temperaturii apei care în mod constant era înainte de cutremur cu valori cuprinse între 3 şi maxim 5 gr. C și am constatat că avea peste 28 gr. C. Am fost informat la 5 zile după seism că temperatura a fost şi mai mare, iar că în zona Primăverii, apa are temperaturi mai mari şi o culoare alb-lăptoasă şi nu mai poate fi consumată ca atare de Tov. Secretar General al PCR.
Luat mai mult pe sus am ajuns şi în zona Primăverii, am făcut prelevări de probe de apă şi le-am dat în lucru la laborator. Cu monitorizarea acestor surse de apă se ocupa la acea vreme şi o altă unitate specială, nu numai instituţia la care lucram eu. Probele de apă au fost luate în paralel de mai multe persoane care spuneau că reprezintă diferite instituţii ale Direcţiei Sanitare municipale şi naționale. Am stabilit să ne întâlnim la sediul OGA-MB peste 10 zile, cu buletinele de analiză prelucrate şi să discutăm cauzele producerii acestui fenomen. Când m-am reîntors la comisia internaţională, am discutat cu un reprezentant din URSS şi din Japonia despre situaţia nouă apărută la forajele de mare adâncime (circa 200 m) de pe teritoriul Bucureştiului, iar aceşti specialişti m-au informat că fenomenul trebuie să se producă la toate structurile acvifere (de mică, medie şi foarte mare adâncime). Ca să mă conving am început investigaţia numai sub aspectul verificării creşterii gradientului termic pe mai multe categorii de foraje aflate în monitorizare la acea vreme. Fenomenul s-a confirmat, apa subterană a cunoscut o încălzire bruscă față de normal, dar cu alte valori faţă de cele identificate în zona Primăverii.

Specialiştii sovietici şi japonezi au ţinut ca în mod neoficial, să mă avertizeze că este posibil să se producă şi o modificare în rău a calităţii apei, în sensul în care vor apărea în foraje diverse metale grele, gaze foarte nocive şi că trebuie să luăm măsuri speciale de protejare a consumatorului direct. Analizele efectuate de toţi cei care ne-am implicat în cunoaşterea acestui fenomen, au confirmat spusele specialiştilor străini, dar explicarea fenomenului de către somităţile sovietice şi japoneze au avut mai multe variante, unele chiar contradictorii. Astfel, creşterea temperaturii apei ar fi pusă fie pe seama frecării straturilor de roci în zona faliilor, fie pe o emisie termică din zona profundă a scoarţei pe aliniamentul faliilor, aceasta interceptând şi disipându-se în roci şi în toate acviferele întâlnite. Interesante sunt consecinţele care ar putea afecta acviferele. Creşterea temperaturii apei peste valoarea normală naturală, măreşte gradul de dizolvarea al mineralelor din granula de rocă de către apă şi asigură o mai mare dispersie a acestora în acvifer. În aceste condiţii este de aşteptat ca să se intensifice în zona localităţii Izvoarele creşterea mineralizării apei, a conductivităţii electrice, o modificare a pH-ului, o creştere continuă a concentraţiei unor cationi şi anioni specifici mediului permeabil, creşterea concentraţiei în gazele rezultate din reacţiile chimice şi din dizolvări. Aceste fenomene sunt în general vizibile şi uşor de identificat fie de consumator, fie de cei care monitorizează această resursă de apă. Aceste modificări calitative ale acviferului pot afecta însă starea de sănătate a consumatorului direct (om, animal sau plantă), fie pe termen scurt, mediu sau lung, dacă apa este consumată ca atare şi identificată de utilizator că şi-a modificat parametrii calitativi, în condiţiile în care nu se asigură surse de apă alternative sau complementare. Cel mai periculos fenomen care se poate produce însă, dar care nu poate fi vizibil sau identificat cu uşurinţă, este migrarea ascendentă, pe verticală, respectiv pe liniile de falie a gazelor conţinute în unele roci situate în zonele profunde. Acestea au caracter foarte nociv, se dizolvă în cea mai mare parte în apă, contaminând acviferele cu cele mai perfide componente chimice (oligoelemente) greu şi costisitor de depistat cu aparatura simplistă care este în dotarea celor mai multe laboratoare de hidrochimie. Soluția apă-gaz toxic intră în reacţie cu roca magazin şi dau elemente noi, nespecifice acviferului, dar care în cele mai multe cazuri au un efect toxico-nociv foarte grav fie pe termen scurt fie pe termen mediu pentru sănătatea utilizatorului direct al apei. Specialistul japonez îmi vorbea de apariţia unor noi maladii sau boli, necunoscute şi necatalogate, dar deosebit de agresive asupra sănătăţii omului, dar mai ales la copii şi tineri, în zonele unde se produc seisme, la majoritatea populaţiei care se alimentează cu apă din subteran.

Cred că acesta este fenomenul cel mai îngrijorător asupra căruia autorităţile naţionale, judeţene și locale trebuie să-i acorde cea mai mare atenţie, respectiv să asigure o monitorizare adecvată a calităţii surselor de apă din subteran şi să informeze corect cetăţeanul. Iată că în localitatea Izvoarele, în urma testelor de fracturare hidraulică care s-au făcut în zonă, acest fenomen începe să se deruleze cu intensităţi variabile, dar din ce în ce mai mari de la un strat acvifer la altul (de medie adâncime şi mică adâncime), iar autorităţile care au acceptat producerea acestui dezastru stau contemplative. Nu este corect ca unii, puţini la număr, să facă profituri uriaşe pe seama agresării dreptului la viață şi sănătate a populației locale, populaţie care va sărăci din ce în ce mai mult de la o zi la alta. Factorii implicaţi, cât şi cei vinovaţi în producerea acestui dezastru trebuie să răspundă nu numai în faţa localnicilor, dar şi în faţa tuturor cetăţenilor din România şi să asigure toate elementele compensatorii comunităţilor umane afectate. Poate aşa se vor deştepta din goana după profituri şi vor realiza că nu este de glumit cu structurile subterane ale pământului.

Mircea Vintilescu

Tunurile lui Ponta de la Izvoarele

ATENȚIE ROMÂNI! FENOMENUL IZVOARELE A PRODUS DEJA PRIMII MUTANŢI UMANOIZI

Am avut ocazia să ascult comunicatul dat publicităţii de Ministrul Cercetării în legătură cu investigarea fenomenelor produse în localitatea Izvoarele din judeţul Galaţi, respectiv despre cauza sutelor de cutremure de suprafaţă care au avut loc în acest spaţiu. Concluzia expunerii a fost sintetizată de Premier, acesta reliefând că pe baza unor ”date ştiinţifice de necontestat”, cauza acestor fenomene seismice este TECTONICĂ şi nu are nimic comun cu activităţile desfăşurate de om în acest spaţiu.

Ca om de ştiinţă cum încă mă consider, mă întreb cum pot nişte oameni lipsiţi de simţul responsabilităţii asupra adevărului ştiinţific să facă asemenea afirmaţii în situaţia când nu prezintă nici un argument ştiinţific în favoarea disertaţiilor afirmate. Pentru că m-a preocupat acest caz, am început să mă documentez ceva mai atent, respectiv să văd dacă acest lucru s-a mai produs şi în alte locuri pe glob şi mai ales în ce condiţii. Surpriza a fost mare când am aflat că acest fenomen s-a produs şi pe alte meleaguri, respectiv în SUA, în Australia şi în Europa sud-vestică. În SUA când au început să se producă aceste microseisme însoţite şi de zgomote în subteran, nu se făceau nici un fel de exploatări de zăcăminte din subteran (nici hidrocarburi şi nici minereuri solide) în zona cu pricina. Pentru că populaţia contribuabilă s-a panicat grav, guvernul american a finanţat o investigare foarte serioasă, investigare la care au participat numeroase categorii de specialişti din mai multe domenii. În urma investigaţiilor întreprinse s-a ajuns la următoarele concluzii:

• Fenomenul este ciclic, adică se repetă la intervale neregulate de timp cu aceiaşi formă şi intensitate de manifestare;
• Cauzele producerii acestui fenomen nu au putut fi găsite şi nici nu au putut fi explicate, acesta rămânând un caz de studiu şi pentru viitor, el fiind botezat sub numele de TUNURILE LUI SENECA;
• Investigările asupra dinamicii fenomenelor tectonice din zonă nu au fost concludente, iar CAUZELE TECTONICE AU FOST TOTAL EXCLUSE.

Iată un model de comunicat ştiinţific, în care nişte specialişti care ţin la cartea lor de vizită nu se dau în stambă după cum doreşte politicul sau administraţia. Cunoscând bine cum funcţionează în condiţii de sărăcie investigaţiile ştiinţifice din ultimii ani din România îmi pun în mod firesc mai multe întrebări:

• Ce argumente ştiinţifice au adus specialiştii consultanţi (geologi, seismologi, din domeniul protecţiei mediului, al exploatărilor de hidrocarburi etc.) în favoarea susţinerii teoriei că fenomenul produs este o cauză tectonică naturală, în condiţiile în care nu au fost monitorizate în mod sistematic (aşa cum se impunea), nici un element legat de componenţii de interes ai factorului tectonic? Răspunsul este simplu: NIMIC NU SE ŞTIE CORECT, nici măcar cantităţile de apă injectate în sol de la sonda care funcţionează în imediata apropiere a localităţii.

• Ce date comparative au avut la dispoziţie aceşti ”specialişti” pentru a demonstra că acest fenomen nu este generat de om, ci el este de produs în mod natural? Răspunsul este iar acelaşi, adică NIMIC.
• Cum s-a modificat dinamica tectonicii straturilor litologice în zonă, respectiv de la ce s-a plecat înaintea declanşării acestui fenomen și unde s-a ajuns cu modificările de tectonică a straturilor? Păi dacă nu s-a investit nimic în monitorizarea elementelor de dinamică a tectonicii din zonă, cum se pot face analize comparative care pot duce la concluzia că s-ar fi modificat tectonica acestui spaţiu?.
• Ce specialişti au semnat acest raport şi pe baza căror date?

