O primă mare gafă care îmi dă serios de gândit

Astăzi, 21 noiembrie 2014 am avut parte de o zi festivă, în care Curtea Constituțională a României a confirmat rezultatul alegerilor prezidenţiale, aducând la cunoştinţa întregii ţări şi înmânându-i candidatului Klaus Iohannis Hotărârea acestei instituţii cu privire la validarea şi confirmarea rezultatului acestor alegeri, respectiv că Domnul Klaus Iohannis este Preşedintele României.

Sala de şedință a acestei respectabile instituţii fundamentale a statului român a fost plină, participații la această solemnitate fiind constituiţi din trei grupuri principale, respectiv înalţi magistrați membrii ai Curţii Constituţionale în calitate de gazde, Domnul Klaus Iohannis în calitate de Preşedinte nou ales al României şi amfitrion al acestei festivităţii, însoţit de toţi fruntaşii Partidului Național Liberal, cât şi de Preşedintele în exerciţiu, Domnul Traian Băsescu însoţit de principalii reprezentanţi ai instituţiei prezidenţiale.

Surprinzător pentru mine a fost să constat că din alaiul de personalităţi care l-au însoțit pe Domnul Klaus Iohannis la această festivitate făceau parte numeroşi politicieni de mare rang, dar care au probleme serioase cu justiţia, asupra cărora presa, preluând din comunicatele DNA, cât şi din alte surse, au menţionat că sunt implicaţi în acte foarte grave de corupţie. Ca aceşti oameni să se simtă într-o siguranţă confortabilă pe termen scurt şi mediu, acestui alai i s-a alăturat şi un distins avocat care are bune rezultate în apărarea în faţa justiţiei a marilor corupţi ai României.

Mă întreb de ce a fost necesar ca personalul de înalţi magistraţi şi mai ales publicul SĂ VADĂ ACEASTĂ COMPONENŢĂ TOTAL NEFERICITĂ A ALAIULUI ÎNSOŢITOR al noului Preşedinte al ţării chiar în sala de şedinţe a acestei instituţii sacre pentru statul român, respectiv al Curţii Constituţionale? Vor aceşti demnitari să ne avertizeze că de acum în colo, pentru că ei sunt în preajma Preşedintelui, sunt persoane intangibile în faţa justiţiei române? Ce rol a avut prezenţa acestui distins avocat în acest alai alături de Preşedintele Iohannis? Vrea dânsul prin această nouă postură să intimideze şi mai ales să influenţeze poziţia şi eventual decizia magistraţilor când se implică în apărarea inculpaţilor în slujba cărora se pune?

Iată numai câteva întrebări care îmi dau serios de gândit. Dacă lucrurile stau aşa cum gândesc acum, mă întreb: OARE EU AM VOTAT CUMVA GREŞIT? Dar nu vreau să exagerez cu aceste concluzii pripite şi vreau să cred că lucrurile nu vor sta chiar aşa, pentru că vorbim de LUCRUL BINE FĂCUT şi mai ales de O ROMÂNIE A NORMALITĂŢII.

Cred că a venit timpul să separăm apele. Nimeni nu îi poate interzice unui eminent avocat să-şi facă meseria, dar cred că nu este corect şi legal ca să pună politica şi imaginea de politician fruntaş în slujba meseriei de avocat. Trebuie să se aleagă clar între aceste două vocaţii, ori una ori alta. Împletirea celor două activităţi pot duce direct la compromiterea celui care le desfăşoară, cât şi indirect, a personalităţilor aflate în preajma dânsului.

Mai cred că este necesar ca noul preşedinte să fie foarte riguros în selecţia acelor personalităţi care doresc să fie mai mereu în preajma dânsului, pentru că o vorbă din bătrâni spune foarte sugestiv: ”Spune-mi cu cine te asociezi, ca să-ţi spun cine eşti”.

Aş fi foarte bucuros dacă aceste mesaje vor fi luate în serios pentru că întregul popor, dar şi personalităţi marcante din afara ţării au mari aşteptări de la noua conducere a ţării, iar imaginea conducătorului contează enorm. Vreau să cred că această întâmplare nefericită poate fi catalogată în zicala: A GREŞI E OMENESC, DAR A PERSEVERA E DIABOLIC ŞI COMPROMIŢĂTOR.

Mircea Vintilescu

O nouă semnificaţie a alegerilor noastre prezidenţiale

Mai avem puțin de așteptat până când instituția autorizată a statului se va pronunța asupra celui ce a fost desemnat de majoritatea electorilor ca alesul legitim al poporului român, în funcția de Președinte al României, respectiv asupra lui Klaus Iohannis.

Noul președinte este un cetățean român, etnic german și adeptul unui cult religios minoritar în România, adică evanghelist. Pare surprinzător pentru mulți oameni neavizați cum de s-a putut ca poporul român să facă o asemenea alegere, în detrimentul promovării unor indivizi care numai ei se credeau a fi români sadea.

Venirea lui Iohannis pe cea mai înaltă funcție din România arată, dacă mai era necesar să se demonstreze acest lucru, că românii sunt poate cea mai tolerantă nație europeană de pe acest continent. Acest lucru mai arată că nimeni în România nu a fost împiedicat chiar minoritar fiind ca să se poată afirma multidimensional în acest spațiu carpato-dunăreano-pontic.

Iată cum un cetățean care face parte dintr-un grup etnic minoritar foarte restrâns comparativ cu maghiarii sau cu țiganii care trăiesc în România, care a declarat oficial că nu este ortodox, că face parte dintr-o minoritate religioasă nesemnificativă sub aspect numeric, comparativ cu ale culte minoritare din țară, dar care a demonstrat că are o educație civică temeinică, a convins pe mulți alegători că poate fi un cetățean și conducător de nădejde al României, iar românii l-au crezut și i-au acordat toată încrederea.

Această opțiune a majorității românești trebuie să asigure foarte multe răspunsuri și explicații tuturor popoarelor europene și nu numai. Se pune întrebarea cum vor explica politicienii etnici maghiari din România care se plâng pe la toate ușile și înaltele porți că ei nu se pot afirma în țara de adopție România? Ce drepturi le sunt îngrădite lor dacă au partide bine consolidate pe criterii pur etnice care au stat la guvernarea țării mai tot timpul în ultimii 25 de ani? Sunt reale afirmațiile lor că numai prin separare vor reuși să-și păstreze apartenența la limba maternă, la religie și cultură?

Cred că și cel mai naționalist european va răspunde astăzi că maghiarii au mințit și că vor să provoace astfel numai haos în Europa Răsăriteană. În loc să se preocupe de bunul mers și de dezvoltarea zonelor în care maghiarii se cred majoritari, ei au promovat politici și atitudini arhaice de tip segregaționist și șovin. Cu toate că se laudă că au politicieni bine educați care au și participat la această campanie electorală alături de Klaus Iohannis, ei nu au reușit nici măcar să obțină votul de la toți etnicii maghiari. Și totuși ei vor o regionalizare a țării pe criterii etnice.

Sub această mască a șovinismului, acești pseudo reprezentanți ai etniei maghiare vor să-și ascundă neputința înțelegerii culturii europene, a eșecului politicilor separatismului, a inculturii politice și mai ales a lipsei de maturitate asupra conceptului modern care stă la baza Uniunii Europene: DIVERSITATE PRIN UNITATE.

Același lucru se poate spune și despre etnia țigănească din România. Pe majoritatea conducătorilor etniei țigănești nu îi preocupă modul cum trebuie să se integreze în cadrul civilizației românești, ci ei se bat pe împărțirea funcțiilor de pseudo împărați sau de pseudo regi pe un teritoriu lipsit de regate și imperii. Dacă această lipsă de educație transpusă într-un comic grețos este scuzabilă pentru mai marii reprezentanților țiganilor din România, la nivelul populației maghiare și mai ales la nivelul conducătorilor și/sau a reprezentanților partidelor politice maghiare este mai greu sau total de neînțeles.

Iată că prin aceste alegeri, România și mai ales românii dau întregii Europe o soluție izbăvitoare și de succes față de curentul arhaic al regionalizării pe criterii etnice care se manifestă în multe țări. România, alături de SUA a demonstrat că NU REGIONALIZAREA, SEPARATISMUL ETNIC SAU SEGREGAȚIONIST reprezintă soluția dezvoltării civilizației umane, CI ASIGURAREA EGALITĂȚII ÎN DREPTURI A TUTUROR CETĂȚENILOR indiferent de etnie, religie, culoare sau sex, poate fi calea spre progres și bunăstare.

Românii prin noul lor ales Iohannis, au demonstrat foarte clar și mai ales convingător că ÎN SOCIETATEA MODERNĂ CONTEAZĂ CETĂȚEANUL DE BUNĂ CALITATE, EDUCAT ȘI SINCER, nu etnia sau religia acestuia. Valoarea cetățeanului trebuie să reprezinte unicul criteriu de selecție la nivelul tuturor comunităților umane, iar alte noi paleative legate de apartenența politică sau bogăția, reprezintă tot aceleași reziduuri care trebuiesc aruncate la coșul de gunoi al istoriei.

Această țară mult hulită de occidentali, marginalizată de orientali și batjocorita chiar de către unii români, a dat o frumoasă lecție întregii lumi moderne, arătând clar că nu forța politică a partidului, nu demagogia, xenofobia sau naționalismul pot fi criteriile moderne de selecție a conducătorilor sau argumente pentru reconfigurare a hărții politice a lumii, ci VALOAREA CETĂȚEANULUI, SINCERITATEA CREZURILOR LUI POLITICE, EDUCAȚIA DE CARE DĂ DOVADĂ ȘI MAI ALES DRAGOSTEA FAȚĂ DE COMUNITĂȚILE UMANE PE CARE VREA SĂ LE REPREZINTE.

Dacă sloganul american legat de mândria afișată permanent față de apartenența la statul SUA a făcut înconjurul lumii, astăzi pot spune și eu că am pentru ce să fiu mândru, da sunt mândru că România a demonstrat că are un tineret mult mai bine educat ca în anul 1989, că românii au înțeles mult mai bine comparativ cu alte popoare care se pretind că sunt exponentul civilizației occidentale, că progresul Europei și al lumii în general, nu stă în promovarea unor structuri arhaice sau medievale de organizare statală, CI ÎN CETĂȚENII BINE EDUCAȚI ȘI LIPSIȚI DE COMPLEXE care vor să promoveze cu adevărat adevăratele valori ale comunităților creștine și nu numai, valori care astăzi au pentru mulți conducători doar un echivalent pur declarativ.

BRAVO ROMÂNIA, BRAVO POPOR ROMÂN!

Mircea Vintilescu

Oare cine ne umileşte şi cine fură cetăţeanul de rând?

Ieri am asistat la o dezbatere publică între Președintele țării și Premierul Guvernului României care m-a pus serios pe gânduri. Pe scurt subiectul dezbătut avea următoarea tematică:

• Președintele a ieșit public și a comentat că cele două nominalizări făcute de Premier privind nominalizările celor doi miniștrii la cultură și buget sunt total neinspirate, argumentând cu date destul de convingătoare că persoanele respective nu au nici calificarea și nici experiența necesară pentru ocuparea acestor înalte funcții în Guvernul României;
• Premierul a ieșit și el public și a replicat că nu va schimba nimic din cele două nominalizări propuse, pentru că Guvernul își asumă întreaga responsabilitate pentru cele două propuneri făcute.