Analizând numai aceste minime întrebări poţi lesne să înţelegi că nu este vorba despre o analiză ştiinţifică care să ducă la concluziile enumerate de penibilul ministru, ci ar putea fi vorba doar despre nişte păreri sau ipoteze de lucru, dar toate lipsite de argumentaţia ştiinţifică necesară. Mă întreb cum nişte ”specialişti” pot face asemenea afirmaţii fără a avea argumentul datelor ştiinţifice? Oare nu ţin cu nimic la cartea lor de vizită, la probitatea lor profesională (dacă o mai au), sau măcar la rangul pe care l-au dobândit? Iată că prostituţia ştiinţifică o practică atât politicul cât şi unii ”specialişti” ajunşi în funcţii de răspundere aşa cum au ajuns şi unii politicieni sau înalţi funcţionari sau demnitari ai statului să deţină diplome de DOCTORI ÎN ŞTIINŢE, adică prin PLAGIAT, HOŢIE ŞI IMPOSTURĂ.

Fenomenul de la Izvoarele a generat aceşti MUTANŢI UMANOIZI nu numai în rândul politicului, dar şi în rândul unor ”oameni de ştiinţă” dispuşi să-şi apere funcţia prin tot felul de compromisuri care nu numai că-i DEZONOREAZĂ, dar le şi anulează statutul la care au ajuns pe toate aceste căi necinstite. Interesant este că aceste afirmaţii publice făcute fără nici un fel de acoperire cu date certe, sau bazate pe investigaţii ştiinţifice nu foloseşte nimănui. Populaţia afectată din zonă nu se va linişti, investigările necesare care trebuie făcute nu se vor mai face şi nimeni nu va înţelege nimic din acest lucru. A trebuit să apară fenomenul Izvoarele ca să constatăm că şi în lumea ştiinţifică, cu largul sprijin al politicului au apărut mutanţii sau pupi-n...iştii mutanţi care dezonorează prin afirmaţiile lor toată şcoala românească. Faţă de această nouă categorie de mutanţi trebuie să acţionăm rapid. Trebuie să-i cerem ministrului de resort să dea publicităţii raportul care a stat la baza afirmaţilor făcute, să vedem cine l-a întocmit şi semnat, iar apoi comunitatea ştiinţifică din România să-i înnobileze pe aceştia şi cu titlul de MUNTANT ŞTIINȚIFIC pe lângă toate celelalte titluri dobândite fără sudoarea muncii şi a responsabilităţii care trebuie să-l caracterizeze pe un adevărat specialist. Oare nu era mai cinstit să spunem şi noi clar ca americanii că nu cunoaştem încă cauza acestui fenomen pe care ar trebui să-l botezăm TUNURILE LUI PONTA DE LA IZVOARELE?

Mircea Vintilescu (sursa: Facebook)

Farsa cu eco-anarhiştii

ADEVĂRATELE CONSECINŢE DESPRE FARSA CU ECO-ANARHIŞTII

Guvernul, toată clasa politică, mulţi jurnalişi cu pretenţii din media românească, marile companii multinaţionale, dar mai ales serviciile de informaţii din România îşi manifestă tot mai vehement îngrijorarea faţă de amplificarea mişcărilor de tip eco-anarhist din ultimul timp, mişcări la care participă cu precădere foarte mulţi tineri. Îngrijorarea celor enumeraţi este dată de faptul că această mişcare de tip eco-anarhist va ”STRÂMBA LUPTA DREAPTĂ” a actului de guvernare a clase politice în ”promovarea binelui pentru ţară şi popor”.

Ca cetăţean plătitor de taxe şi impozite trebuie ca şi eu să mă îngrijorez şi chiar să iau atitudine faţă de acest lucru. Dar analizând în mod corect înţelesul şi mai ales semnificaţia acestor cuvinte şi modul cum sunt ele atribuite diferitelor grupuri sociale, unor ONG-uri sau pentru unii cetăţeni care demonstrează paşnic, constat cu o mare stupoare, dar şi cu mult dezgust că lucrurile nu stau chiar aşa. În dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), următorii termeni sunt explicaţi şi prezentaţi cu înţelesurile oficiale de:

Anarhic, -ă adj. Care se referă la anarhie, care este propriu anarhiei, care duce la anarhie. Organizaţie extremistă anarhică – care dovedeşte indisciplină, dezorganizat, haotic.

Anarhie s.f. 1. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos într-o ţară, într-o instituţie etc. 2. Atitudine de indisciplină, nesupunere a individului faţă de legi sau faţă de o colectivitate organizată.

Anarhism s.n. 1. Ideologie socială şi mişcare social-politică extremistă, care neagă necesitatea autorităţii statale şi formele de organizare ale statului, ordinea şi disciplina socială în general, proclamând dreptul individului la o libertate neîngrădită.

Ecologie s.f. Ştiinţa care se ocupă cu studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul lor de viaţă (bionomie).

Încercând să compun aceste cuvinte ar rezulta că ANARHIŞTII sunt reprezentanţii unei organizaţii extremiste sau a unei mişcări social-politice extremiste, ce au o atitudine de indisciplină şi nesupunere faţă de legile şi formele de organizare ale statului, aducând atingeri la ordinea şi disciplina socială.

Asociind la acest cuvânt şi termenul ECO rezultă ECO-ANARHISMUL reprezentat prin ecoanarhişti care sunt grupaţi într-o organizaţie sau mişcare extremistă (a se înţelege chiar teroristă), care pentru binele mediului de viaţă al unor organisme (animale sau plante), proclamă nesupunerea individului faţă de legile şi formele de organizare ale statului, aducând atingeri la ordinea şi disciplina socială. S.R.I. a difuzat acestă informaţie despre eco-anarhiştii care sunt reprezentaţi de persoanele care participă în fiecare duminică la mitingurile de protest, informaţie care a fost preluată ca atare de politic, media şi alte organizaţii fără a încerca să vadă dacă această etichetare a manifestanţilor sau protestatarilor este reală sau nu. Această etichetare făcută de S.R.I. asupra demonstranţilor mie mi se pare ca fiind foarte gravă, ea necesitând pregătirea din partea autorităţii statului a unor măsuri de represiune care să ducă la distrugerea totală a acestei organizaţii sau mişcări extremiste. Prin urmare, termenul de eco-anarhist nu a fost utilizat întâmplător, el trebuind să pregătească o represiune pe măsură asupra tuturor demonstranţilor care se opun proiectului Roşia Montană, a explorării şi exploatării gazelor de şist, sau a altor proiecte care vor mai fi anunţate de Guvern. În realitate, demonstranţii nu militează cu nimic asupra ”binelui mediului de viaţă al organismelor”, deci nu au nimic comun cu termenul ECO, ei din contră, cer cu vehemență ca aceste proiecte să fie supuse actelor de reglementare existente în legislaţia aflată încă în vigoare, iar pentru promovarea acestor proiecte să nu se practice derogări injuste de la legislaţia existentă privind anumite obligaţii ale investitorului asupra mediului înconjurător, deci nu au nimic cu promovarea atitudinilor anarhice. EI CHIAR CER RESPECTAREA CU RIGUROZITATE A LEGII. Faptul că aceşti oameni cu un înalt simţ civic demonstrează paşnic împotriva nerespectării culmea tocmai de către Guvern şi în general de către toată clasa politică a ţării a legislaţiei în promovarea unor proiecte cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător, asupra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi nivelului de trai al oamenilor şi comunităţilor umane din zonele viitoarelor locaţii ale investiţiilor, demonstrează fără tăgadă că nerespectarea legii vine chiar din zona politicului şi a Guvernului.

Paradoxal, S.R.I. pentru a masca această atitudine anarhică a guvernanţilor şi a politicienilor, dar şi pentru a pregăti înăbuşirea mişcărilor de protest împotriva atitudinilor anarhice ale întregii conduceri a ţării, a căutat să introducă în mod diversionist termenul sau eticheta de ECO-ANARHIŞITI asupra demonstranţilor care demască prin atitudinea lor ANARHIA ÎN ACTUL DE GUVERNARE A POLITICULUI, care culmea EL NU RESPECTĂ LEGEA EXISTENTĂ, ADUCÂND ATINGERI GRAVE PRIN ACEASTA LA ORDINEA ŞI DISCIPLINA SOCIALĂ.

Consider că este foarte grav ceea ce se întâmplă astăzi cu întreaga noastră clasă politică care practică pe faţă ACTUL ANARHIC DE GUVERNARE, dar mul mai grav mi se pare atitudinea tăcută faţă de acestă etichetare a intelectualităţii din România, pătură care ar trebui nu numai să sesizeze utilizarea necorespunzătoarea a termenului de ECO-ANARHIST, dar mai ales asupra sistemului anarhic pe care se bazează actul de guvernare actual în ţară. Surprinzător de jenant este faptul că jurnalişti de frunte au preluat şi utilizat necorespunzător acest termen în materialele pe care le publică în media. Este de neacceptat acest lucru care îi dezonorează total. În loc să pună mâna pe dicţionar şi să vadă (dacă chiar nu ştiau) ce înseamnă acest cuvânt de ECO-ANARHIST, ei se alătură slugarnic politicii injuste practicată de S.R.I. şi mai ales de Guvernul şi Parlamentul actual al României.

Ca să putem împiedica dezvoltarea dezordinii şi a bunului-plac în România, consider că este absolut necesar ca domnul Liviu Maior să ceară scuze publice întregului popor român care a fost jignit grosolan prin această afirmaţie făcută de structurile S.R.I., apoi ca societatea civilă, utilizând toate canalele şi mijloacele de comunicare să ceară Guvernului şi întregii clase politice SĂ ÎNCETEZE CU PROMOVAREA ANARHISMULUI ÎN POLITICĂ, SĂ RESPECTE LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE ŞI MAI ALES DIRECTIVELE EUROPENE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR.

Trebuie să solicităm OPOZIŢIEI TĂCUTE din Parlamentul României să ia atitudine faţă de această deviaţie a USL pentru ca actul de guvernare să se desfăşoare numai în spiritul şi în numele legii şi de a sancţiona această abatere a guvernanţilor de la normele corecte de conducere a ţării. Dacă vom amâna acest demers, consider că România va intra într-un mare declin al dezvoltării democraţiei, iar întreaga ordine socială va avea de suferit mulţi ani în viitor. Fac acest APEL CĂTRE TOŢI CETĂŢENII ROMÂNIEI atât pentru respectarea dezideratului de libertate şi democraţie al tutor celor care au murit în decembrie 1989 pentru această cauză, cât mai ales în numele tinerilor, al copiilor şi nepoţilor noştri care trebuie să se dezvolte şi să se afirme într-un mediu ospitalier şi un climat social adecvat cerinţelor şi normelor civilizaţiei europene la care cu toţi am aderat.

Mircea Vintilesu (sursa: Facebook)

Militantul voluntar

Vă rog citiţi şi distribuiţi acest episod demn de filmele cele mai proaste, dar adevărate. S-a întâmplat în  România (este vorba de MARIA OLTEANU - MILITANT VOLUNTAR împotriva gazelor de şist şi nu numai), la ora 11:30, la Piaţa Rosetti.

Este extrem de grav ce se întâmplă. Se încearcă cu orice preţ să se descurajeze orice acţiune legată de oricine ar vrea să ne sprijine. Metodele de intimidare ale "băieţilor cu ochi albaştri" devin din ce în ce mai agresive şi mai penibile.

Detaliile poveştii sunt foarte importante! M-am întâlnit cu o persoană (care doreşte să rămână anonimă) care dorea să facă o donaţie directă pentru campania anti-fracturare (persoana nu a dorit să facă donaţia în conturile indicate, de teama unor eventuale represiuni asupra donatorilor, lucru pe care mi l-a mărturisit pe Facebook). Persoana nu locuieşte în Bucureşti ci într-o ţară vorbitoare de limbă germană. După ce a scos banii de la bancă şi mi-a înmânat donaţia, am rămas să mai discutăm câte ceva. Cum stăteam noi aşa, în faţa unui restaurant cu autoservire care este închis sâmbăta şi duminica, apăru un individ (cu o faţă dubioasă) care ne-a făcut semn ca e cineva care ne urmăreşte. Ne-am întors şi am văzut un alt individ care patrula suspect. În secunda a doua, de pe o altă străduţă, apăru un bătrânel cu pălărie, bine îmbrăcat care s-a oprit glonţ între noi. Abordarea a fost, atenţie, în limba germană: Bitte, was macht ihr hier? (Ce faceţi aici, vă rog?) Persoana cu care eram a răspuns natural tot în limba germană... stăm de vorbă. Am întrebat şi eu, tot în germană, care este problema lui de întreabă? Răspunsul a venit în limba engleză (probabil i se epuizaseră cunoştinţele de limbă germană): You know, you are in Romania, there are rules here, you cannot just stand like this here, in front of the restaurant (Cum spuneam mai deveme, restaurantul cu pricina era închis).

Eu deja m-am impacientat şi l-am rugat să circule, că ne deranjează, că altfel sun la poliţie, dar tipul a început să pună şi mâna pe mine. Deja trecuse la limba română, între timp. Zice: "Poliţia sunt eu!" Persoana donatoare a început să intre şi ea în panică şi a încercat să i se adreseze cât se poate de binevoitor. S-au lansat într-o discuție despre tinerii din ziua de azi şi dspre moravurile lor (scenă suprarealistă). Între timp, când interlocutorul tot îşi punea mâna pe umărul meu, bătrânul filator încerca să îmi dea eşarfa care acoperea insigna cu mesaj clar anti-fracturare, eşarfă care îi acoperea parţial insigna. Până la urmă am reuşit să o conving pe persoana donatoare să plecăm de acolo, pentru că este o încercare penibilă de intimidare.

Concluzia mea, după ce am analizat tot evenimentul, a fost ca această mişcare a fost făcută să descurajeze şi să intimideze aceasta persoană donatoare, pe care au simţit-o de la început că se teme. Metoda, ca de altfel şi personajele alese, este una demnă de filmele cu "spionaj" ale răposatului Sergiu Nicolaescu. Am discutat cu persoana donatoare, care a plecat foarte răvăşită şi vădit intimidată de la această întâlnire şi sper că a înţeles că e o metodă penibilă şi periculoasă, menită să îmi arate că ”organele” ştiu tot ce fac (faza cu abordarea iniţială a bătrânului în limba germană – amândoi vorbim limba germană).

Am pus aceasta poveste pe Facebook, poate daţi şi voi share, să vadă cât mai multă lume la ce s-a ajuns cu represiunea, cu acţiunile care fac parte dintr-un lung şir, începând cu blocarea unui tren în care erau oameni care trebuiau să ajungă la Moşna şi până la un protest anti-prospecţiuni şi pornirea apoi în trombă a trenului, fără avertizare şi lăsarea pe peron a doi oameni care mergeau la întâlnire. Asta după cele 6 filtre de poliţie menite să întârzie ajungerea autocarelor plecate din Bucureşti şi Pungeşti (cică şi ieşenii au avut probleme, chiar au avut mai multe filtre) după bătaia primită de liderii protestelor de la Braşov, amenzi de zeci de mii de lei trimise în toate oraşele ţării protestatarilor care nici măcar nu au fost legitimaţi la protest, după afacerea luneta (incidentul cu maşina ministrului Barbu) în care oameni nevinovaţi sunt ameninţaţi, după ce directorul Institutului de Geologie a fost concediat pentru că a spus adevarul despre geologia zonei proiectului RMGC, după ce 4 profesori care şi-au exprimat dezacordul faţă de proiectul RMGC nu au mai fost chemaţi în comisiile Ministerului Culturii, unde activaseră până acum, după legea insolvenţei şi prevederea ei total abuzivă îndreptată evident către Realitatea TV (singurul post central care vorbeşte încă despre gazele de şist şi proiectul RMGC, după cazul Papici, după folosirea forţei pentru a intra în nişte oameni paşnici, neînarmaţi, care nici nu blocau şoseaua la Pungeşti şi multe alte abuzuri ale jandarmeriei din acea zi... Cine refuză să vadă şi mai ales refuză să se opună tăvălugului dictaturii pe cale să pună stăpânire pe această ţară?

Oameni buni, se întâmplă lucruri incredibile în România ultimelor săptămâni. Statul poliţienesc totalitar se instalează încet dar sigur iar Romania doarme încă în papuci, la telenovele! Dacă ignoraţi să vedeţi această realitate, în această ţară se va instala dictatura. Mă rog, ea este deja în funcţiune.

Mircea Vintilescu (sursa Facebook)

Ghilotina şatrei

Aproape întreaga suflare de supuşi din România stă ascunsă prin case, prin hoteluri, prin munţi sau prin mări, departe de ghilotina care începe să ucidă nemilos tot ce înseamnă naţia română, cultura poporului român, Constituţia, legislaţia, simbolurile precum Monarhie, Casă Regală, Coroană...

Guvernatorul numit acum un an de Marea Poartă UE a devenit bulibaşa de la Cotroceni, supusul regilor, care apar ca ciupercile, peste noapte, cu coroane din aur de furtişag, bătute în nituri cât ai clipi din ochi. Prinţese proaspăt divorţate sunt cerute în căsătorie în direct, prin mass-media, de „împăratul” răsturnat în „tronul” său de opulenţă, în sfidarea sărăcimii oraşelor şi satelor.

Ghilotina şatrei s-a abătut precum ciuma bubonică peste toată suflarea omenească din ţara plină de „familii regale, de regi şi de regine ale magiei negre, magiei albe, asfaltului, manelelor, bordurilor, parcurilor” şi câte or mai fi în jurul nostru, ca să nu uităm de „prinţesele” gata să nască alţi moştenitori „regali” cu iz de UE.

România a îngheţat. România a intrat în lunga perioadă de adormire care poate ţine sute de ani nemiloşi, timp în care păienjenişul macabru al inculturii, al imposturii, al decapitării valorilor noastre, ale tuturor, va acoperi încet dar sigur tot ce mai luceşte, ici şi colo. Supuşii cad pradă ţesăturii întortocheate, fără pic de opoziţie, pentru că respiraţia le-a fost tăiată de duhoarea „împuţită” a jupânilor care conduc acum destinele acestei ţări.

Războaiele interne mocnesc, gata să nimicească totul în cale. Moştenirile, titlurile, cumetriile, cununiile, botezurile şi înmormântările, toate se derulează rapid cu ajutorul tehnologiei avansate a vremurilor prin faţa ochilor unei populaţii care a luat poziţia ghiocelului faţă de interesele proprii. Societatea civilă, needucată şi ea, a asistat impasibilă la degradarea, denigrarea, limbajul stâlcit şi gângăvit, contrazicerile, opulenţa, coloristica, autoproclamarea, recunoaşterea şi apoi negarea valorilor unei etnii care, foloseşte termeni ca „naţie, casă regală, coroană, palat, lovitură de palat” fără a avea habar ce înseamnă toate acestea şi adevărata lor valoare şi semnificaţie, scoase toate parcă din „puţul gândirii”.

Jocurile făcute de statul român pentru interesele politice ale unei părţi din spectrul politic de acum vreo 23 de ani (că tot suntem în 23 august 2013) a făcut ca România să se întoarcă în timp, acolo de unde am plecat iniţial. Oribilă soartă ne-a hărăzit Creatorul atunci când ne-a legat pe toţi la ochi în faţa monstruozităţilor la care am asistat în ultima săptămână. Moartea unui om, oricare ar fi el, trecerea lui în nefiinţă, nu poate fi transformată de nimeni în circ, cu atât mai puţin cu girul „şefului statului”, sau al oricărui „autoproclamat” din orice zonă ar fi el. Circoteca de acum un an cu „preşedintele autointitulat” s-a pogorât ca o negură peste prostimea inertă şi s-a întins ca pecinginea. În lupta pentru supravieţuire din catacombele sărăciei, prostimea îşi face propria lege, îşi alege propriile căpetenii şi le proclamă „regi, prinţese, împăraţi”, pentru că e prea ineptă să evolueze. Aşa conducător, aşa supuşi.

Ghilotina şatrei taie nemilos în cultură, în relaţiile interetnice, în valori, în stânga şi în dreapta, iar poporul sângerând nici nu mai simte. Pentru că a trecut şi el în nefiinţă acum un an, în 2012, după referendum.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Preţul indiferenţei

Nu mai este nici un secret pentru nimeni că România a ajuns în stadiul acesta de subdezvoltare, datorită indiferenței românilor asupra actului de guvernare, de administrare și de gestiune a tuturor resurselor țării.