Surprinzător pentru mine este faptul că Premierul în loc să se consulte cu Președintele pentru cele două nominalizări propuse, preferă să dea răspunsuri prin intermediul posturilor de televiziune cu privire la intențiile acțiunilor sale viitoare. Iată că cele două instituții funcționează pe principiul ”stat în stat”, adică în afara prevederilor constituționale.

Mai trist este faptul că la afirmațiile făcute de Președinte privind lipsa de profesionalism al celor doi viitori miniștrii care vor fi plătiți din banul public, adică din taxele și impozitele pretinse de la cetățeanul de rând, Premierul nu a adus nici un argument consistent, ci a susținut doar că Guvernul, deci nu Dânsul, își asumă întreaga răspundere pentru cele două nominalizări făcute.

Despre ce răspundere este vorba nu mai vreau să detaliez, căci am văzut că nimeni dintre toți demnitarii neperformanți (și sunt foarte mulți), nu răspund cu nimic, nici în fața legii, nici în fața Parlamentului și nici în fața propriului partid politic, ei motivând că dacă nu mai sunt preferați la viitoarele alegeri, așa și-au ispășit păcatele care împovărează viitorul țării pe foarte mulți ani. Halal asumare de răspundere și mai ales hala evaluare de performanță!

Domnul Premier trebuie să știe că are datoria de a răspunde limpede și clar în fața cetățeanului, căci acesta din urmă îl plătește. Dacă vrea să facă experimente cu numiri pe funcții pentru a satisface cerințele camarilei politice, de ce nu oblică U.D.M.R.-ul și P.S.D.-ul să-i plătească aceste partide din propriile lor fonduri pe acești oameni care nu au nimic de-a face cu viitoarele lor funcții și atunci totul se lămurește. De ce trebuie ca cetățeanul să suporte efectele riscurilor unor eventuale eșecuri în politica de management al celor două ministere? Iată o întrebare pe care trebuie să ne-o punem toți cetățenii acestei țări.

Reamintesc tuturor politicienilor că lipsa de performanță în privința tuturor politicilor promovate de actuala clasă politică nu o plătesc adevărații vinovați, ci numai noi, adică toți cetățenii de rând ai acestei țări. Ba mai mult, toți politicienii care au dus țara de râpă, în loc să fie schimbați și trași la răspundere, chiar au fost promovați pe noi funcții de către formațiunile politice din arcul de guvernare. S-au mai făcut experimente cu numiri ale unor demnitari care nu au nimic de-a face cu problematica ministerială de la care primesc lefuri și alte venituri deosebit de mari, dar care nu fac decât rău României.

Cred că trebuie să spunem răspicat că Doamna Rovana Plumb (fost ministru al mediului), Doina Pană (actual ministru al apelor și pădurilor), A. Korody (actual ministru al mediului) sunt direct răspunzători de pagubele înregistrate în urma inundațiilor din această vară și ei nu fac nimic, dar mai rău, nici nu răspund cu nimic în fața cetățenilor care suferă amarnic de pe urma lipsei lor de performanță.

Văd că toate politicile promovate de către toată clasa politică se axează pe strict pe ambiții personale care au ca scop principal furtul și înjosirea cetățeanului. Păi așa nu se poate continua, căci văd cu stupoare că Dumneavoastră veniți din alte timpuri cam de mult apuse care nu vă mai prefigurează nici un viitor.

Cu ce drept se fac asemenea experimente, pe banii cui și mai ales cum vă asumați efectiv responsabilitatea asupra acestor decizii total eronate pe care le luați mereu? Iată o întrebare la care în mod sigur nu o să dați nici un răspuns, dar la care Societatea Civilă din România va trebui cât mai curând să răspundă într-un fel sau altul.

Mircea Vintilescu

Anarhia distruge România

Scriu aceste rânduri fiind foarte indignat de tot ceea ce se întâmplă în zona de vârf a politicii din România, fără a lua în considerare un nume al unuia sau altuia dintre personalitățile politice sau demnitarii români (pe care personal îi detest), ci numai modul de comportament din ultimele zile al unor instituții de la vârful societății de care depinde nu numai soarta statului român, dar chiar și destinul fiecărui cetățean al acestei țări.

Pe scurt despre ce este vorba:
a. Parlamentul României după ce a votat legea referitoare la reducerea cuantumului C.A.S.-ului pe care angajatorul trebuie să-l plătească la stat, trimite această lege spre promulgare la instituția prezidențială;
b. Președintele României identificând niște elemente neclare în conținutul acestei legi, solicită consultări și cheamă la palatul Cotroceni pe reprezentanții Guvernului României pentru a da unele explicații lămuritoare, indicând foarte clar și ce anume îl interesează să afle suplimentar și în detaliu de la aceștia.
c. O primă reacție (îndreptățită zic eu) a Premierului este că a refuzat să se prezinte la Cotroceni, întrucât legea în discuție a fost înaintată de Parlament spre aprobare, nu de către Guvern.
d. Premierul în mod total nejustificat, revine asupra deciziei inițiale și anunță că se va deplasa la Cotroceni împreună cu ministrul de finanțe pentru a purta discuțiile lămuritoare pe această temă cu Președintele României.

Interesant sub aspectul cum este guvernată țara îl reprezintă ceea ce în mod concret s-a întâmplat la palatul Cotroceni în timpul discuțiilor purtate între reprezentanții Guvernului României și Președinte. Iată că din imaginile difuzate, cam ce a putut constata cetățeanul de rând:
1. Reprezentanții Guvernului au venit la aceste discuții total nepregătiți, fără a aduce și prezenta cifrele lămuritoare solicitate de Președintele României. Personal consider acest gest ca un act de totală sfidare manifestată de Guvern la adresa unei instituții reprezentative a statului Român. Nu știu cum ar fi reacționat actualul premier (persoană numită în această funcție), dacă el ar fi fost în postura de președinte (persoană aleasă de popor în această funcție), la acest act jignitor manifestat de către guvern față de o solicitare a șefului statului, dar cred că ar fi avut o reacție plină de nervozitate constatând că la guvern nu se muncește așa cum ar trebui.
2. Pentru a nu bloca discuția pur declarativă și plină de lozinci nejustificate rostite de către premier, discuție care nu lămurea cu nimic prezența premierului la Cotroceni, Președintele României se adresează direct și corect sub formă instituțională ministrului finanțelor pentru obținerea unui minim de informații lămuritoare care să-i permită promulgarea acestei legi la care Guvernul este autorul primordial. Răspunsurile date de către ministrul finanțelor sunt total năucitoare, respectiv lozinci care nu aveau nimic comun cu subiectul abordat, dar mai ales cu forme de adresare total neprotocolare și chiar jignitoare.
3. Exceptând faptul că un ministru, indiferent cine este el, în calitatea lui de demnitar al statului român, trebuie să utilizeze un limbaj protocolar și la obiect față de superiorul lui, respectiv față de premier și mai ales față de Președintele ales al țării, acest om a dovedit din plin că nu stăpânește nici problematică tehnică, nici cea politică și mai ales nici calitatea de demnitar, utilizând în repetate rânduri expresii care nu trebuiesc să se afle în vocabularul curent al deținătorului acestei funcții, respectiv: ”Dar v-am mai spus ...” adică auditorul este tâmpit și nu a priceput sau nu a înțeles ceea ce s-a rostit inițial (adică nimic la subiect) sau ”Repet ...” adică auditorul este lipsit de memorie și nu reține nimic, sau că este totalmente distrat în timpul discuției din care nu se putea înțelege absolut nimic etc.

Dar asupra asupra gafelor verbale și atitudinale făcute de acest ministru al finanțelor nu vreau să mai insist pentru că fiecare cetățean a putut să conștientizeze singur că el este total nepregătit pentru ocuparea acestui post sau funcții, iar salariul pe care îl primește de la contribuabilu român este total nemeritat. Mă întreb totuși ce criterii de selecție se folosesc pentru aducerea în Guvernul României a unor oameni care sunt total nepregătiți atât profesional cât și ca demnitar, căruia i se dă pe mână managementul și gestiunea finanțelor României?

Totuși elementul cel mai grav constatat de mine se referă la încălcarea cu bună știință de către reprezentanții Guvernului României a legislației în vigoare nu numai în domeniul administrării bugetului de stat, dar și în multe alte domenii, din care cel mai vizibil pentru cetățeanul de rând sunt abaterile din domeniul protecției mediului.

Lipsa de profesionalism a majorității demnitarilor români, asociată cu sfidarea cu bună știință sau conștientă a ierarhiilor instituționale, dar mai ales a legilor care ar trebui să stea la baza actului de guvernare aduce pe cât de repede, pe atât de sigur această țară în pragul ANARHIEI. Iată cum aceste formule anarhice de conducere a țării distrug toate structurile instituționale de funcționare ale statului român, dar mai mult, ele lovesc direct în starea de sărăcie a cetățeanului accentuând-o de la zi la zi, indiferent de vârsta sau poziția socială pe care o ocupă fiecare om.

Cred că societatea civilă în ansamblul ei este pe deplin îndreptățită acum să ceară demisia în bloc a Guvernului, a Parlamentului și a Președintelui României, solicitând demararea de urgență a alegerilor anticipate. Cu cât vom întârzia în a duce la bun sfârșit acest demers, cu atât starea de haos, de hoție și mai ales de destructurare instituțională a statului român se vor accentua. Cred că responsabilitatea cetățeanului în aceste momente este maximă și ea trebuie să se manifeste nu printr-o toleranță nejustificabilă, ci prin măsuri energice de solidaritate colectivă care să permită redresarea cât mai curând posibil a României.

Mircea Vintilescu

Cine vrea să pună acid pe rană?

Dacă acei politicienii care propun astăzi defrișarea unor mari suprafețe de păduri ar merge în vizită la Muzeul Hărților din București, care se află pe strada Londra și ar consulta colecțiile cartografice vechi ar avea posibilitatea să constate că până la nivelul secolului XVII, teritoriul României avea un grad de împădurire de circa 78%.

Și în această situație, la producerea unor fenomene meteorologice periculoase (ploi torențiale de mare intensitate), cronicile au consemnat producerea unor inundații locale, dar care nu afectau așezările umane. Tot din aceste cronici aflăm că alunecările de teren care se produceau erau de o foarte mică intensitate și numai cu caracter sporadic.

După anul 1750, când s-a intensificat migrația românilor ungureni se stabileau pe terenurile din Valahia, despăduririle pe care e le făceau pentru genera noi zone de pășunat au luat proporții deosebit de mari, fapt care a îndreptățit pe domnitorii munteni să reglementeze prin hrisoave și edicte nivelul defrișărilor, mai ales din Podișul Getic, Podișul Mehedinți și din Câmpia Română. Se constatase încă de la acea vreme că defrișările cauzau nu numai ample alunecări de teren și inundații în zonele deluroase, dar ele se manifestau cu o mare violență și în zonele de câmpie, fenomen care până la acea vreme nu se producea chiar și în situația ploilor torențiale de vară.

Începând cu anul 1900, sfidând toată strădania domnitorilor români în a conserva și chiar dezvolta fondul forestier, defrișările de păduri au luat o mare amploare în toate provinciile țării, concomitent cu schimbarea nu numai brutală, dar și total nechibzuită a modului de utilizare al terenurilor din zonele despădurite. Tot din această perioadă putem vorbi de amploarea inundațiilor și al alunecărilor de teren care se produceau atât în zonele montane, în zonele deluroase și mai ales în zonele de câmpie.