Iată că am ajuns așa (cum confirmă datele oficiale statistice), ca peste jumătate din populația acestei țări, să trăiască sub pragul de sărăcie, peste 35% din locuitorii țării se situează în zona pragului sărăciei, iar România să nu mai aibe clasă de mijloc. Românii trăiesc în condiții de supraviețuire, similare cu cele de după un mare cataclism sau război nimicitor.

Am ajuns în acest stadiu nefiresc pentru o țară cu nenumărate resurse ale solului și mai ales ale subsolului, pentru că noi românii, AM PROMOVAT MEDIOCRITATEA, AM ADULAT ANALFABETISMUL PROFESIONAL, AM PREȚUIT HOȚIA ȘI TRĂDAREA ȘI NU AM VRUT SĂ PUNEM NICI UN PREȚ PE VALORILE UMANE PE CARE LE AVEM. Ba mai mult, am încercat și s-a reușit cu brio, desconsiderarea și batjocorirea celor care au învățat, a celor care au căpătat experiență profesională, a celor care știau că numai prin muncă și printr-o perfecționare continuă, se pot obține rezultate care să ne facă viața noastră, a tuturor mai bună și mai ușoară.

Am colege (multe din ele pensionare), care au titluri de doctor în științe, fără plagiat și fără formalismul didactic al zilelor noastre. Multe dintre ele au o pensie mai mică în comparaţie cu valoarea întreținerii pe timp de iarnă la un apartament obișnuit din cartierele mărginașe ale Bucureștiului. Ca să supraviețuiescă, pentru că nu au cum să-și mai valorfice astăzi experiența profesională pentru că sunt promovați toți submediocrii, au ajuns bone. Da, bone cu doctorat în chimie, fizică, biologie, medicină, știința mediului, climatologie, geologie și lista poate continua.

Acești oameni supertitrați, se bucură astăzi că pot mânca resturile de la copiii pe care îi au în grijă și astfel pot face mici economii pentru medicamente și pentru zilele negre la care se așteaptă începând cu venirea toamnei.

Acestor oameni și nu numai lor, prin indiferența noastră li s-a FURAT DEMNITATEA DE OM, DEMNITATEA DE CETĂȚEAN VÂRSTNIC CU MULTĂ ȘCOALĂ A VIEȚII LA ACTIV. Cred că cea mai mare crimă care poate fi făcută astăzi este să înjosești demnitatea individului, să-l faci să regrete că mai există, indiferent de vârsta sau condiția socială ale persoanei. Acest lucru generează cele mai crunte tragedii existențiale – DEZUMANIZAREA! ȘTERGEREA DEMNITĂȚII UNEI NAȚII ECHIVALEAZĂ CU GENOCITUL UMAN, CU DISTRUGEREA ACESTUI POPOR ȘI CU DISTRUGEREA ÎNTREGII ȚĂRI, CU DECIMAREA VIITORULUI PENTRU COPIII ȘI NEPOȚII NOȘTRI. Iată că din acest punct de vedere suntem pe marginea prăpastiei și nu ne mai trebuie mult ca să nu mai ajungem nici măcar pe fundul ei, adică să ne pierdem în neant.

Generația tânără, dar mai ales generația actuală care este în floarea vârstei, trebuie să se îngrijoreze și să conștientizeze această stare de fapt nefirească a nației. Acest model poate fi valabil atât pentru ei, dar mai ales pentru copiii lor în foarte scurt timp. Ei trebuie să fie motorul care să REDEA ACESTEI NAȚII DEMNITATEA DE OM, DEMNITATEA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, pentru a se salva în primul rând pe ei de la acest dezastru uman.

Din acest motiv invit pe toți locuitorii acestei țări la o solidaritate umană fără precedent la noi, probabil asemănătoare celei din țara vecină, Bulgaria. Trebuie să știm ce vrem, cu cine putem merge mai departe și în ce fel trebuie să acționăm. Trebuie să ne implicăm în luarea deciziilor care privesc viața noastră și să condamnăm indiferența și neimplicarea.

Există șanse de reușită? Cred că da, cu o condiție. să știm ce vrem, să dorim să devenim demni și generoși cu toți apropiații noștri. De noi toți depinde acest lucru care nu mai poate fi amânat dacă vrem să mai existăm ca neam și ca țară.

Mircea Vintilescu

Români! “Respect!”

Astăzi, 29 iulie 2013, se împlineşte un an de când aţi fost furaţi în cel mai mârşav joc al puterilor care vor să vă pună pumnul în gură: Referendumul din 29 iulie 2012. O clică de aşa zişi “băieţi deştepţi” s-au coalizat împotriva intereselor unei ţări întregi şi mai ales împotriva celor mulţi şi nevoiaşi din această ţărişoară extrem de încercată.

Vi s-a promis “să trăiţi bine” şi aţi primit pentru aceasta:

• la felul întâi – tăieri de salarii, concedieri nedrepte, restructurări şi privatizări în spatele cortinei, făcute în folosul buzunarelor proprii;
• la felul al doilea – preţuri usturătoare la utilităţi prin creşterea TVA cu 24% şi “eliminarea pe cale naturală” a pensionarilor;
• la felul trei – restricţii la o educaţie adecvată şi la o sănătate normală prin plecarea specialiştilor din ambele sisteme gestionate tot în favoarea buzunarului propriu, din avutul şi cotizaţiile tuturor;
• iar ca licoare bahică – hăhăituri, atacuri şi discursuri inepte ale unuia care şi-a câştigat la “masa verde” prin fraudă şi minciună, dreptul suprem de viaţă şi de moarte asupra mulţimii din afara cercului de influenţă, dar mai ales asupra celor 7.400.000 de voturi date de cei care au crezut că se pot exprima încă liber împotriva unui impostor pus pe răfuială şi miştocăreală continuă la adresa tuturor.

Acum un an de zile ascultam cu toţii discursurile incisive ale USL-ului, din timpul campaniei pentru referendum, prin care ni se dădea speranţa unei schimbări radicale la vârf, după care totul s-a fâsâit ca un balon care pierde aerul după ce a stat prea mult umflat.

De un an de zile am asistat cu toţii la emisiuni pro şi contra regimului şi am înghiţit cu toţii toate mitocăniile posibile şi imposibile, exprimate de tabăra proscrisă prin vot, care încă încearcă să ne arate că albul e negru şi negrul e alb, de parcă am fi toţi nişte retardaţi. Tot de un an de zile am asistat cu toţii la contracararea acestor explicaţii inepte, prin tot felul de exprimări politicoase, elevate, precaute, cum că legile, aşa prost făcute şi cu lipsuri majore, trebuie respectate, pentru că deh… aşa este într-o democraţie… tot omul trebuie să respecte toate legile.

Între timp, acoperirea furăciunilor şi a minciunilor au ajuns la rang de “interes naţional”, iar legea a ajuns ca o barieră, pe sub care s-au strecurat căţeii şi continuă să se strecoare, peste care au sărit dulăii şi continuă să sară, iar boii, noi, cei mulţi şi neputincioşi, am dat cu capul în ea.

Referendumul a fost posibil pentru că o mişcare pe Facebook a cerut RESPECT PENTRU ARAFAT, cetăţeanul care nu s-a născut în România, dar care pentru această ţară a făcut mai mult decât actualul guvernator impus de “Strâmta Poartă a Europei” şi de cei care conduc din turnul lor de fildeş adunătura de cetăţeni europeni veniţi din toate colţurile lumii şi îngrămădiţi pe vechiul continent din motive economice, politice sau existenţiale.

Odată cu trecerea anilor şi odată cu performanţele tehnologice, planeta noastră pare că se micşorează. Diversitatea culturală a numeroaselor popoare pare că se restrânge pe zi ce trece într-un spaţiu tot mai restrâns, un Turnul Babel al secolului 21, în care furnicarul de oameni nu doreşte să privească spre înaltul cerului, căutând parcă răzmeriţa la temelia lui. Oportuniştii căţăraţi pe spinările mulţimii (preocupată numai de “foale” şi de distracţii desuete) fac regula jocului şi o împrăştie prin vorbe meşteşugite celor cocoşaţi, care nu-şi mai pot ridica ochii spre ei, din cauza greutăţilor pe care şi le pun singuri în spinare, sau care le-au fost puse cu de-a sila, precum jugul la boi. Îndobitocirea este generalizată iar menirea celor din vârf este tocmai acest joc: stăpînirea celor mulţi, exploatarea lor materială, fizică şi psihică, nimicirea personalităţilor răzleţe şi vizionare, stăpînirea după reguli şi legi numai de ei ştiute.

Cine nu se respectă pe sine, nu merită respectat. Cine nu ştie să-şi apere interesele propriului vot şi aşteaptă de la alţii o rezolvare, nu merită compasiunea semenilor în timp de ananghie. Cine nu are puterea să înfrunte gloata dezlănţuită a asupritorilor nu merită să trăiască liber. Cine nu ştie care-i dreptul său de cetăţean al unei ţări sau a unei Uniuni, oricum s-ar numi ea, nu merită respectul acelei ţări sau al acelei Uniuni.

În Biblie scrie: “Cere şi ţi se va da. Bate şi ţi se va deschide” Români! Cereţi RESPECT PENTRU VOTUL VOSTRU DE ACUM UN AN. Bateţi la uşile unei legi strâmbe, măsluite, iar porţile vi se vor deschide.

ROMÂNI! RESPECT!

Mona Bernhardt-Lörinczi

Minciuna stă cu politicul la masă

Foarte important este modul cum se caută să se ascundă multe din elementele nocive ale tehnologiei de exploatare a gazelor de şist. Astfel, se vorbeşte că elementul principal al acestui mod de exploatare este fracturarea hidraulică. În realitate, acest procedeu de introducere a unor fluide în subteran cu presiuni foarte mari, încărcate şi cu anumiţi aditivi care să favorizeze dizolvarea rocilor, nu reprezintă un procedeu clasic care poate intra în categoria fracturării rocilor, ci mai de grabă de spălare/dizolvare a lor.