După inundațiile catastrofale din anii 1970 și 1975, PCR analizând cauzele generatoare ale acestor fenomene distructive pentru mediu și om, ia prin lege o hotărâre fundamentală, respectiv aprobă și impune PROGRAMUL DE AMENAJARE COMPLEXĂ AL BAZINELOR HIDROGRAFICE, program care a început să fie pus în practică din anul 1980 și trebuia să se finalizeze în cea mai mare parte a lui în jurul anului 2000.

Pe lângă lucrările hidrotehnice de mare anvergură realizate, respectiv mari acumulări de apă, regularizări de cursuri de apă, îndiguiri și derivații, un mare accent se punea pe refacerea fondului silvic mai ales în zonele montane și deluroase. La câmpie s-au realizat numeroase perdele forestiere de protecție.

După 1990, s-a declanșat dezmățul asupra întregului fond silvic al țării, fenomen care a fost asigurat în principal de ambiguitățile voite din cuprinsul noilor legi care au abrogat prevederile PROGRAMUL DE AMENAJARE COMPLEXĂ A BAZINELOR HIDROGRAFICE și în numele democrației au dat liber la defrișări după placul și dorința de înavuțire a fiecăruia.

Tot poporul trebuie să știe și să responsabilizeze toată clasa politică de după anul 1990 că actualele distrugeri generate de inundațiile care se produc chiar și la ploi total nesemnificative se datorează actului criminal de a dezgoli teritoriul țării de pădurile care cu greu și multă cheltuială au fost regenerate și conservate în mai toate zonele considerate de mare risc la inundații de după perioada anilor 1970.

Așa s-a ajuns ca în perioada 1990-2013, peste 65% din fondul forestier existent să fie decimat fără nici o rațiune, iar nenorocirile generate de inundațiile și alunecările de teren să se producă în lanț. Ba mai mult, se dorește acum ca printr-o nouă inițiativă parlamentară propusă de PSD, ca defrișarea fondului forestier care a mai rămas în picioare, mai ales în zonele montane și deluroase, să se intensifice pentru a face loc amenajărilor de agrement, pentru că în zonele de câmpie, acest act criminal a fost deja desăvârșit.

Regretabil este că populația din bazinele hidrografice inferioare ale tuturor râurilor stă impasibilă și nu ia nici un fel de atitudine asupra acestei inițiative politice cu efect distrugător și chiar criminal față de mediul înconjurător, față de bunurile, viețile și mai ales față de sănătatea comunităților umane care vor resimți din plin efectul negativ al pasivității lor.

Mai exact, majoritatea localităților din zonele de deal și de câmpie vor suferi la cele mai mici ploi efectul dezastruos al inundațiilor, al alunecărilor de teren, al distrugerilor de drumuri, de terenuri arabile, al colmatării albiilor râurilor, al eroziunilor de albii etc., etc.

Văd că acești politicieni vor cu tot dinadinsul să TOARNE DIN BELȘUG ACID PE RĂNILE SĂRĂCIEI DIN ROMÂNIA. Pentru înavuțirea lor grabnică, ei vor să nenorocească pe toți românii, să transforme această țară într-un deșert care se va numi probabil BLESTEMUL CARPATIN AL EUROPEI.

Această atitudine a politicului din România are loc în momentul când se acutizează fenomenul schimbărilor climatice în toată Europa, când fenomenele hidro-meteorologice periculoase nu numai că s-au intensificat ca frecvență, dar au devenit și mult mai violente ca manifestare. În loc să gândim la modul de RENATURARE și/sau la REFACEREA FONDULUI SILVIC, LA UN MOD NOU ȘI JUDICIOS DE UTILIZARE A TERENULUI, iată că politicul nostru analfabet și hrăpăreț, gândește tocmai invers, respectiv la DISTRUGEREA TOTALĂ A PĂDURILOR ȘI CHIAR A ȚĂRII.

Pentru a stopa acest dezmăț al politicului aflat la putere, cred că a venit timpul ca Partidul Ecologist Român, chiar așa mic cum este acum, să se implice și să-și justifice prezența lui scena politică a țării, chiar dacă nu este încă o formațiune politică parlamentară. Cu sprijinul SOCIETĂȚII CIVILE, această formațiune politică poate nu numai opri acest dezmăț la nivelul fondului forestier al țării, dar poate chiar să-și aducă contribuția care i se cuvine la redresarea situațiilor dezastruoase în care ne aflăm acum în privința protecției mediului înconjurător în România.

Dacă societatea civilă va avea un reprezentant credibil și la nivelul clasei politice, conlucrarea dintre aceste două forțe va fi benefică pentru toată populația țării, iar satisfacția împlinirii eforturilor lor vor fi reale.

Pornind de la aceste realități fac un apel către toți cei care doresc BINELE ROMÂNIEI SĂ SE IMPLICE ACUM, CĂCI UN RĂU O DATĂ FĂCUT NU MAI POATE FI ÎNDREPTAT. Este timpul să luăm în serios acest apel, să ne implicăm cu toate energiile noastre dacă dorim să mai năzuim la bunăstare pe aceste meleaguri, țară care din păcate a ajuns pe mâna unor politicieni fără nici un căpătâi.

Mircea Vintilescu

Cum ne conservăm dezastrul – cu multă indiferenţă

Alegerile europarlamentare au trecut şi politicienii noştri au tras cele mai bune concluzii: TREBUIE GĂSITE CELE MAI BUNE METODE PENTRU CONSERVAREA DEZASTRULUI ROMÂNILOR ŞI AL ROMÂNIE. Cred că este singurul lucru care preocupă major pe aceşti neoameni din zilele noastre..

O primă metodă folosită este ABUREALA POPULAŢIEI. Iată că în loc să se preocupe de găsirea acelor căi de a scote ţara din sărăcia cruntă în care se zbate, ei se preocupă de îndobitocirea populaţiei cu probleme doctrinare, cu realizarea de alianţe şi fuziuni, care să dea consistenţă mai mare furturilor realizate de aşa-zisele partide de stânga sau de dreapta. În mintea acestor pseudo-politicieni se conturează acum un gând şi mai sălbatic: DACĂ POLARIZĂM POLITICUL ÎN DOI POLI ”SERIOŞI” DE STÂNGA SAU DE DREAPTA, ALTERNATIVA LA HOŢIA BANULUI PUBLIC SE VA REALIZA FĂRĂ NICI O PROBLEMĂ.

Îmi amintesc că la finele anului 1989 eram singura ţară din fostul lagăr socialist care NU AVEA NICI UN FEL DE DATORIE EXTERNĂ, BA MAI MULT, ERAM SINGURA ŢARĂ SOCIALISTĂ CARE AVEA DE ÎNCASAT SUME IMPRESIONANTE DIN ACTIVITATEA DE COMEŢȚ EXTERIOR. Mai aveam o industrie şi o agricultură care a produs suficient de mult pentru a achita datoriile de război sau datoriile făcute pentru dezvoltarea sau industrializarea ţării. Totodată aveam planuri măreţe de electrificare integrală a transportului feroviar, de construcţie de autostrăzi etc.

După anul 1990 partidele politice de dreapta sau de stânga, în cea mai bună alternanţă la hoţie şi jaf au făcut în 24 de ani praf toată România, au pauperizat toată populaţia şi se gândesc foarte serios cum pot vinde totul, INCLUSIV VIITORUL.

Beneficiind de INDIFERENŢA CETĂŢEANULUI, toţi politicienii au făcut numai pe căi necurate averi fabuloase, unii au ajuns chiar în topul milionarilor lumii. Atât partidele de dreapta cât şi cele de stânga s-au luptat din răsputeri în acest interval de timp pentru a jefui în folosul lor tot ce se poate fura, astfel că astăzi România se află, datorită politicilor promovate de ei, pe ultimul loc în mai toate domeniile în rândul ţărilor care fac parte din Uniunea Europeană.

Credeam că după aceste alegeri liderii de drepta sau de stânga vor analiza cu maximă responsabilitate cum trebuie REDRESATĂ ROMÂNIA PENTRU A INTRODUCE PROGRESUL ŞI BUNĂSTAREA, PENTRU ERADICAREA SĂRĂCIEI, PENTRU PROTEJAREA ACESTUI TERITORIU ÎMPOTRIVA FENOMENELOR DISTRUCTIVE GENERATE DE SCHIMBĂRILE CLIMATICE etc., etc.

Nici vorbă de aşa ceva, toţi se gândesc numai cum să procedeze pentru a pune mâna pe puterea absolută ca să trăiască numai din hoţie şi jaf. Născocesc combinaţii politice care să le aducă procente în plus la viitoarele alegeri, dar nu se gândesc ce legi trebuie să dezvolte şi să promoveze pentru a face ceea ce trebuie, adică să genereze prosperitate şi bunăstare populaţiei care ar trebui să-i voteze.

Greşeala monumentală a cetăţeanului român este că SE RESEMNEAZĂ, nu vrea să se implice cu nimic pentru a schimba radical acest curs al DEZMĂŢULUI POLITIC. Mulţi cetăţeni scârbiţi de incultura politică promovată de toţi demnitarii, au crezut că ABSENTEISMUL DE LA URNE îi va scuza CĂ NU AU CU CINE VOTA, dar viața a demonstrat că şi în lipsa a peste 67% din electorat, jaful politic al ţării nu este cu nimic influenţat în diminuarea lui.

Alţii au crezut că prin autoanularea buletinului de vot vor da un semnal clar CĂ NU AU CU CINE VOTA, dar şi aşa, viaţa a demonstrat că măreţele idealuri ale politicienilor români de a se îmbogăţi numai prin jaf şi prin hoţie nu pot fi oprite. Ba mai mult, acum încearcă să valorifice în folosul lor aceste comportamente nefireşti ale cetăţeanului spunând sus şi tare că ASTA ESTE VOINŢA POPORULUI.

Eu nu pot înțelege cum cea mai mare parte a populaţiei educate a României acceptă un asemenea comportament al întregii clasei politice, care se foloseşte de mase pentru a distruge definitiv această ţară şi mai ales de a oprima la sânge pe fiecare cetăţean în parte. Oare nu mai avem noi cetăţenii acestei ţări nimic de spus în legătură cu soarta noastră şi a ţării în general? Chiar vrem să fim spectatorii acestui comportament al dezmăţului şi dezastrului politic?

În loc să ne unim forțele ca să gândim cum putem face faţă acestor nenorociri la care până astăzi suntem simpli spectatori, noi încercăm să intrăm în jocul murdar al politicienilor şi să ne polarizăm şi noi în adepţi ai doctrinelor de stânga sau de dreapta. Păi de doctrine are nevoie România astăzi când natura se răzbună cu furie pe dezmăţul făcut asupra fondului silvic, pe proasta organizare administrativă şi politică a fiecărei localităţi şi judeţ în parte? Chiar nu putem să înţelegem că la îndemnul puterilor străine asupra justiţiei, vizualizăm cu toţii, zilnic, cum absolut toţi demnitarii ţării de dreapta şi de stânga sunt arestaţi pentru hoţiile săvârşite?