Deci se încearcă să se prezinte în mod tendenţios şi eronat această tehnologie pe care vor să o utilizeze unele firme. În schimb, nu se vorbeşte mai nimic despre adevăratul proces de fracturare care se va face asupra pachetelor de roci printr-o succesiune de EXPLOZII ÎN SUBTERAN, explozii care duc la adevărata fracturare/fisurare a rocilor. Acest procedeu se propune a se utiliza din forajul principal vertical în mai multe foraje orizontale care vor acoperii un cerc cu diametrul cuprins între 3 şi 6 km în plan orizontal. Tot pe aceeaşi gaură de sondă, se poziţionează forajele orizontale, sub prima încercare la adâncimi de cca. 20-50 m. până ce stratul de şisturi se epuizează. În aceste locaţii stratul de şisturi va fi fragmentat, fisurat şi rupt sub aspect tectonic pe toată grosimea lui.

De ce este trecut sub tăcere acest lucru? În primul rând nu problema exploziei sub aspectul modului ei de organizare a se produce, ar fi elementul dificil, ci efectul ei asupra stratului de roci. Aici nimic nu poate fi controlat pentru că formaţiunile şistoase nu sunt omogene (ele sunt anizotrope în termen ştiinţific), iar fisurarea produsă în acest tip de roci reprezintă un element total necontrolabil pe toate cele trei axe: longitudinal, latitudinal şi în grosime (sau pe axa înălţimilor).

După producerea acestor fracturări mecanice cu efecte de fisurare, de rupere şi desprindere a fragmentelor de roci, se trece la tehnologia hidraulică, care spală atât gazele de şist, cât mai ales fragmentele de roci desprinse din stat ce vor fi evacuate la suprafaţa solului.

Ce rămâne în urma acestui proces. Cavităţi mari (găuri), care sunt presate de pachete imense de roci sfărâmate şi necoezive şi care au rezultat în urma fracturării mecanice. Aceste spaţii fracturate dau pentru mari perioade de timp o mare instabilitate geotectonică a zonei, chiar şi în situaţia în care nu se produc în zonă în mod natural, nici cele mai mici seisme. În schimb, prin tendinţa naturală de reaşezare a striurilor de rocă atât sub efectul gravitaţiei, dar şi al marilor presiuni exercitate de pachetele de roci care repauzează peste stratul formaţiunilor de şist, această zonă care a fost dezechilibrată tectonic de către om, este generatoare de numeroase seisme cu intensităţi medii, fără a avea nici o legătură cu focarele naturale seismice existenete în zonă.

Dar când în zonă se produc în mod natural seisme cu intensităţi mici sau medii, întreaga zonă fracturată de om mecanic şi hidraulic, va reacţiona deosebit de violent în tendinţa de reaşezare a rocilor, mărind sau amplificând magnitudinea seismului natural incipient, până la valori care pot însemna un mare dezastru pentru tot ce reprezintă construcţii la suprafaţa solului.

Tocmai din acest punct de vedere ar trebui să se hotărască cu mare prudenţă când se iau deciziilor. Din acest punct de vedere mă întreb: Îşi asumă factorii decizionali răspunderea şi în ce fel se face această asumare de răspundere faţă de aceste dezechilibre create de mâna omului, într-o zonă cu seismicitate naturală activă, dar care mai şi beneficiază la suprafaţa solului de obiective care au fost dimensionate să reziste la grade reduse de seismicitate, aşa cum se prezintă aceste zone propuse explorării în prezent?

Amintesc că la cutremurul din anul 1977, zonele fostelor albii ale Dâmboviţei din Bucureşti, care au fost colmatate/umplute cu pământ, iar apoi au fost bine tasate şi pe care s-au construit diferite clădiri (blocuri), au reacţionat foarte diferit faţă de zonele învecinate din afara acestor albii colmatate, Aici (în zona centrală a oraşului) s-a constatat o amplificare a intensităţii seismice ce a determinat producerea celor mai multe prăbuşiri de clădiri/blocuri, sau avarierea foarte avansată a numeroase construcţii. Aceste zone care au fost cartografiate după diferite hărţi mai vechi au fost cele mai vulnerabile la efectul seismului din anul 1977, obligând municipalitatea fie la dărâmarea multor construcţii, fie la executarea unor lucrări foarte costisitoare de consolidări, program care nu s-a finalizat nici până astăzi.

Acest proces de fracturare mecanică prin explozii succesive atât în plan orizontal, cât şi vertical, mai prezintă şi alte riscuri majore, riscuri pe care le voi comenta însă cu altă ocazie.

Dar până atunci se ridică un mare semn de întrebare la adresa tuturor factorilor decidenţi privitor la modul cum NU RESPECTĂ legislația de mediu în vigoare, respectiv prevederile art. 3 din LEGE nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului respectiv:

”Art. 3. - Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei legi sunt:

...

b) principiul precauţiei în luarea deciziei;

c) principiul acţiunii preventive;

e) principiul "poluatorul plăteşte";

f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;

i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

Toţi cetăţenii aceste ţări trebuie să-i întrebăm pe aceşti politicieni şi funcţionari iresponsabili CINE LE DĂ DREPTUL SĂ ÎNCALCE LEGEA? CINE LE DĂ DREPTUL SĂ EXPUNĂ POPULAŢIA ŞI BUNURILE MATERIALE LA RISCURI MAJORE CARE PUN ÎN PERICOL VIAŢA ŞI SĂNĂTATEA OAMENILOR?

Propun în acest sens, ca NOI, SOCIETATEA CIVILĂ să transmitem o scrisoare deschisă instituţiei prezidenţiale, celor două Camere ale Parlamentului României, Guvernului României, dar şi instituţiilor subordonate acestuia, prin care să solicităm anularea hotărârilor şi a acordurilor care au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale. (21 iulie 2013)

Mircea Vintilescu

Lacrimile indiferenţei şi inculturii ne inundă zdravăn

Toţi suntem şocaţi de furia naturii dezlănţuită asupra Europei Centrale şi Sud-Estice. Vedem cum teritorii aşa-zis bine gospodărite, mari oraşe şi mai ales zeci de mii de oameni sunt afectaţi de ploile torenţiale şi în mod deosebit de inundaţiile catastrofale provocate de acestea. Mulţi spun că aceste fenomene extreme sunt rezultatul schimbărilor climatice. Alţii susţin că sunt doar nişte oscilaţii de moment ale climei. Eu înclin să cred că sunt produsul schimbărilor climatice, întrucât nimic nu este veşnic pe planeta noastră, totul este într-o dinamică efervescentă, inclusiv clima.

Interesant este că despre producerea acestor fenomene se vorbea încă de prin deceniul şapte al secolului XX, dar nu am făcut nimic în sensul dimunuării efectelor distructive şi/sau dăunătoare care se puteau aniticipa la acea vreme. Mai mult, am făcut totul pentru a accentua efectele distructive la adresa comunităţilor umane. Nu mă refer aici doar la români, ci şi la celelate naţii din bazinul dunărean, la nemţi, slovaci, austrieci, unguri, sârbi, bulgari etc.

Încă din antichitate se cunoaşte rolul de atenuator al zonelor forestiere în combaterea efectului distructiv al ploilor torenţiale, în diminuarea inundaţiilor, al alunecărilor de teren, al şiroirilor torenţiale etc. Dar noi, aşa cum spun juriştii, cu bună ştiinţă şi în mod repetat, am purces la diminuarea zonelor împădurite pentru a obţine profituri mari din agricultură, fără să punem nimic compensator în schimb. Am pus înaintea dreptului la viaţă, sănătate, bunăstare materială şi libertatea noastră, lăcomia pentru profituri cât mai mari. Am acceptat să fim minţiţi de aşa zişii ”oameni de bine” care ne abureau cum ne va afecta nivelul de trai dacă nu ne uităm şi nu luăm atitudine la dezmăţul care se face în modul de utilizare al terenului.

Dezastrul care s-a produs în urma acestor ploi torenţiale este doar începutul marii noastre tragedii. Vă invit să vedeţi cu atenţie culoarea apei din zonele inundate. Turbiditatea este maximă, sedimentele erodate de pe versanţi sunt antrenate de ape şi depuse în cea mai mare parte tot în albiile acestor râuri. Configuraţia geometriei albiilor se modifică prin colmatări semnificative ale suprafeţei active ale albiilor. După trecerea acestor viituri vom avea râuri care nu mai pot transporta în condiţii de siguranţă vechile debite de apă. Ploi mai puţin semnificative se vor revărsa cu violenţă. Iată că pentru câteva zeci de kilograme în plus de cereale ne putem pierde tot avutul agonisit de o viaţă, ne distrugem drumurile, podurile, barajele, ne punem în pericol chiar viaţa şi sănătatea, devenim mai săraci pe zi ce trece şi mai dependenți de mila celor care ne-au produs aceste necazuri.

Lacrimile şi plânsetul nostru de durere reprezintă nota de plată a indiferenței şi a lipsei noastre de cultură şi educaţie. Resemnarea de care am dat dovadă şi neimplicarea în problemele comunităţii ne aduce aici. Lăsăm totul pe mâna unor oameni specializaţi în retorica panglicăriilor, a minciunilor, a hoţiei fără ruşine şi apoi tot noi ne plângem. Credeţi că societatea ateniană nu a trecut prin aşa ceva după care a impus sistemul democratic? Ştim bine acest lucru dar se pare că fără nici un folos.

Mă aştept ca şoameni fără căpătâi şi fără Dumnezeu să înceapă să-şi arate cruda “milă” şi falsa bunătate față de cei afectaţi direct sau indirect de furia apelor. Vor face apel la solidaritatea umană, vor chema toate forţele să cârpească digurile, dar nu vor fi în stare să elimine cauzele efectelor dezastruase. Fiecare ”om de bine” îşi va etala incompetenţa şi analfabetismul în gestiunarea mediului înconjurător. Alţii vor organiza teledoane pentru strângerea de fonduri care nu vor ajuta în final la nimic. Nimeni nu va lua în considerare reamenajarea teritoriului, în aşa fel încât să se umble la cauze generatoare de dezastre şi nu la efectele acestora. De ce anticipez acest lucru? Pentru că ne-am pricopsit cu toţi incompetenţii şi analfabeţii neamului în funcţii de decizie. Dacă ne vom comporta ca şi până acum, necazurile noastre se vor înmulţi, vulnerabilitatea individului în faţa vicisitudinilor naturii va creşte, iar speranţele noastre la o viaţă mai bună vor deveni vise cu care se vor cumpăra continuu voturi pentru următoarele legislaturi.