Dacă această boală a indiferenţei faţă de noi înşine ne-a contaminat în aşa măsură că nu mai suntem în stare să reacţionăm, eu spun că nu avem nici o scuză în faţa copiilor sau a nepoţilor noştri de a continua cu un asemenea comportament. Trebuie să conştientizăm că STĂ ÎN PUTEREA FIECĂRUI CETĂŢEAN VIITORUL LUI ŞI AL URMAŞILOR LUI, iar implicarea lui în a redresa această situaţie dezastroasă în care ne aflăm este ABSOLUT NECESARĂ.

Trebuie mai mult ca ori când să demonstrăm noi, SOCIETATEA CIVILĂ că nu polarizarea doctrinară în stânga sau dreapta reprezintă calea de a ieşi din acest mare necaz în care ne aflăm, CI O NOUA GÂNDIRE ŞI ABORDARE ASUPRA MODULUI CUM PUTEM SĂ NE AUTOPROTEJĂM, CUM PUTEM READUCE PROGRESUL ŞI PROSPERITATEA ÎN ROMÂNIA. Invit pe această cale pe fiecare cetăţean să îşi rezerve timpul necesar pentru a înţelege că numai PRIN IMPLICAREA LUI CONŞTIENTĂ ŞI RESPONSABILĂ, PRIN UNITATE ŞI ATITUDINE CIVICĂ mai putem schimba lucrurile în bine în ROMÂNIA.

Circul la care asistăm astăzi cu POLARIZAREA CIOLANULUI nu ne foloseşte la nimic, iar antidotul îl poate reprezenta numai CETĂŢEANUL EDUCAT care trebuie să se implice pentru a nu lăsa această corabie care se numeşte România în bătaia valurilor, respectiv la discreţia anarhismului politic promovat prin doctrine declarative şi fără conţinut.

Mircea Vintilescu

Ce înseamnă să fii un nimeni în Europa

S-au încheiat şi alegerile europarlamentare din România. Am văzut multe figuri de politicieni care au ţinut să transmită NIMIC pentru cum doresc ei să ne reprezinte în Parlamentul Europei. Acesta este cel mai TRIST lucru.

Cred că aceşti oameni politici, cărora li s-a alăturat şi un independent, lucru de apreciat, aşadar spunea că aceşti politicieni care se consideră apţi de a ne reprezenta interesele în marea Uniune de state ale Europei NU AU HABAR PE CE LUME TRĂIESC ŞI MAI ALES PENTRU CE TRĂIESC.

Când nu transmiţi nimic concret alegătorilor, pentru ce doreşti să mergi în cel mai înalt for politic al Europei? Înseamnă că nu cunoşti nimic din problemele grave care afectează România şi nici nu intuieşti nimic din tot ceea ce se prefigurează ca dificil în viitorul apropiat la nivelul continentului nostru.

Cred că toţi aceşti curajoşi TEMBELI, care prin ruleta norocului au ajuns europarlamentari, au lucrat probabil cu flacăra violetă şi au reuşit să imbecilizeze întreaga naţie, pentru că altă explicaţie a voturilor primite de ei, eu nu am.

Nu s-a vorbit nimic despre problemele grave cu care se confruntă România sub aspectul natalităţii, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, politicilor fiscale şi financiare, drepturilor omului, protecţiei mediului înconjurător, siguranţei funcţionării statale şi nici nu a existat vreo dezbatere cu privire la modul de integrare al tinerilor în viaţa economică a ţării.

Nu am auzit nimic din gura celor care ne-au reprezentat până acum în Parlamentul Europei despre problemele dificile de acest gen care există sau se prefigurează la nivel european şi mai ales nu s-a prezentat nimic despre soluţiile pe care vor încerca să le propună.

Am auzit în schimb numai aberaţii şi multe, multe TÂMPENII din gura unor oameni care se cred politicieni. Pentru mine aceşti oameni aleşi, dar şi nealeşi, reprezintă cel mai bun produs rezidual al politicii româneşti din zilele noastre.

Mă aşteptam ca măcar cu ocazia alegerilor parlamentare la nivel european să aud că cineva este preocupat de un nou mod de pregătire a teritoriului european şi în speţă al României, ca să putem minimaliza efectele distructive ale schimbărilor climatice. Dar şi pentru acest domeniu se vede că nu avem oameni pregătiţi de nici un fel.

Din toată această campanie a rezultat că POLITICIENII NOŞTRI HABAR NU AU PENTRU CE ŞI PENTRU CINE FAC POLITICĂ. Cred că nici nu cunosc această problemă, dar ca nişte inconştienţi se implică foarte activ în NIMIC. Mă întreb pentru ce merge această armată de 32 de IMBECILI la Bruxelles? Ce vor aceşti NIMENI să facă pentru România? Când România nu are nimic de spus în Parlamentul European, pot să cred că România nu mai există?

Scriu aceste rânduri sub formă rezumativă, numai cu gândul la populaţia tânără a acestei ţări şi încerc prin aceasta să evidenţiez ce înseamnă lipsa de preocupare a tineretului şi mai ales a populaţiei mature de a se implica responsabil într-un nou mod de a face politică în România.

Iată unde duce indiferenţa, lipsa de educaţie civică, lipsa comunicării corecte între cetăţeni: TOATE CONDUC LA PROMOVAREA NONVALORILOR ŞI LA CONDAMNAREA NOASTRĂ LA SĂRĂCIE ŞI LA SUFERINŢĂ.

Fiecare cetăţean ar trebui să se întrebe foarte serios aşa: DACĂ NOI ROMÂNII NU MAI AVEM NIMIC DE SPUS ÎN EUROPA, CE MAI CĂUTĂM ÎN ACEASTĂ UNIUNE? POATE CĂ TOŢI O DUCEM AŞA DE BINE ÎNCÂT NU MAI PUTEM VIZUALIZA ŞI CONŞTIENTIZA MIZERIA ÎN CARE TRĂIM. Dar cum lucrurile nu stau aşa, îmi permit să spun răspicat: TREZIŢI-VĂ ROMÂNI! NU SE POATE CONTINUA AŞA. CU INDIFERENŢĂ, LENE, INCULTURĂ ŞI MAI ALES CU INDOLENŢA UNUI CETĂŢEAN NEEDUCAT! O SĂ AJUNGEM MAI RĂU CA UCRAINA.

Mircea Vintilescu

Un jurământ politic

Un vechi proverb care sună și a legământ, născut din spiritul revoluționar al unui luptător ce se dorea a fi lider, suna cam așa:

”Dacă mă implic și lupt pentru binele vostru – URMAȚI-MĂ!
Dacă voi fi omorât pentru că lupt pentru așa ceva – RĂZBUNAȚI-MĂ!
Iar dacă voi trăda sau mă voi răzgândi – OMORÂȚI-MĂ!”.

În politica noastră românească mulți s-au implicat și au avut și chiar mai au veleități de lideri sau de fruntași ai partidelor care vin cu multă nonșalanță în fața cetățenilor să ceară votul pentru a ocupa înalta funcție de DEMNITAR. Ei se adresează alegătorilor cu mult entuziasm promițând vrute și nevrute, se angajează să facă și să dreagă ce alții nu au făcut și puteau să facă. Dar în momentul în care ajung să-și atingă scopul, adică să fie aleși, întorc repede foaia și fac taman invers.

Cam așa au procedat toți liderii politici de până astăzi, inclusiv cei din USL, cu toate că au jurat chiar și cu mâna pe Biblie și pe Constituția României, lucru care îi dezonorează total.

Pentru ca electoratul să nu mai aibă parte de aceste minciuni sau promisiuni fără acoperire, propun ca acest proverb să constituie pentru toți cei care ne cer votul, să devină JURĂMÂNTUL-LEGĂMÂNT FAȚĂ DE ELECTORAT.

Mircea Vintilescu

Ce-am avut şi ce-am pierdut…

Încă o dovadă privitoare la cu se ocupă politicienii români şi în fapt de ce fac ei politica (nici vorbă pentru ţară sau popor). Încă o dovadă că economia este de jaf, nu de piaţă. O parte pozitivă este că totuşi, pe ici pe colo, mai sunt instituţii ale statului care-şi fac treaba... Dar vai, vine a treia putere în stat şi nu ia în considerare dovezile pe care le aduc instituţiile statului.

Recent. sindicatul a iniţiat un proces pentru un al 13-lea salariu prevăzut în Legea nr. 330/2009, dar abrogată de Legea nr. 284/2010. S-a intervenit cu procedura aia în interesul legii să nu se mai judece. La fel s-a întamplat cu tăierea a 25%!?!?. La fel s-a intamplat cu nişte sporuri prevăzute în Legea nr. 188/1999 pentru funcţionarii publici (măcar aici unii au apucat să ia ceva înapoi). Numai la aceste retrocedări (care deja nu înteleg de ce nu se dau şi urmaşilor lui Ştefan cel Mare, ai lui Mircea cel Bătrân, ce să mai zicem de Decebal) a treia putere a statului nu mai intervine în ienteresul legii.

Deci economia de piaţă este în favoarea şmenarilor, statul de drept nu numai că este strâmb, s-a chircit total. Politica se face pentru mafioţi nu pentru popor. Democraţia este stabilită de Barosso, Merkel şi de functionăraşul din SUA. Rezervele şi bogăţiile subterane ale Statului (cică ale poporului conform Constituţiei) se dau aprope pe gratis. Poporul suveran devine din ce în ce mai sărac (eventual iobag şi sclav). Minciuna este o virtute prin care o campanie electorală nu are farmec. Mişcările de stradă, fie ale sindicatelor, fie a societăţii civile cică, sunt finanţate, dar nu creşte PIB-ul deloc cu atâtea finanţări. Avem cel mai mare export ca valoare absolută din istoria Romanie, dar din salariul minim deabia se plăteşte întreţinerea. Avem şi cel mai mare PIB din istoria României cu doar 5 milioane de angajaţi oficiali (nu peste 10 milioane) dar cu cel mai mic salariu din UE. Proprietate este garantată de Stat, dar sunt din ce în ce mai mulţi pe stradă şi fără casă. Avem libertatea să călătorim în UE cu buletinul, dar românii nu-şi mai fac concediul nici măcar un weekend în "grădinile Carpaţilor". Avem libertatea de exprimare şi noi şi mass media, dar nu mai sunt urechi să asculte. Avem două guverne (cel oficial şi cel din umbra închisorilor) dar nu mai suntem guvernaţi. Avem preşedinte ales de popor, demis de acelaşi popor, însă nu ştim pe cine slujeşte. Vrem independenţa energetică dar nu mai avem independenţa României. Avem drepturi care se prescriu (alocaţia copiilor), avem sistemul de pensii pe principiul contributivităţii dar nu-ţi ia nimeni în calcul decât contribuţia din salariul permanent. Băieţii deştepţi înseamnă cu totul altceva decât ştiam. Avem demnitari (şi functionari publici) care depun jurământ pentru ţară şi properitatea ei, dar se îmbogăţesc individual. Avem şi o salarizare unitară, dar omul cu facultate dintr-o instituţie are salariul mai mic decât omul fără facultate dintr-o altă instituţie. Avem din ce în ce mai mulţi oameni cu diplome, dar cu salariul de muncitori necalificaţi. Avem tratate internaţionale angajate pe care trebuie să le respectăm, dar nu se respectă partea cu vânzarea patrimoniului şi proprietăţii statului (vezi Acordul cu FMI, BM & CE, dar şi altele). Avem 20 miliarde de euro datorii, dar nu a răsărit nici măcar un nou palat al poporului, ce să mai vorbim de locuri de muncă, dar nu avem "curioşi" care să afle pe ce s-au dus banii (mai ales cei de la BNR). Aoleu… uitam esenţialul: avem şi Banca Naţională a României care nu este a României, ca să nu mai zic că avem şi cea mai mare rezervă valutară a României din istoria ţării, care nu mai înţelege nimeni a cui este, si încă zeci de atâtea şi atâtea câte avem, dar nu avem....