Trebuie să apelăm la specialişti. Politicul am văzut unde ne-a adus… în pragul dezastrului. Trebuie să respectăm şi să sprijinim aceşti specialişti pentru că ei nu doresc să se îmbogăţească, ci vor binele comunităţilor într-un parteneriat durabil cu mediul înconjurător, indiferent de schimbările sau oscilaţiile climatice prin care trecem. Dacă învăţăm să respectăm specialistul ne vom respecta aşa cum se cuvine şi pe noi, iar aspiraţiile noastre spre mai bine vor putea deveni certitudini. Pentru acest lucru trebuie să repetăm prima parte a imnului de stat ”DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”.

Mircea Vintilescu

Sărbătoarea ilegalismului în protecţia mediului din România

(ARTICOL REACTUALIZAT)

La data de 5 iunie s-a convenit pe plan internaţional să se sărbătorească ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MEDIULUI. La acest eveniment a subscris cum era şi normal și România.

Ca om care lucrez în acest domeniu de foarte mult timp, am încercat să desluşesc tainele acestui eveniment care dă ceva de lucru în mod festivist multor instituţii ale statului, ONG-urilor, diferiţilor oameni de bine din ţară şi de ce nu şi multor politicieni care doresc să se afirme în acest domeniu.

Prima problemă care se ridică este legată de întrebarea: asupra cărui mediu acordăm această atenţie sărbătorească? Pentru mediul academic, mediului cultural, mediului economic, mediului politic? Iar enumerările mai pot continua fără sfârșit.

Dacă ne-am lua după definiţia oficială dată în legislaţia românească (Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului): "mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului".

Eu unul, nu ştiu şi nici nu pot să-mi dau seama ce putem sărbători: ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei?! Aerul?! Apa (şi care apă)?! Solul?! Subsolul cu gazele lui de șist?! Aspectele caracteristice ale peisajului?! Toate straturile atmosferice?! Toate materiile organice şi anorganice?! Fiinţele vii?! Sistemele naturale în interacţiune?! Unele valori materiale şi spirituale?! Calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului?! Cum nici un organism care s-a implicat în acest act sărbătoresc nu a făcut o precizare clară a ceea ce reprezintă motivul festivităţii, cred că poate vom sărbători toate straturile atmosferice, sau poate toate materiile organice, anorganice şi fiinţele vii, sau poate sistemele naturale în interacţiune … Pot să fiu însă foarte sigur că nu vom sărbători unele valori materiale şi spirituale, sau calitatea vieţii ori minunatele condiţii care ne influenţează bunăstarea şi sănătatea, căci exista riscul ca mulţi participanţi la această festivitate să-i ia cu "HUO" pe organizatorii autorităților statului.

Mai mult, Primăria generală a Bucureștiului, alături de numeroasele ONG-uri au profitat de acest eveniment ca să iasă din anonimat şi au adus iar în discuţie problema câinilor fără stăpân, a defrişărilor… şi multe alte probleme colaterale, care au amplificat formulele de festivism declarativ. Am adus în discuție această problemă a definiției mediului pentru a vedea cât de absurdă este, cât de neaplicabilă poate fi, dar mai ales pentru a vedea că valoarea ei juridică este chiar nulă. Însă mai nimeni nu se referă la adevăratele probleme disfuncționale privind protecţia mediului înconjurător din România, respectiv cum este organizată această activitate atât la nivel central cât și local, cum funcţionează aceste instituții şi ce performanţe au, cum se cheltuiesc banii de la bugetul de stat de către instituţiile abilitate ale statului sau de către alte organisme implicate în această problemă etc., în condiţiile în care noi, mai toţi contribuabilii, susţinem cu înverşunare că se manifestă serioase elemente de nechibzuiţă în acest domeniu, ba mai mult, aceste autorități dau undă verde producerii dezastrelor ecologice.

Poate că nu scriam aceste rânduri dacă nu aveam convingerea că şi în viitor se vor folosi aceleaşi forme organizatorice zgomotoase şi mai ales aceeaşi demagogie festivistă care se finalizează… CU NIMIC. În acest sens, ridic câteva probleme care încercă să lămurească cât de cât unele frământări şi preocupări ale mele.

În România nu se poate vorbi cu seriozitate despre PROTECŢIA MEDIULUI, iar cine încearcă să o facă, este cu adevărat iresponsabil! Susțin acest lucru pentru că în legea amintită nu există o definiţie oficială a protecţiei mediului, respectiv ce este aceasta, o activitate? Un deziderat? etc. Este surprinzător cum doamna fost ministru Sulfina Barbu a propus Parlamentului României spre adoptare o lege organică fără un domeniu bine definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege, cum Instituţia Prezidenţială a promulgat-o. Iată că numai sub acest aspect cei sumar enumeraţi şi implicați în actul de legiferare și-au etalat pe deplin incompetenţa profesională, demonstrând cu prisosinţă că manifestă multă superficialitate şi neglijenţă în elaborarea legilor care ne reglementează toate activităţile pe care le desfăşurăm (Atenţie! Acest lucru se întâmplă la legi organice, căci la legile ordinare care derivă din legile organice neglijenţa şi superficialitatea este în floare, aceasta fiind și mai mare).
Mai mult, în această lege, nicăieri nu se specifică şi nici nu se recunoaşte că protecţia mediului în România reprezintă o activitate care trebuie desfăşurată în instituţii abilitate ale statului și care trebuie să-și asume întreaga responsabilitate a actului decizional. De fapt, dacă te uiţi cu atenţie în Cod CAEN (codul activităţilor din economia naţională) protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca activitate. Păi, dacă nu se recunoaşte această activitate de către stat, se pune întrebarea cum de funcţionează Ministerul Mediului cu toate instituţiile subordonate? Apoi, cum şi pentru ce sunt plătiţi de către contribuabili salariaţii acestor instituţii? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică cei doi miniștrii împreună cu toţi secretarii de stat şi directori numiţi numai pe criterii politice lefurile frumuşele pe care le iau şi mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial şi se desfăşoară în mod ilegal?!

Chiar pe aceşti oameni incompetenţi nu îi preocupă caracterul de legalitate sub care îşi desfăşoară activitatea?! Spun aceste lucruri întrucât nu am văzut până astăzi nici un fel de intenţie din partea acestor demnitari de a reglementa problema desfăşurării activităţii lor în domeniul protecţiei mediului înconjurător din România, cu toate că în Constituţia României se face vorbire de mai multe ori de "activitatea din domeniul protecţiei mediului". Sfidarea elementelor primare de legalitate sub care trebuie să se desfăşoare o activitate, demonstrează cu prisosinţă incompetenţa politicului din România, dar şi lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituţiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea locului lor de muncă, dacă la binele comunităților umane nu se mai gândesc. Tot pe această linie a neglijenţei, a incompetenţei, a sfidării propriilor interese ale funcționarului public, dar care vizează interesul cetăţeanului contribuabil, se înscrie şi lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător specializat în domeniul protecţiei mediului. Astfel, în Codul COR (codul ocupaţiilor din România) nu există nici o menţiune referitoare la profesia de specialist pe componenţi, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activităţi specifice acestui domeniu.

Iată că din acest motiv, în domeniul protecţiei mediului, întâlnești toți neaveniții sau analfabeții acestei meserii. Găseşti la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcţiilor de maşini, la compartimentul reglementări, economişti, la compartimentul monitorizări, absolvenţi ai Conservatorului Ciprian Porumbescu - secţia flaut etc. Iar în conducerea instituţiilor sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul, gestiunea şi problemele legate de protecţie a mediului înconjurător. Interesant este şi faptul că cetăţeanul de rând şi mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu ştiu dacă cineva, grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind şi bani serioşi pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face aşa ceva nimeni, nici în ruptul capului. Dar iată că în domeniul protecţiei mediului, această activitate care se desfăşurată în instituţii abilitate ale statului, acest lucru este posibil! Astfel, toţi incompetenţii care nu au avut loc în meseria pentru care s-au pregătit inițial, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcţii cu răspunderi foarte importante în domeniul protecţiei mediului, loc de muncă unde îşi arată zilnic incompetența, nonperformanţa profesională și mai ales disprețul față de cetățen și comunitățile umane.

În acest domeniu de activitate, mai marii politicieni ai noştri au pornit de la lozinca: "la fotbal şi la mediu se pricepe toată lumea!!!" Inclusiv dânşii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală și foarte actuală a Ministerului Mediului, în loc să facem activităţi de protecţie a mediului după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci aşa ceva, pentru că cei care mai ştiau câte ceva în acest domeniu au fost maziliţi pentru a face loc întregului lot de oameni aserviţi politic care au un singur merit: posedă ca urmă de la bască o singură circumvoluţiune pe creier, pe care o pun şi pe aceasta cu multă modestie în slujba protecţiei mediului înconjurător din România.

Dacă nu ştim ce este protecţia mediului înconjurător, nu avem recunoscută în România această activitate, implicăm oameni fără experienţă în domeniu (de la miniştri, secretari de stat, directori de departamente şi de agenţii, şefi de servicii şi lucrători pe domenii de importanţă capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută de legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca în acest domeniu să domnească haosul, să nu ştim nici măcar acum ce sărbătorim, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în faţa experţilor europeni dar şi a cetăţeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituţii, cât şi la salariile acestor pseudoexperţi şi lucrători din domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Pentru că tot este un moment aniversar, vreau să informez pe toţi cei care au unele preocupări în domeniul protecţiei mediului, că România, astăzi, este cel mai mare importator de poluare din Europa. Aşezarea geografică, relieful carpatic, Dunărea, dar şi mişcarea curenţior de aer din vest, est, sud şi nord spre arcul Carpaţilor, fac ca ţara noastră să primească pe calea aerului o gamă foarte largă de poluanţi toxici bine ascunşi în tot felul de combinaţii chimice, dar cu toxicitate mare, care precipită cu ajutorul ploilor pe întregul spaţiu românesc. Astfel din Europa Occidentală şi Centrală, pe calea aerului primim toată gama de poluanţi evacuaţi în atmosferă de toate ţările din aceste spaţii, poluanţii oprindu-se de regulă la rama vestică a Carpaţilor Orientali şi la rama nordică a Carpaţilor Meridionali.