Măi fraţilor, eu cred că a venit timpul să schimbăm măcar Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (dacă altceva nu suntem în stare să schimbăm) !?!?!?!?!

Mircea Ionescu

Demos vs. Kratos

Când în decursul vieții ai ocazia să cunoști pe propria-ți piele cum este să trăiești experiența vieții sub două sisteme de organizare socială la nivel politic, ambele aflate în poziție total antagonică față de cealaltă, te poți considera norocos că ai supraviețuit, sau că, în cel mai fericit caz, n-ai luat-o razna.

Dictatura reprezintă o formă meschină de înțelegere a necesităților colective, argumentată prin ”bune intenții” de a pune lucrurile la punct,indiferent de numărul de voci ce s-ar opune acestora.

Democrația, așa cum ne-a fost zugrăvită nouă la ieșirea din totalitarism, reprezintă expresia absolută a libertăților individului, dar și a poporului în ansamblu. Pe scurt, fiecare are voie să facă orice.

Cum au fost înțelese ele, luate separat, s-a văzut: în urma uneia dintre ele s-a născut o revoluție, iar în urma celei de-a doua s-a născut o elită de penali.

Ceea ce nu s-a înțeles prea bine despre cea de-a doua, este faptul că ea ne-a fost prezentată într-o formă incompletă. În mod normal definiția Democrației ar fi trebuit să sune așa:

Faci ce vrei, DAR PLĂTEȘTI PENTRU CEEA CE FACI.

Dacă am fi avut această definiție clară în minte, poate astăzi n-am fi ajuns într-un asemenea hal de degradare a poporului român.

Dumitru Zburlea

Ghilotina şatrei

Aproape întreaga suflare de supuşi din România stă ascunsă prin case, prin hoteluri, prin munţi sau prin mări, departe de ghilotina care începe să ucidă nemilos tot ce înseamnă naţia română, cultura poporului român, Constituţia, legislaţia, simbolurile precum Monarhie, Casă Regală, Coroană...

Guvernatorul numit acum un an de Marea Poartă UE a devenit bulibaşa de la Cotroceni, supusul regilor, care apar ca ciupercile, peste noapte, cu coroane din aur de furtişag, bătute în nituri cât ai clipi din ochi. Prinţese proaspăt divorţate sunt cerute în căsătorie în direct, prin mass-media, de „împăratul” răsturnat în „tronul” său de opulenţă, în sfidarea sărăcimii oraşelor şi satelor.

Ghilotina şatrei s-a abătut precum ciuma bubonică peste toată suflarea omenească din ţara plină de „familii regale, de regi şi de regine ale magiei negre, magiei albe, asfaltului, manelelor, bordurilor, parcurilor” şi câte or mai fi în jurul nostru, ca să nu uităm de „prinţesele” gata să nască alţi moştenitori „regali” cu iz de UE.

România a îngheţat. România a intrat în lunga perioadă de adormire care poate ţine sute de ani nemiloşi, timp în care păienjenişul macabru al inculturii, al imposturii, al decapitării valorilor noastre, ale tuturor, va acoperi încet dar sigur tot ce mai luceşte, ici şi colo. Supuşii cad pradă ţesăturii întortocheate, fără pic de opoziţie, pentru că respiraţia le-a fost tăiată de duhoarea „împuţită” a jupânilor care conduc acum destinele acestei ţări.

Războaiele interne mocnesc, gata să nimicească totul în cale. Moştenirile, titlurile, cumetriile, cununiile, botezurile şi înmormântările, toate se derulează rapid cu ajutorul tehnologiei avansate a vremurilor prin faţa ochilor unei populaţii care a luat poziţia ghiocelului faţă de interesele proprii. Societatea civilă, needucată şi ea, a asistat impasibilă la degradarea, denigrarea, limbajul stâlcit şi gângăvit, contrazicerile, opulenţa, coloristica, autoproclamarea, recunoaşterea şi apoi negarea valorilor unei etnii care, foloseşte termeni ca „naţie, casă regală, coroană, palat, lovitură de palat” fără a avea habar ce înseamnă toate acestea şi adevărata lor valoare şi semnificaţie, scoase toate parcă din „puţul gândirii”.

Jocurile făcute de statul român pentru interesele politice ale unei părţi din spectrul politic de acum vreo 23 de ani (că tot suntem în 23 august 2013) a făcut ca România să se întoarcă în timp, acolo de unde am plecat iniţial. Oribilă soartă ne-a hărăzit Creatorul atunci când ne-a legat pe toţi la ochi în faţa monstruozităţilor la care am asistat în ultima săptămână. Moartea unui om, oricare ar fi el, trecerea lui în nefiinţă, nu poate fi transformată de nimeni în circ, cu atât mai puţin cu girul „şefului statului”, sau al oricărui „autoproclamat” din orice zonă ar fi el. Circoteca de acum un an cu „preşedintele autointitulat” s-a pogorât ca o negură peste prostimea inertă şi s-a întins ca pecinginea. În lupta pentru supravieţuire din catacombele sărăciei, prostimea îşi face propria lege, îşi alege propriile căpetenii şi le proclamă „regi, prinţese, împăraţi”, pentru că e prea ineptă să evolueze. Aşa conducător, aşa supuşi.

Ghilotina şatrei taie nemilos în cultură, în relaţiile interetnice, în valori, în stânga şi în dreapta, iar poporul sângerând nici nu mai simte. Pentru că a trecut şi el în nefiinţă acum un an, în 2012, după referendum.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Preţul indiferenţei

Nu mai este nici un secret pentru nimeni că România a ajuns în stadiul acesta de subdezvoltare, datorită indiferenței românilor asupra actului de guvernare, de administrare și de gestiune a tuturor resurselor țării.

Iată că am ajuns așa (cum confirmă datele oficiale statistice), ca peste jumătate din populația acestei țări, să trăiască sub pragul de sărăcie, peste 35% din locuitorii țării se situează în zona pragului sărăciei, iar România să nu mai aibe clasă de mijloc. Românii trăiesc în condiții de supraviețuire, similare cu cele de după un mare cataclism sau război nimicitor.

Am ajuns în acest stadiu nefiresc pentru o țară cu nenumărate resurse ale solului și mai ales ale subsolului, pentru că noi românii, AM PROMOVAT MEDIOCRITATEA, AM ADULAT ANALFABETISMUL PROFESIONAL, AM PREȚUIT HOȚIA ȘI TRĂDAREA ȘI NU AM VRUT SĂ PUNEM NICI UN PREȚ PE VALORILE UMANE PE CARE LE AVEM. Ba mai mult, am încercat și s-a reușit cu brio, desconsiderarea și batjocorirea celor care au învățat, a celor care au căpătat experiență profesională, a celor care știau că numai prin muncă și printr-o perfecționare continuă, se pot obține rezultate care să ne facă viața noastră, a tuturor mai bună și mai ușoară.

Am colege (multe din ele pensionare), care au titluri de doctor în științe, fără plagiat și fără formalismul didactic al zilelor noastre. Multe dintre ele au o pensie mai mică în comparaţie cu valoarea întreținerii pe timp de iarnă la un apartament obișnuit din cartierele mărginașe ale Bucureștiului. Ca să supraviețuiescă, pentru că nu au cum să-și mai valorfice astăzi experiența profesională pentru că sunt promovați toți submediocrii, au ajuns bone. Da, bone cu doctorat în chimie, fizică, biologie, medicină, știința mediului, climatologie, geologie și lista poate continua.

Acești oameni supertitrați, se bucură astăzi că pot mânca resturile de la copiii pe care îi au în grijă și astfel pot face mici economii pentru medicamente și pentru zilele negre la care se așteaptă începând cu venirea toamnei.

Acestor oameni și nu numai lor, prin indiferența noastră li s-a FURAT DEMNITATEA DE OM, DEMNITATEA DE CETĂȚEAN VÂRSTNIC CU MULTĂ ȘCOALĂ A VIEȚII LA ACTIV. Cred că cea mai mare crimă care poate fi făcută astăzi este să înjosești demnitatea individului, să-l faci să regrete că mai există, indiferent de vârsta sau condiția socială ale persoanei. Acest lucru generează cele mai crunte tragedii existențiale – DEZUMANIZAREA! ȘTERGEREA DEMNITĂȚII UNEI NAȚII ECHIVALEAZĂ CU GENOCITUL UMAN, CU DISTRUGEREA ACESTUI POPOR ȘI CU DISTRUGEREA ÎNTREGII ȚĂRI, CU DECIMAREA VIITORULUI PENTRU COPIII ȘI NEPOȚII NOȘTRI. Iată că din acest punct de vedere suntem pe marginea prăpastiei și nu ne mai trebuie mult ca să nu mai ajungem nici măcar pe fundul ei, adică să ne pierdem în neant.

Generația tânără, dar mai ales generația actuală care este în floarea vârstei, trebuie să se îngrijoreze și să conștientizeze această stare de fapt nefirească a nației. Acest model poate fi valabil atât pentru ei, dar mai ales pentru copiii lor în foarte scurt timp. Ei trebuie să fie motorul care să REDEA ACESTEI NAȚII DEMNITATEA DE OM, DEMNITATEA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, pentru a se salva în primul rând pe ei de la acest dezastru uman.

Din acest motiv invit pe toți locuitorii acestei țări la o solidaritate umană fără precedent la noi, probabil asemănătoare celei din țara vecină, Bulgaria. Trebuie să știm ce vrem, cu cine putem merge mai departe și în ce fel trebuie să acționăm. Trebuie să ne implicăm în luarea deciziilor care privesc viața noastră și să condamnăm indiferența și neimplicarea.

Există șanse de reușită? Cred că da, cu o condiție. să știm ce vrem, să dorim să devenim demni și generoși cu toți apropiații noștri. De noi toți depinde acest lucru care nu mai poate fi amânat dacă vrem să mai existăm ca neam și ca țară.

Mircea Vintilescu

Români! “Respect!”

Astăzi, 29 iulie 2013, se împlineşte un an de când aţi fost furaţi în cel mai mârşav joc al puterilor care vor să vă pună pumnul în gură: Referendumul din 29 iulie 2012. O clică de aşa zişi “băieţi deştepţi” s-au coalizat împotriva intereselor unei ţări întregi şi mai ales împotriva celor mulţi şi nevoiaşi din această ţărişoară extrem de încercată.

Vi s-a promis “să trăiţi bine” şi aţi primit pentru aceasta:

• la felul întâi – tăieri de salarii, concedieri nedrepte, restructurări şi privatizări în spatele cortinei, făcute în folosul buzunarelor proprii;
• la felul al doilea – preţuri usturătoare la utilităţi prin creşterea TVA cu 24% şi “eliminarea pe cale naturală” a pensionarilor;
• la felul trei – restricţii la o educaţie adecvată şi la o sănătate normală prin plecarea specialiştilor din ambele sisteme gestionate tot în favoarea buzunarului propriu, din avutul şi cotizaţiile tuturor;
• iar ca licoare bahică – hăhăituri, atacuri şi discursuri inepte ale unuia care şi-a câştigat la “masa verde” prin fraudă şi minciună, dreptul suprem de viaţă şi de moarte asupra mulţimii din afara cercului de influenţă, dar mai ales asupra celor 7.400.000 de voturi date de cei care au crezut că se pot exprima încă liber împotriva unui impostor pus pe răfuială şi miştocăreală continuă la adresa tuturor.