Prin recentele programe internaţionale de monitoring de fond ale modului de dispersie a norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului din Islanda, acest lucru a fost încă o dată demonstrat ca fiind real şi de marea actualitate. Din est, de la Ucraina şi nu numai, poluanţii de tot felul (inclusiv cei radioactivi) care au fost evacuaţi în mediul atmosferic, ajung până la rama estică a Carpaţilor Orientali, unde cea mai mare partea a lor se precipită, sedimentându-se. Din sudul Europei, dar şi din nordul Africii, poluanţii atmosferici ajung până la rama sudică a Carpaţilor Meridionali. Toţi aceşti poluanţi ajung pe sol prin intermediul ploilor care, generic, sunt definite drept "ploi acide". Dar ele sunt şi alcaline, afectând nu numai fertilitatea solurilor dar şi calitatea şi stabilitatea culturilor agricole, sau a întregului covor vegetal de care depinde starea de sănătate și nu în ultimul rând chiar viața noastră.

Aceşti poluanţi duc la scăderea constantă a producţiei agricole, ne îmbolnăvesc pădurile şi pajiştile, ne poluează apele, dar şi mai rău, ne afectează sănătatea, încet, fără ca să ne dăm sema. Aceşti poluanţi ne fac să cheltuim mai mult pentru fertilizarea solurilor depreciate, pentru ocrotirea sănătăţii noastre, cât şi pentru multe alte probleme pe care le-am identificat, sau pe care doar le bănuim. Aceşti poluanţi ne fac din zi în zi mai săraci şi mai vulnerabili şi chiar dependenţi de producţiile agricole ale altor ţări care obţin profituri uriaşe pe necazul nostru, dar care este produs cu bună știință chiar de ei.

Dunărea vine şi ea cu o gamă de poluanţi perverşi, incluşi în aşa-zisa categorie de oligoelemente (ca şi în cazul ploilor acide), afectând calitatea ecositemului acvatic pe tot cursul ei, al Deltei şi chiar a zonei litorale a Mării Negre. Tot ce consumăm din apa Dunării, de la apa de la robinet şi până la faimosul crap sau scrumbie de Dunăre, reprezintă produse afectate de aceşti poluanţi, generic cunoscuţi sub forma de oligoelemente, dar care sunt foarte toxici şi generatori de boli cancerigene, digestive etc.

Interesant este că pentru a afla de ce importăm gratuit acești poluanţi cu valenţe toxice, pe toţi cei care gestionează destinele ţării sau ale populaţiei acestei ţări nu-i interesează cu absolut nimic. Nu s-a investit nimic în monitoringul de fond al aerului ca să ştim de unde vin aceşti poluanţi, ce tipuri de poluanţi primim şi mai ales în ce cantităţi şi ce concentraţii. Investim în schimb în Programul Rabla, program cu care ne lăudăm zilnic la televizor.

Nu au fost informate instituţiile specializate ale statului pentru a face demersurile de rigoare în vederea stopării surselor de poluare transfrontaliere care ne aduc atâtea disfuncţionalităţi. Astfel, Ministerul de Externe se preocupă de voturile din străinătate pe cale electronică, însă nu încearcă să atenţioneze pe marii poluatori europeni de prejudiciile pe care ni le generează. CSAT este preocupat de rolul "destabilizator al presei" şi nici pe departe de măsurile de apărare pe care trebuie să le luăm asupra fenomenului de poluare transfrontalieră. Ministerul de Finanţe se milogeşte în genunchi de fiecare potenţială sursă externă de împrumut, dar nu aplică principiul european şi internaţional referitor la "poluatorul plăteşte". Nu am fost în stare nici măcar să atenţionăm Statele Membre ale UE cât ne datorează pe linia prejudiciilor de mediu create și înregistrate în România de poluarea transfrontalieră, dar ne căciulim în faţa FMI şi acceptăm fără să crâcnim toate condiţiile înrobitoare care ne sunt puse.

Ar fi o mare greşeală să se creadă că România este în totalitate victima altor state. NU! Noi suntem propria noastră victimă că am acceptat ca în fruntea principalelor instituţii ale statului, care au sarcina de a răspunde de integritatea teritorială, de sănătatea populaţiei, de avutul cetăţeanului, să punem sau să acceptăm oameni fără nici o expertiză în domeniu. Acceptăm partide politice care doresc să ajungă în parlament pe problematica protecţiei mediului, dar care nu au habar de această activitate! Acceptăm să sărbătorim evenimente cu rezonanţă internaţională a căror semnificaţie nu o cunoaştem (ziua mediului), care până astăzi ne-a adus și probabil că ne vor mai aduce destule disfuncţionalităţi, deprecieri ale mediului înconjurător şi numeroase prejudicii la nivelul sănătăţii, al avuţiei şi a bunăstării fiecăruia dintre noi.

Sărbătorim… culmea, ceea ce instituţiile statului nu recunosc în mod oficial: activitatea de protecţie a mediului înconjurător!!! Acceptăm ca acest lucru să se desfăşoare în acestă formulă de ilegalitate şi ne mândrim cu acest lucru. Din acest punct de vedere pot spune fără să greşesc că: "MARE ESTE GRĂDINA LUI DUMNEZEU ŞI DESTUL DE PLINĂ CU PROSTIA ROMÂNEASCĂ".

Sper ca la anul, pentru ziua de 5 iunie, să pot scrie un altfel de articol, în care cel puţin aceste probleme disfuncţionale şi succint enumerate să nu mai existe. Nu este vorba de un optimism exagerat. Mă bazez pe puterea de înţelegere şi de acţiune a cetăţeanului român care mai este şi european. Noi trebui să acţionăm conştient, în aşa fel încât să determinăm factorii responsabili să se conformeze legalităţii. Poate că la anul vom putea spune că nu o să ne mai concesionăm resursele naturale pentru a fi exploatate cu cele mai barbare și agresive tehnologii la adresa mediului și a sănătății populației. Pentru acest lucru spun: "DĂ-I DOAMNE ROMÂNULUI MINTEA CEA DE PE URMĂ ȘI CURAJUL DE A SE MANIFESTA CU PRILEJUL ACESTEI ZILE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR GARANTATE DE CONSTITUȚIE, ATÂT ÎN FOLOSUL LOR, CÂT MAI ALES ÎN NUMELE COPIILOR LOR ȘI AL GENERAȚIILOR VIITOARE".

Mircea Vintilescu

Neguţătorul de indulgenţe al lui Gigi Becali

Cuvântul indulgenţă din latină indulgentia însemna la originea lui favoare. În dreptul roman şi în Vechiul Testament din Biblia Vulgata (Isaia 61:1) cuvântul era folosit pentru a exprima eliberarea de la o pedeapsă. În limbajul teologic, acelaşi cuvânt poate semnifica mila lui Dumnezeu. Dar sensul adevărat al cuvântului indulgenţă, aşa cum a fost tratat de-a lungul timpului şi mai ales de Biserică, reprezintă de fapt o iertare temporară pe care o primeşte cineva pentru că a păcătuit, dar căruia, cu ajutorul acestei indulgenţe, i se iartă vina. Printre sinonimele indulgenţei în antichitate, se numără cuvinte precum pax, remission, donation, condonatio.

În Biserica timpurie, începând cu secolul al III-lea, autorităţile ecleziastice au permis ca un confesor sau un creştin care aştepta martiriul, să intervină în numele altui creştin, pentru ca acestuia din urmă să i se scurteze penitenţa canonică.

Atunci mi-a fugit imediat mintea la situaţia actuală, cea cu Gigi Becali şi condamnarea lui controversată la trei ani de închisoare cu executare. Nu am să spun aici dacă sunt o “fană” a lui sau nu. Este de ajuns faptul că toţi “apărătorii” la toate “toc-şoaiele” de pe toate canalele TVse simt de la bun început obligaţi (de cine?!) să specifice cu insistenţă că sunt sau nu simpatizanţi ai lui Gigi Becali (“apărători” = cei care apar la TV), de parcă asta ar avea vreo importanţă pentru partea adversă sau pentru posteritate.

Când Gigi Becali (un creştin, supus la o penitenţă, adică mai pe înţelesul tuturor în accepţiunea timpurilor prezente, condamnat la trei ani de închisoare cu executare) a dat ultimul său interviu în faţa camerelor în Parlament, a spus printre altele că nu îi este ruşine să ceară graţierea de la Preşedintele Băsescu (alt creştin, care-şi aşteaptă martiriul, probabil după 2014). Cum se repetă istoria!

 În anul 517 Conciliul de la Epaon a înlocuit penitenţele canonice severe cu ceva mai acceptabil, aşa că a devenit un obicei, o cutumă, ca aceste penitenţe să fie compensate prin muncă impusă, rugăciuni, posturi negre şi chiar plata unor sume fixe de bani, în funcţie de gravitatea faptei. Prin secolul al X-lea, unele penitenţe au fost chiar compensate cu donaţii pioase, pelerinaje sau munci merituoase similare. Apoi, în secolele XI şi XII valoarea penitenţelor a început să fie asociată cu penitenţa canonică. La Conciliul de la Clermont din anul 1095, Papa Urban al II-lea a considerat participarea la Cruciade drept echivalentul unei penitenţe complete.

Teologii au privit către mila Domnului, către valoarea rugăciunilor din Biserică, către meritele sfinţilor, ca baze ale acordării indulgenţelor. În jurul anului 1230 s-a introdus ideea “tezaurizării” indulgenţelor.