Acum un an de zile ascultam cu toţii discursurile incisive ale USL-ului, din timpul campaniei pentru referendum, prin care ni se dădea speranţa unei schimbări radicale la vârf, după care totul s-a fâsâit ca un balon care pierde aerul după ce a stat prea mult umflat.

De un an de zile am asistat cu toţii la emisiuni pro şi contra regimului şi am înghiţit cu toţii toate mitocăniile posibile şi imposibile, exprimate de tabăra proscrisă prin vot, care încă încearcă să ne arate că albul e negru şi negrul e alb, de parcă am fi toţi nişte retardaţi. Tot de un an de zile am asistat cu toţii la contracararea acestor explicaţii inepte, prin tot felul de exprimări politicoase, elevate, precaute, cum că legile, aşa prost făcute şi cu lipsuri majore, trebuie respectate, pentru că deh… aşa este într-o democraţie… tot omul trebuie să respecte toate legile.

Între timp, acoperirea furăciunilor şi a minciunilor au ajuns la rang de “interes naţional”, iar legea a ajuns ca o barieră, pe sub care s-au strecurat căţeii şi continuă să se strecoare, peste care au sărit dulăii şi continuă să sară, iar boii, noi, cei mulţi şi neputincioşi, am dat cu capul în ea.

Referendumul a fost posibil pentru că o mişcare pe Facebook a cerut RESPECT PENTRU ARAFAT, cetăţeanul care nu s-a născut în România, dar care pentru această ţară a făcut mai mult decât actualul guvernator impus de “Strâmta Poartă a Europei” şi de cei care conduc din turnul lor de fildeş adunătura de cetăţeni europeni veniţi din toate colţurile lumii şi îngrămădiţi pe vechiul continent din motive economice, politice sau existenţiale.

Odată cu trecerea anilor şi odată cu performanţele tehnologice, planeta noastră pare că se micşorează. Diversitatea culturală a numeroaselor popoare pare că se restrânge pe zi ce trece într-un spaţiu tot mai restrâns, un Turnul Babel al secolului 21, în care furnicarul de oameni nu doreşte să privească spre înaltul cerului, căutând parcă răzmeriţa la temelia lui. Oportuniştii căţăraţi pe spinările mulţimii (preocupată numai de “foale” şi de distracţii desuete) fac regula jocului şi o împrăştie prin vorbe meşteşugite celor cocoşaţi, care nu-şi mai pot ridica ochii spre ei, din cauza greutăţilor pe care şi le pun singuri în spinare, sau care le-au fost puse cu de-a sila, precum jugul la boi. Îndobitocirea este generalizată iar menirea celor din vârf este tocmai acest joc: stăpînirea celor mulţi, exploatarea lor materială, fizică şi psihică, nimicirea personalităţilor răzleţe şi vizionare, stăpînirea după reguli şi legi numai de ei ştiute.

Cine nu se respectă pe sine, nu merită respectat. Cine nu ştie să-şi apere interesele propriului vot şi aşteaptă de la alţii o rezolvare, nu merită compasiunea semenilor în timp de ananghie. Cine nu are puterea să înfrunte gloata dezlănţuită a asupritorilor nu merită să trăiască liber. Cine nu ştie care-i dreptul său de cetăţean al unei ţări sau a unei Uniuni, oricum s-ar numi ea, nu merită respectul acelei ţări sau al acelei Uniuni.

În Biblie scrie: “Cere şi ţi se va da. Bate şi ţi se va deschide” Români! Cereţi RESPECT PENTRU VOTUL VOSTRU DE ACUM UN AN. Bateţi la uşile unei legi strâmbe, măsluite, iar porţile vi se vor deschide.

ROMÂNI! RESPECT!

Mona Bernhardt-Lörinczi

Lacrimile indiferenţei şi inculturii ne inundă zdravăn

Toţi suntem şocaţi de furia naturii dezlănţuită asupra Europei Centrale şi Sud-Estice. Vedem cum teritorii aşa-zis bine gospodărite, mari oraşe şi mai ales zeci de mii de oameni sunt afectaţi de ploile torenţiale şi în mod deosebit de inundaţiile catastrofale provocate de acestea. Mulţi spun că aceste fenomene extreme sunt rezultatul schimbărilor climatice. Alţii susţin că sunt doar nişte oscilaţii de moment ale climei. Eu înclin să cred că sunt produsul schimbărilor climatice, întrucât nimic nu este veşnic pe planeta noastră, totul este într-o dinamică efervescentă, inclusiv clima.

Interesant este că despre producerea acestor fenomene se vorbea încă de prin deceniul şapte al secolului XX, dar nu am făcut nimic în sensul dimunuării efectelor distructive şi/sau dăunătoare care se puteau aniticipa la acea vreme. Mai mult, am făcut totul pentru a accentua efectele distructive la adresa comunităţilor umane. Nu mă refer aici doar la români, ci şi la celelate naţii din bazinul dunărean, la nemţi, slovaci, austrieci, unguri, sârbi, bulgari etc.

Încă din antichitate se cunoaşte rolul de atenuator al zonelor forestiere în combaterea efectului distructiv al ploilor torenţiale, în diminuarea inundaţiilor, al alunecărilor de teren, al şiroirilor torenţiale etc. Dar noi, aşa cum spun juriştii, cu bună ştiinţă şi în mod repetat, am purces la diminuarea zonelor împădurite pentru a obţine profituri mari din agricultură, fără să punem nimic compensator în schimb. Am pus înaintea dreptului la viaţă, sănătate, bunăstare materială şi libertatea noastră, lăcomia pentru profituri cât mai mari. Am acceptat să fim minţiţi de aşa zişii ”oameni de bine” care ne abureau cum ne va afecta nivelul de trai dacă nu ne uităm şi nu luăm atitudine la dezmăţul care se face în modul de utilizare al terenului.

Dezastrul care s-a produs în urma acestor ploi torenţiale este doar începutul marii noastre tragedii. Vă invit să vedeţi cu atenţie culoarea apei din zonele inundate. Turbiditatea este maximă, sedimentele erodate de pe versanţi sunt antrenate de ape şi depuse în cea mai mare parte tot în albiile acestor râuri. Configuraţia geometriei albiilor se modifică prin colmatări semnificative ale suprafeţei active ale albiilor. După trecerea acestor viituri vom avea râuri care nu mai pot transporta în condiţii de siguranţă vechile debite de apă. Ploi mai puţin semnificative se vor revărsa cu violenţă. Iată că pentru câteva zeci de kilograme în plus de cereale ne putem pierde tot avutul agonisit de o viaţă, ne distrugem drumurile, podurile, barajele, ne punem în pericol chiar viaţa şi sănătatea, devenim mai săraci pe zi ce trece şi mai dependenți de mila celor care ne-au produs aceste necazuri.

Lacrimile şi plânsetul nostru de durere reprezintă nota de plată a indiferenței şi a lipsei noastre de cultură şi educaţie. Resemnarea de care am dat dovadă şi neimplicarea în problemele comunităţii ne aduce aici. Lăsăm totul pe mâna unor oameni specializaţi în retorica panglicăriilor, a minciunilor, a hoţiei fără ruşine şi apoi tot noi ne plângem. Credeţi că societatea ateniană nu a trecut prin aşa ceva după care a impus sistemul democratic? Ştim bine acest lucru dar se pare că fără nici un folos.

Mă aştept ca şoameni fără căpătâi şi fără Dumnezeu să înceapă să-şi arate cruda “milă” şi falsa bunătate față de cei afectaţi direct sau indirect de furia apelor. Vor face apel la solidaritatea umană, vor chema toate forţele să cârpească digurile, dar nu vor fi în stare să elimine cauzele efectelor dezastruase. Fiecare ”om de bine” îşi va etala incompetenţa şi analfabetismul în gestiunarea mediului înconjurător. Alţii vor organiza teledoane pentru strângerea de fonduri care nu vor ajuta în final la nimic. Nimeni nu va lua în considerare reamenajarea teritoriului, în aşa fel încât să se umble la cauze generatoare de dezastre şi nu la efectele acestora. De ce anticipez acest lucru? Pentru că ne-am pricopsit cu toţi incompetenţii şi analfabeţii neamului în funcţii de decizie. Dacă ne vom comporta ca şi până acum, necazurile noastre se vor înmulţi, vulnerabilitatea individului în faţa vicisitudinilor naturii va creşte, iar speranţele noastre la o viaţă mai bună vor deveni vise cu care se vor cumpăra continuu voturi pentru următoarele legislaturi.

Trebuie să apelăm la specialişti. Politicul am văzut unde ne-a adus… în pragul dezastrului. Trebuie să respectăm şi să sprijinim aceşti specialişti pentru că ei nu doresc să se îmbogăţească, ci vor binele comunităţilor într-un parteneriat durabil cu mediul înconjurător, indiferent de schimbările sau oscilaţiile climatice prin care trecem. Dacă învăţăm să respectăm specialistul ne vom respecta aşa cum se cuvine şi pe noi, iar aspiraţiile noastre spre mai bine vor putea deveni certitudini. Pentru acest lucru trebuie să repetăm prima parte a imnului de stat ”DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”.

Mircea Vintilescu

Sărbătoarea ilegalismului în protecţia mediului din România

(ARTICOL REACTUALIZAT)

La data de 5 iunie s-a convenit pe plan internaţional să se sărbătorească ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MEDIULUI. La acest eveniment a subscris cum era şi normal și România.

Ca om care lucrez în acest domeniu de foarte mult timp, am încercat să desluşesc tainele acestui eveniment care dă ceva de lucru în mod festivist multor instituţii ale statului, ONG-urilor, diferiţilor oameni de bine din ţară şi de ce nu şi multor politicieni care doresc să se afirme în acest domeniu.

Prima problemă care se ridică este legată de întrebarea: asupra cărui mediu acordăm această atenţie sărbătorească? Pentru mediul academic, mediului cultural, mediului economic, mediului politic? Iar enumerările mai pot continua fără sfârșit.

Dacă ne-am lua după definiţia oficială dată în legislaţia românească (Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului): "mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului".

Eu unul, nu ştiu şi nici nu pot să-mi dau seama ce putem sărbători: ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei?! Aerul?! Apa (şi care apă)?! Solul?! Subsolul cu gazele lui de șist?! Aspectele caracteristice ale peisajului?! Toate straturile atmosferice?! Toate materiile organice şi anorganice?! Fiinţele vii?! Sistemele naturale în interacţiune?! Unele valori materiale şi spirituale?! Calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului?! Cum nici un organism care s-a implicat în acest act sărbătoresc nu a făcut o precizare clară a ceea ce reprezintă motivul festivităţii, cred că poate vom sărbători toate straturile atmosferice, sau poate toate materiile organice, anorganice şi fiinţele vii, sau poate sistemele naturale în interacţiune … Pot să fiu însă foarte sigur că nu vom sărbători unele valori materiale şi spirituale, sau calitatea vieţii ori minunatele condiţii care ne influenţează bunăstarea şi sănătatea, căci exista riscul ca mulţi participanţi la această festivitate să-i ia cu "HUO" pe organizatorii autorităților statului.

Mai mult, Primăria generală a Bucureștiului, alături de numeroasele ONG-uri au profitat de acest eveniment ca să iasă din anonimat şi au adus iar în discuţie problema câinilor fără stăpân, a defrişărilor… şi multe alte probleme colaterale, care au amplificat formulele de festivism declarativ. Am adus în discuție această problemă a definiției mediului pentru a vedea cât de absurdă este, cât de neaplicabilă poate fi, dar mai ales pentru a vedea că valoarea ei juridică este chiar nulă. Însă mai nimeni nu se referă la adevăratele probleme disfuncționale privind protecţia mediului înconjurător din România, respectiv cum este organizată această activitate atât la nivel central cât și local, cum funcţionează aceste instituții şi ce performanţe au, cum se cheltuiesc banii de la bugetul de stat de către instituţiile abilitate ale statului sau de către alte organisme implicate în această problemă etc., în condiţiile în care noi, mai toţi contribuabilii, susţinem cu înverşunare că se manifestă serioase elemente de nechibzuiţă în acest domeniu, ba mai mult, aceste autorități dau undă verde producerii dezastrelor ecologice.

Poate că nu scriam aceste rânduri dacă nu aveam convingerea că şi în viitor se vor folosi aceleaşi forme organizatorice zgomotoase şi mai ales aceeaşi demagogie festivistă care se finalizează… CU NIMIC. În acest sens, ridic câteva probleme care încercă să lămurească cât de cât unele frământări şi preocupări ale mele.

În România nu se poate vorbi cu seriozitate despre PROTECŢIA MEDIULUI, iar cine încearcă să o facă, este cu adevărat iresponsabil! Susțin acest lucru pentru că în legea amintită nu există o definiţie oficială a protecţiei mediului, respectiv ce este aceasta, o activitate? Un deziderat? etc. Este surprinzător cum doamna fost ministru Sulfina Barbu a propus Parlamentului României spre adoptare o lege organică fără un domeniu bine definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege, cum Instituţia Prezidenţială a promulgat-o. Iată că numai sub acest aspect cei sumar enumeraţi şi implicați în actul de legiferare și-au etalat pe deplin incompetenţa profesională, demonstrând cu prisosinţă că manifestă multă superficialitate şi neglijenţă în elaborarea legilor care ne reglementează toate activităţile pe care le desfăşurăm (Atenţie! Acest lucru se întâmplă la legi organice, căci la legile ordinare care derivă din legile organice neglijenţa şi superficialitatea este în floare, aceasta fiind și mai mare).
Mai mult, în această lege, nicăieri nu se specifică şi nici nu se recunoaşte că protecţia mediului în România reprezintă o activitate care trebuie desfăşurată în instituţii abilitate ale statului și care trebuie să-și asume întreaga responsabilitate a actului decizional. De fapt, dacă te uiţi cu atenţie în Cod CAEN (codul activităţilor din economia naţională) protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca activitate. Păi, dacă nu se recunoaşte această activitate de către stat, se pune întrebarea cum de funcţionează Ministerul Mediului cu toate instituţiile subordonate? Apoi, cum şi pentru ce sunt plătiţi de către contribuabili salariaţii acestor instituţii? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică cei doi miniștrii împreună cu toţi secretarii de stat şi directori numiţi numai pe criterii politice lefurile frumuşele pe care le iau şi mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial şi se desfăşoară în mod ilegal?!

Chiar pe aceşti oameni incompetenţi nu îi preocupă caracterul de legalitate sub care îşi desfăşoară activitatea?! Spun aceste lucruri întrucât nu am văzut până astăzi nici un fel de intenţie din partea acestor demnitari de a reglementa problema desfăşurării activităţii lor în domeniul protecţiei mediului înconjurător din România, cu toate că în Constituţia României se face vorbire de mai multe ori de "activitatea din domeniul protecţiei mediului". Sfidarea elementelor primare de legalitate sub care trebuie să se desfăşoare o activitate, demonstrează cu prisosinţă incompetenţa politicului din România, dar şi lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituţiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea locului lor de muncă, dacă la binele comunităților umane nu se mai gândesc. Tot pe această linie a neglijenţei, a incompetenţei, a sfidării propriilor interese ale funcționarului public, dar care vizează interesul cetăţeanului contribuabil, se înscrie şi lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător specializat în domeniul protecţiei mediului. Astfel, în Codul COR (codul ocupaţiilor din România) nu există nici o menţiune referitoare la profesia de specialist pe componenţi, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activităţi specifice acestui domeniu.

Iată că din acest motiv, în domeniul protecţiei mediului, întâlnești toți neaveniții sau analfabeții acestei meserii. Găseşti la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcţiilor de maşini, la compartimentul reglementări, economişti, la compartimentul monitorizări, absolvenţi ai Conservatorului Ciprian Porumbescu - secţia flaut etc. Iar în conducerea instituţiilor sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul, gestiunea şi problemele legate de protecţie a mediului înconjurător. Interesant este şi faptul că cetăţeanul de rând şi mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu ştiu dacă cineva, grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind şi bani serioşi pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face aşa ceva nimeni, nici în ruptul capului. Dar iată că în domeniul protecţiei mediului, această activitate care se desfăşurată în instituţii abilitate ale statului, acest lucru este posibil! Astfel, toţi incompetenţii care nu au avut loc în meseria pentru care s-au pregătit inițial, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcţii cu răspunderi foarte importante în domeniul protecţiei mediului, loc de muncă unde îşi arată zilnic incompetența, nonperformanţa profesională și mai ales disprețul față de cetățen și comunitățile umane.

În acest domeniu de activitate, mai marii politicieni ai noştri au pornit de la lozinca: "la fotbal şi la mediu se pricepe toată lumea!!!" Inclusiv dânşii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală și foarte actuală a Ministerului Mediului, în loc să facem activităţi de protecţie a mediului după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci aşa ceva, pentru că cei care mai ştiau câte ceva în acest domeniu au fost maziliţi pentru a face loc întregului lot de oameni aserviţi politic care au un singur merit: posedă ca urmă de la bască o singură circumvoluţiune pe creier, pe care o pun şi pe aceasta cu multă modestie în slujba protecţiei mediului înconjurător din România.

Dacă nu ştim ce este protecţia mediului înconjurător, nu avem recunoscută în România această activitate, implicăm oameni fără experienţă în domeniu (de la miniştri, secretari de stat, directori de departamente şi de agenţii, şefi de servicii şi lucrători pe domenii de importanţă capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută de legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca în acest domeniu să domnească haosul, să nu ştim nici măcar acum ce sărbătorim, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în faţa experţilor europeni dar şi a cetăţeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituţii, cât şi la salariile acestor pseudoexperţi şi lucrători din domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Pentru că tot este un moment aniversar, vreau să informez pe toţi cei care au unele preocupări în domeniul protecţiei mediului, că România, astăzi, este cel mai mare importator de poluare din Europa. Aşezarea geografică, relieful carpatic, Dunărea, dar şi mişcarea curenţior de aer din vest, est, sud şi nord spre arcul Carpaţilor, fac ca ţara noastră să primească pe calea aerului o gamă foarte largă de poluanţi toxici bine ascunşi în tot felul de combinaţii chimice, dar cu toxicitate mare, care precipită cu ajutorul ploilor pe întregul spaţiu românesc. Astfel din Europa Occidentală şi Centrală, pe calea aerului primim toată gama de poluanţi evacuaţi în atmosferă de toate ţările din aceste spaţii, poluanţii oprindu-se de regulă la rama vestică a Carpaţilor Orientali şi la rama nordică a Carpaţilor Meridionali.

Prin recentele programe internaţionale de monitoring de fond ale modului de dispersie a norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului din Islanda, acest lucru a fost încă o dată demonstrat ca fiind real şi de marea actualitate. Din est, de la Ucraina şi nu numai, poluanţii de tot felul (inclusiv cei radioactivi) care au fost evacuaţi în mediul atmosferic, ajung până la rama estică a Carpaţilor Orientali, unde cea mai mare partea a lor se precipită, sedimentându-se. Din sudul Europei, dar şi din nordul Africii, poluanţii atmosferici ajung până la rama sudică a Carpaţilor Meridionali. Toţi aceşti poluanţi ajung pe sol prin intermediul ploilor care, generic, sunt definite drept "ploi acide". Dar ele sunt şi alcaline, afectând nu numai fertilitatea solurilor dar şi calitatea şi stabilitatea culturilor agricole, sau a întregului covor vegetal de care depinde starea de sănătate și nu în ultimul rând chiar viața noastră.

Aceşti poluanţi duc la scăderea constantă a producţiei agricole, ne îmbolnăvesc pădurile şi pajiştile, ne poluează apele, dar şi mai rău, ne afectează sănătatea, încet, fără ca să ne dăm sema. Aceşti poluanţi ne fac să cheltuim mai mult pentru fertilizarea solurilor depreciate, pentru ocrotirea sănătăţii noastre, cât şi pentru multe alte probleme pe care le-am identificat, sau pe care doar le bănuim. Aceşti poluanţi ne fac din zi în zi mai săraci şi mai vulnerabili şi chiar dependenţi de producţiile agricole ale altor ţări care obţin profituri uriaşe pe necazul nostru, dar care este produs cu bună știință chiar de ei.

Dunărea vine şi ea cu o gamă de poluanţi perverşi, incluşi în aşa-zisa categorie de oligoelemente (ca şi în cazul ploilor acide), afectând calitatea ecositemului acvatic pe tot cursul ei, al Deltei şi chiar a zonei litorale a Mării Negre. Tot ce consumăm din apa Dunării, de la apa de la robinet şi până la faimosul crap sau scrumbie de Dunăre, reprezintă produse afectate de aceşti poluanţi, generic cunoscuţi sub forma de oligoelemente, dar care sunt foarte toxici şi generatori de boli cancerigene, digestive etc.

Interesant este că pentru a afla de ce importăm gratuit acești poluanţi cu valenţe toxice, pe toţi cei care gestionează destinele ţării sau ale populaţiei acestei ţări nu-i interesează cu absolut nimic. Nu s-a investit nimic în monitoringul de fond al aerului ca să ştim de unde vin aceşti poluanţi, ce tipuri de poluanţi primim şi mai ales în ce cantităţi şi ce concentraţii. Investim în schimb în Programul Rabla, program cu care ne lăudăm zilnic la televizor.

Nu au fost informate instituţiile specializate ale statului pentru a face demersurile de rigoare în vederea stopării surselor de poluare transfrontaliere care ne aduc atâtea disfuncţionalităţi. Astfel, Ministerul de Externe se preocupă de voturile din străinătate pe cale electronică, însă nu încearcă să atenţioneze pe marii poluatori europeni de prejudiciile pe care ni le generează. CSAT este preocupat de rolul "destabilizator al presei" şi nici pe departe de măsurile de apărare pe care trebuie să le luăm asupra fenomenului de poluare transfrontalieră. Ministerul de Finanţe se milogeşte în genunchi de fiecare potenţială sursă externă de împrumut, dar nu aplică principiul european şi internaţional referitor la "poluatorul plăteşte". Nu am fost în stare nici măcar să atenţionăm Statele Membre ale UE cât ne datorează pe linia prejudiciilor de mediu create și înregistrate în România de poluarea transfrontalieră, dar ne căciulim în faţa FMI şi acceptăm fără să crâcnim toate condiţiile înrobitoare care ne sunt puse.