Indulgenţele au devenit foarte populare în Evul Mediu, ca o recompensă pentru pietate, pentru înfăptuirea de fapte bune, creştineşti, din punct de vedere al Bisericii Creştine. Dar în anul 1567, Papa Piul al V-lea a anulat toate aceste garanţii ale indulgenţelor şi a introdus o taxă pentru fiecare indulgenţă primită (un fel de tranzacţie cu Domnul prin intermediul trimisului său, Papa, cu puteri depline asupra supuşilor – prostimea). După care au urmat abuzurile. Pentru orice indulgenţă vândută, se duceau negocieri acerbe pentru a se obţine o sumă cât mai mare de bani în numele Bisericii. “Iertătorii profesionişti” (quaestores în limba latină) care erau trimişi să colecteze sumele de bani pentru o anumită faptă considerată păcat, practicau vânzarea fără restricţie a tuturor indulgenţelor din acea vreme. Mulţi dintre aceşti quaestores (chestorii de azi?!) depăşeau învăţăturile Bisericii printr-un zel dus la extrem şi promiteau recompense imposibile precum şi salvarea de la pedeapsa veşnică, iar totul era făcut în schimbul unei sume de bani cât mai consistente. Cu permisiunea Bisericii, indulgenţele au devenit o sursă pentru proiectele costisitoare ale acesteia, cum ar fi Cuciadele, ridicarea de catedrale, precum şi cumpărarea de terenuri în folosul capilor Bisericii (adică pentru ei înşişi). Şi pe vremea aceea se falsificau documente prin care se declara că indulgenţele vândute garantau exonerarea de pedeapsă (graţierea de astăzi). De atunci, indulgenţele au cunoscut o dezvoltare extremă, considerând longevitatea aplicării lor şi calea lor de iertăciune.

Gravură de Israhel van Meckenem (1490) Mass of Saint Gregory

Documentele false cu indulgenţe de sute şi chiar mii de ani au început să fie înregistrate de-a lungul istoriei. În 1392 Papa Bonifaciu al IX-lea a scris Episcopului de Ferrara condamnând practica unor membri din ordinele religioase care consideau că sunt autorizaţi de Papă să ierte tot felul de păcate în schimbul unor sume exorbitante de bani.

Ce nu este însă o indulgenţă. Nu este o permisiune de a comite un păcat şi nici nu garantează vreo putere anume. Nu este iertarea vinii de a păcătui. Presupune doar că păcatul a fost deja iertat. Nu este o exonerare de la lege sau de la vreo datorie şi nici iertarea de la vreo obligaţie. Mai presus de toate, indulgenţa nu garantează salvarea cumpărătorului acesteia de la trecerea prin Purgatoriu (conform teoriei creştine).

Revenind la prezent, am descoperit cu stupoare că neguţătorul de indulgenţe pentru Gigi Becali este Zeus (cum îl numeşte adesea Victor Ciorbea pe ştiţi dvs. cine). Graţierea pe care se pregăteşte să o ceară Gigi Becali întru fericirea familiei sale, este de fapt indulgenţa despre care vorbeam că se vindea şi se cumpăra pe sume exorbitante de bani începând cu Evul Mediu. România se pare că încă se află într-un Ev Mediu prelungit, strict din punct de vedere al mentalităţii unui procent de 40% care încă mai crede că Soarele se învârte în jurul Pământului, în care acelaşi procent nu cunoaşte că omul a coborât pe Lună în anii ‘60. Nu mă mai miră faptul că se va lua în calcul ca “cel mai mare hoţ al statului din 1996 încoace” adică cel care a “păgubit statul român” cu o punguţă cu patru sute mii de arginţi, să nu cumpere o singură indulgenţă (graţierea) de la Zeus, pe principiul ca de la creştin la creştin, căci oameni suntem şi suntem supuşi greşelilor. Isus spunea că nu a venit aici pentru oamenii sănătoşi ci pentru cei bolnavi.

Suntem o societate bolnavă. Boala noastră se numeşte ignoranţă. Iar de această ignoranţă profită capii (indiferent de vremuri şi denumiri). Cu cât poporul este mai ignorant, mai înfometat, mai needucat, mai îndobitocit, cu atât este mai facil de stăpânit, de manipulat, de încarcerat şi de executat. Unii spun că s-a făcut dreptate. Alţii vorbesc de o justiţie pusă sub semnul întrebării. Nu poţi să treci uşor cu vederea faptul că păgubirea Bancorex a fost considerată mic copil pe lângă ce a păcătuit Gigi  Becali tot în acea perioadă cu schimbul de terenuri cu armata! Nu poţi să nu te întrebi, dacă mai ai încă un neuron, ce e cu “afacerea Căşuneanu”, ce e cu “dosarul flota”, ce e “casa din Mihăileanu”, ce este “afacerea ALRO” şi multe altele. Iar creştinul care-şi aşteaptă martiriul este acum obligat să vândă o indulgenţă creştinului care vrea să o obţină (solicitarea graţierii). Şi cum ambii creştini sunt şi oameni de afaceri recunoscuţi (unul sub acoperire, celălalt la vedere), nu pot să nu mă întreb care va fi miza.

Cine cui va vinde indulgenţa lui Gigi Becali?! Este clar că va exista un singur neguţător, capul suprem sub care supuşii acestui pământ, România, nu crâcnesc, acel quaestore cu puteri de guvernator, date de o hidră mult mai periculoasă (căci tot suntem în anul Şarpelui de apă).

Români, dormiţi liniştiţi ! Guvernatorul veghează somnul vostru dulce, cu indulgenţe de la Hidră !

Mona Bernhardt-Lörinczi

Mititeii şi gazele de şist

Îmi vine în memorie problema cu bicarbonatul de sodiu care se pune în tradiţionalii noştri mititei. Atunci toată lumea se agita pentru că UE dorea să interzică acest produs care nu otrăvea pe nimeni, nu-i epuiza resura de apă, nu-i dărâma casa etc. În această situaţie chiar Primul Ministru a intervenit direct şi a mai calmat spiritele. Mulţi dintre noi, oameni simpli sau personalităţi publice, încercam un sentiment de revoltă faţă de o atitudine prin care ne simțeam marginalizaţi. Fiecare a comentat cu argumente solide acest subiect şi a încercat să spună: PÂNĂ AICI UNIUNE EUROPEANĂ, NOI SUNTEM SUVERANI ŞI NU PERMITEM AŞA CEVA.

Acum când ni se bagă pe gât proiecte ucigaşe privind exploatarea gazelor de şist, prin care urmează să fim îndopaţi cu o mulțime de substanţe poluante periculoase şi mai ales cancerigene, care ne vor afecta nu numai calitatea mediului în ansamblul său, ci chiar resursele de apă din multe sate şi oraşe, calitate care va fi deteriorată de aşa natură încât nici cu tehnologiile de vârf nu o vom mai putea trata, NOI TĂCEM.

Cântăm această simfonie a tăcerii şi când vedem cum suntem minţiţi şi dezinformaţi de proprii noştri politicieni, care una spun public şi alta fac pe sub ascuns, dând undă verde exploatării acestor resurse fără a respecta chiar ei legile naţionale în domeniu, tăcem chiar când unii dintre confraţii noştri, simpatizanţi ai unor persoane police de la care aşteaptă diverse favoruri, se pronunţă faţă de această problemă cum este o simplă bagatelă sau o invenţie a unor puteri străine duşmănoase ţării noastre.

Oameni buni, nu vi se pare că acest comportament asimetric față de propriile noastre interese ne vor duce la pieire? Credeţi că bicarbonatul de sodiu este tot una cu substanţele cancerigene? Dacă mâncăm din când în când cu multă plăcere mititeii cu bicarbonat de sodiu, apă trebuie să bem cam cel puțin 2,5 litri pe zi. De unde o să luăm acest necesar de apă şi cu ce preţ? Nu vă îngrijorează lucrul acesta?

 

 

Ca să vă convingeţi ce înseamnă şi mai ales ce efecte poate avea această resemnare prostească, vă invit să mergeţi în orașul Voluntari de lângă Bucureşti, unde a fost identificată în apa subterană freatică prezenţa unei substanţe cancerigene. Toţi posesorii fântânilor şi puţurilor care captează această apă (şi aceştia sunt foarte mulţi), au fost imediat informaţi să nu mai consume această apă contaminată nici în scop potabil şi nici în alte scopuri (pentru îmbăiere, spălat rufe, prepararea hranei, spălatul veselei, udatul grădinii etc.).

Problema care se pune acum pentru populaţia afectată de acest dezastru este legată de modul cum vor fi asiguraţi cei minim 100 litri de apă de persoană, respectiv cine îi poate asigura în depline condiţii de siguranţă, dacă ritmicitatea aprovizionării se poate face zilnic, cum va stoca populaţia aceste volume de apă în fiecare gospodărie şi nu în ultimul rând ce preţ se va pretinde locuitorilor afectați pentru asigurarea acestor servicii.

Pentru acest prejudiciu adus populaţiei din Voluntari, am înţeles că până acum nimeni nu a fost găsit vinovat, iar problema cu POLUATORUL PLĂTEŞTE este doar o poveste pentru adormit copiii. Autorităţile noastre se mişcă foarte greu, apoi trebuie aduse probe clare în justiţie, iar procesul durează ani în şir. Trebuie să înţelegem că setea la care va fi expusă populaţia afectată nu aşteaptă verdictul de la Strasburg, căci din România sunt puţine speranţe.

După cum se poate vedea din acest tragic eveniment, majoritatea populaţiei pătimeşte nu numai chinul deficitului de apă, sărăcia pe care o generează în buzunarul fiecăruia, dar va fi afectată chiar starea de sănătate a multura dintre locuitorii care nu sunt pregătiţi educaţional pentru a înţelege cum să utilizeze în condiţii de igenă corectă apa adusă cu mari sacrificii de nu se ştie unde. Dacă unii sărăcesc, alţii, puțini cei drept, se îmbogăţesc pe spinarea nevoiaşului tăcut şi ignorant.

Plătim prea scump preţul acestei tăceri, preţul acestei ignoranţe care ne va duce în mod sigur la dezastrul naţiei, chiar la dispariţia noastră, dacă nu vrem să ne schimbăm comportamentul. Dacă mititeii pentru care am făcut atâta zarvă sunt mai importanţi decât viaţa noastră, atunci chiar suntem mici şi trebuie să fim puşi pe grătar la foc mic, pentru a ne rumeni pe îndelete sufletele lipsite de speranţa de a trăi omeneşte.

Nu vreau să cred că bicarbonatul de sodiu poate fi considerat liantul societăţii civile, că numai el ne poate face să acţionăm unitar. În fond acesta este doar o substanţă chimică inofensivă care ne poate genera doar regurcitaţii în caz de balonări. De aşa ceva societatea civilă nu are nevoie, căci numai o educaţie civică solidă ne poate vindeca de sindromul tăcerii, al ignoranţei şi mai ales al dezinteresului faţă de propria noastră persoană.

Mircea Vintilescu