Ar fi o mare greşeală să se creadă că România este în totalitate victima altor state. NU! Noi suntem propria noastră victimă că am acceptat ca în fruntea principalelor instituţii ale statului, care au sarcina de a răspunde de integritatea teritorială, de sănătatea populaţiei, de avutul cetăţeanului, să punem sau să acceptăm oameni fără nici o expertiză în domeniu. Acceptăm partide politice care doresc să ajungă în parlament pe problematica protecţiei mediului, dar care nu au habar de această activitate! Acceptăm să sărbătorim evenimente cu rezonanţă internaţională a căror semnificaţie nu o cunoaştem (ziua mediului), care până astăzi ne-a adus și probabil că ne vor mai aduce destule disfuncţionalităţi, deprecieri ale mediului înconjurător şi numeroase prejudicii la nivelul sănătăţii, al avuţiei şi a bunăstării fiecăruia dintre noi.

Sărbătorim… culmea, ceea ce instituţiile statului nu recunosc în mod oficial: activitatea de protecţie a mediului înconjurător!!! Acceptăm ca acest lucru să se desfăşoare în acestă formulă de ilegalitate şi ne mândrim cu acest lucru. Din acest punct de vedere pot spune fără să greşesc că: "MARE ESTE GRĂDINA LUI DUMNEZEU ŞI DESTUL DE PLINĂ CU PROSTIA ROMÂNEASCĂ".

Sper ca la anul, pentru ziua de 5 iunie, să pot scrie un altfel de articol, în care cel puţin aceste probleme disfuncţionale şi succint enumerate să nu mai existe. Nu este vorba de un optimism exagerat. Mă bazez pe puterea de înţelegere şi de acţiune a cetăţeanului român care mai este şi european. Noi trebui să acţionăm conştient, în aşa fel încât să determinăm factorii responsabili să se conformeze legalităţii. Poate că la anul vom putea spune că nu o să ne mai concesionăm resursele naturale pentru a fi exploatate cu cele mai barbare și agresive tehnologii la adresa mediului și a sănătății populației. Pentru acest lucru spun: "DĂ-I DOAMNE ROMÂNULUI MINTEA CEA DE PE URMĂ ȘI CURAJUL DE A SE MANIFESTA CU PRILEJUL ACESTEI ZILE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR GARANTATE DE CONSTITUȚIE, ATÂT ÎN FOLOSUL LOR, CÂT MAI ALES ÎN NUMELE COPIILOR LOR ȘI AL GENERAȚIILOR VIITOARE".

Mircea Vintilescu

Neguţătorul de indulgenţe al lui Gigi Becali

Cuvântul indulgenţă din latină indulgentia însemna la originea lui favoare. În dreptul roman şi în Vechiul Testament din Biblia Vulgata (Isaia 61:1) cuvântul era folosit pentru a exprima eliberarea de la o pedeapsă. În limbajul teologic, acelaşi cuvânt poate semnifica mila lui Dumnezeu. Dar sensul adevărat al cuvântului indulgenţă, aşa cum a fost tratat de-a lungul timpului şi mai ales de Biserică, reprezintă de fapt o iertare temporară pe care o primeşte cineva pentru că a păcătuit, dar căruia, cu ajutorul acestei indulgenţe, i se iartă vina. Printre sinonimele indulgenţei în antichitate, se numără cuvinte precum pax, remission, donation, condonatio.

În Biserica timpurie, începând cu secolul al III-lea, autorităţile ecleziastice au permis ca un confesor sau un creştin care aştepta martiriul, să intervină în numele altui creştin, pentru ca acestuia din urmă să i se scurteze penitenţa canonică.

Atunci mi-a fugit imediat mintea la situaţia actuală, cea cu Gigi Becali şi condamnarea lui controversată la trei ani de închisoare cu executare. Nu am să spun aici dacă sunt o “fană” a lui sau nu. Este de ajuns faptul că toţi “apărătorii” la toate “toc-şoaiele” de pe toate canalele TVse simt de la bun început obligaţi (de cine?!) să specifice cu insistenţă că sunt sau nu simpatizanţi ai lui Gigi Becali (“apărători” = cei care apar la TV), de parcă asta ar avea vreo importanţă pentru partea adversă sau pentru posteritate.

Când Gigi Becali (un creştin, supus la o penitenţă, adică mai pe înţelesul tuturor în accepţiunea timpurilor prezente, condamnat la trei ani de închisoare cu executare) a dat ultimul său interviu în faţa camerelor în Parlament, a spus printre altele că nu îi este ruşine să ceară graţierea de la Preşedintele Băsescu (alt creştin, care-şi aşteaptă martiriul, probabil după 2014). Cum se repetă istoria!

 În anul 517 Conciliul de la Epaon a înlocuit penitenţele canonice severe cu ceva mai acceptabil, aşa că a devenit un obicei, o cutumă, ca aceste penitenţe să fie compensate prin muncă impusă, rugăciuni, posturi negre şi chiar plata unor sume fixe de bani, în funcţie de gravitatea faptei. Prin secolul al X-lea, unele penitenţe au fost chiar compensate cu donaţii pioase, pelerinaje sau munci merituoase similare. Apoi, în secolele XI şi XII valoarea penitenţelor a început să fie asociată cu penitenţa canonică. La Conciliul de la Clermont din anul 1095, Papa Urban al II-lea a considerat participarea la Cruciade drept echivalentul unei penitenţe complete.

Teologii au privit către mila Domnului, către valoarea rugăciunilor din Biserică, către meritele sfinţilor, ca baze ale acordării indulgenţelor. În jurul anului 1230 s-a introdus ideea “tezaurizării” indulgenţelor.

Indulgenţele au devenit foarte populare în Evul Mediu, ca o recompensă pentru pietate, pentru înfăptuirea de fapte bune, creştineşti, din punct de vedere al Bisericii Creştine. Dar în anul 1567, Papa Piul al V-lea a anulat toate aceste garanţii ale indulgenţelor şi a introdus o taxă pentru fiecare indulgenţă primită (un fel de tranzacţie cu Domnul prin intermediul trimisului său, Papa, cu puteri depline asupra supuşilor – prostimea). După care au urmat abuzurile. Pentru orice indulgenţă vândută, se duceau negocieri acerbe pentru a se obţine o sumă cât mai mare de bani în numele Bisericii. “Iertătorii profesionişti” (quaestores în limba latină) care erau trimişi să colecteze sumele de bani pentru o anumită faptă considerată păcat, practicau vânzarea fără restricţie a tuturor indulgenţelor din acea vreme. Mulţi dintre aceşti quaestores (chestorii de azi?!) depăşeau învăţăturile Bisericii printr-un zel dus la extrem şi promiteau recompense imposibile precum şi salvarea de la pedeapsa veşnică, iar totul era făcut în schimbul unei sume de bani cât mai consistente. Cu permisiunea Bisericii, indulgenţele au devenit o sursă pentru proiectele costisitoare ale acesteia, cum ar fi Cuciadele, ridicarea de catedrale, precum şi cumpărarea de terenuri în folosul capilor Bisericii (adică pentru ei înşişi). Şi pe vremea aceea se falsificau documente prin care se declara că indulgenţele vândute garantau exonerarea de pedeapsă (graţierea de astăzi). De atunci, indulgenţele au cunoscut o dezvoltare extremă, considerând longevitatea aplicării lor şi calea lor de iertăciune.

Gravură de Israhel van Meckenem (1490) Mass of Saint Gregory

Documentele false cu indulgenţe de sute şi chiar mii de ani au început să fie înregistrate de-a lungul istoriei. În 1392 Papa Bonifaciu al IX-lea a scris Episcopului de Ferrara condamnând practica unor membri din ordinele religioase care consideau că sunt autorizaţi de Papă să ierte tot felul de păcate în schimbul unor sume exorbitante de bani.

Ce nu este însă o indulgenţă. Nu este o permisiune de a comite un păcat şi nici nu garantează vreo putere anume. Nu este iertarea vinii de a păcătui. Presupune doar că păcatul a fost deja iertat. Nu este o exonerare de la lege sau de la vreo datorie şi nici iertarea de la vreo obligaţie. Mai presus de toate, indulgenţa nu garantează salvarea cumpărătorului acesteia de la trecerea prin Purgatoriu (conform teoriei creştine).

Revenind la prezent, am descoperit cu stupoare că neguţătorul de indulgenţe pentru Gigi Becali este Zeus (cum îl numeşte adesea Victor Ciorbea pe ştiţi dvs. cine). Graţierea pe care se pregăteşte să o ceară Gigi Becali întru fericirea familiei sale, este de fapt indulgenţa despre care vorbeam că se vindea şi se cumpăra pe sume exorbitante de bani începând cu Evul Mediu. România se pare că încă se află într-un Ev Mediu prelungit, strict din punct de vedere al mentalităţii unui procent de 40% care încă mai crede că Soarele se învârte în jurul Pământului, în care acelaşi procent nu cunoaşte că omul a coborât pe Lună în anii ‘60. Nu mă mai miră faptul că se va lua în calcul ca “cel mai mare hoţ al statului din 1996 încoace” adică cel care a “păgubit statul român” cu o punguţă cu patru sute mii de arginţi, să nu cumpere o singură indulgenţă (graţierea) de la Zeus, pe principiul ca de la creştin la creştin, căci oameni suntem şi suntem supuşi greşelilor. Isus spunea că nu a venit aici pentru oamenii sănătoşi ci pentru cei bolnavi.

Suntem o societate bolnavă. Boala noastră se numeşte ignoranţă. Iar de această ignoranţă profită capii (indiferent de vremuri şi denumiri). Cu cât poporul este mai ignorant, mai înfometat, mai needucat, mai îndobitocit, cu atât este mai facil de stăpânit, de manipulat, de încarcerat şi de executat. Unii spun că s-a făcut dreptate. Alţii vorbesc de o justiţie pusă sub semnul întrebării. Nu poţi să treci uşor cu vederea faptul că păgubirea Bancorex a fost considerată mic copil pe lângă ce a păcătuit Gigi  Becali tot în acea perioadă cu schimbul de terenuri cu armata! Nu poţi să nu te întrebi, dacă mai ai încă un neuron, ce e cu “afacerea Căşuneanu”, ce e cu “dosarul flota”, ce e “casa din Mihăileanu”, ce este “afacerea ALRO” şi multe altele. Iar creştinul care-şi aşteaptă martiriul este acum obligat să vândă o indulgenţă creştinului care vrea să o obţină (solicitarea graţierii). Şi cum ambii creştini sunt şi oameni de afaceri recunoscuţi (unul sub acoperire, celălalt la vedere), nu pot să nu mă întreb care va fi miza.

Cine cui va vinde indulgenţa lui Gigi Becali?! Este clar că va exista un singur neguţător, capul suprem sub care supuşii acestui pământ, România, nu crâcnesc, acel quaestore cu puteri de guvernator, date de o hidră mult mai periculoasă (căci tot suntem în anul Şarpelui de apă).

Români, dormiţi liniştiţi ! Guvernatorul veghează somnul vostru dulce, cu indulgenţe de la Hidră !

Mona Bernhardt-Lörinczi