Jaful guvernamental și indiferența cetățeanului român

O ADUCERE AMINTE DESPRE FINALITATEA JAFULUI GUVERNAMENTAL ÎN CÎRDĂȘIE CU INDIFERENȚA CETĂȚEANULUI ROMÂN

Anul trecut, am participat alături de mai mulți voluntari la o audiență la ROMSILVA, unde ne aștepta ministrul secretar de stat Erika Stanciu.
Trebuia să discutăm despre noile strategii care vor fi promovate de Ministerul Mediului în zonele în care s-au efectuat cu toate aprobările legale JAFUL PĂDURILOR, respectiv TĂIERILE LA RAS PĂDURILOR PE SUTE DE HECTARE.

Ca să ne închidă gura și mai ales să încerce a ne aburi pentru a trage serios de timpul alocat acestei audiențe, Doamna ministru a adus un slujbaș din subordine (o coadă de topor), care a încercat să ne prezinte în culori numai pozitive cum se realizează (dar numai în sistem pur declarativ), monitorizarea stării pădurilor în România.

Expunerea a fost tendențios realizată ca să fie lungă și mai ales plictisitoare, fără elemente de finalitate concretă cu privire la ceea ce solicitasem noi, respectiv elaborarea hărților tematice din care să se poată identifica sintetic care este adevărata situație a fondului național forestier și mai ales cum este el gestionat în prezent de către autoritățile abilitate ale statului. Dar pe acest subiect nu a fost prezentat nimic concret.

S-au prezentat în schimb numeroase grafice frumos colorate, pe care eu cred că nici specialiștii nu pot să le înțeleagă sau să le deslușească tâlcul. Totuși, din aceste grafice a respirat și ceva foarte îngrijorător care spre surprinderea celor de față m-a cutremurat doar pe mine.

În România, conform Inventarului Fondului Național Forestier, mai aveam (atenție!!!) la finele anului 2013, doar sub 15% ARBORI CU VALOARE ECONOMICĂ CARE MAI POT FI EXPLOATAȚI PENTRU O VALORIFICARE EFICIENTĂ. Restul suprafețelor împădurite erau ocupate doar cu arbori în curs de dezvoltare, cărora le mai trebuie zeci de ani buni pentru a ajunge la maturitate, astfel ca să dobândească și o valoare economică.

Dacă luăm în considerare că între anii 2014 și 2015 JAFUL PĂDURILOR A AJUNS LA PAROXISM, pot crede fără să greșesc că acest procent al ARBORILOR CU VALOARE ECONOMICĂ se situează în prezent sub procentul de 10%, arbori care în marea lor majoritate se află doar în arii protejate (rezervații), dar care și ei atrag atenția hoților de lemn și probabil că urmează a fi tăiați și ei tot în mod ”legal”.

Făcând o socoteală simplă și rapidă, constatăm că după mai puțin de 15 ani, astăzi avem mai puțin de 5% arbori cu valoare economică, care mai pot fi exploatați și care mai pot susține activitățile economice tradiționale. Cam aceasta este moștenirea pe care o lasă generației tinere de cetățeni români aceste monstruoase coaliții guvernamentale care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Mediului, inclusiv fostul guvern așa-zis ”tehnocrat”.

Că s-a distrus cu bună știință pădurea de către toate guvernele care s-au succedat la cârma țării din anul 2004 și până astăzi este o problemă gravă care ar trebui analizată cu multă atenție de DNA și DIICOT, dar mai grav este că prin acest JAF BARBAR am pus în pericol STABILITATEA RELIEFULUI, A REȚELELOR HIDROGRAFICE, AFECTĂM SIGURANȚA EXISTENȚEI COMUNITĂȚILOR UMANE, A DRUMURILOR, APOI S-A PUS ÎN PERICOL VIAȚA, SĂNĂTATEA și BUNURILE MATERIALE ALE OAMENILOR.

Tot la fel de grav este și faptul că în această situație s-a OMORÂT CU BUNĂ ȘTIINȚĂ DE CĂTRE GUVERNANȚI ȘI POLITICIENI pe o perioadă de multe decenii de acum înainte și mica industrie de prelucrare și valorificare superioară a masei lemnoase din patrimoniul național. Iată că dacă mai vrem să mai producem mobilă sau alte produse valoroase din lemn, VA TREBUI CA AGENȚII ECONOMICI ROMÂNI SĂ RECURGĂ LA IMPORTUL DE BUȘTENI.

Interesantă a fost discuția finală, în care eu încercam să insist asupra necesității promovării de către ministerul de resort a unor STRATEGII de acțiuni viitoare pentru ATENUAREA DEZASTRULUI PRODUS, DAR MAI ALES ASUPRA CEEA CE URMEAZĂ A SE PRODUCE, aducând în acest sens argumente științifice concrete pentru aceste evaluări viitoare.

Dar am fost surprins foarte neplăcut cum ministrul a dat din colț în colț, iar apoi a răbufnit foarte istericos, cerându-mi mie, o simplă persoană fizică, să aduc date concrete, bazate pe studii certe despre aceste învinuiri pe care le adresam echipei ministeriale. Probabil că Dânsa a uitat că avea în subordine corpuri numeroase de control/inspecție, institute de specialitate precum și alte autorități care îi puteau furniza aceste informații cu caracter oficial, nu date și lucrări produse ONG-uri care nu au nici o responsabilitate oficială în acest domeniu.

Văd bine că nici GUVERNUL TEHNOCRAT NU A ÎNȚELES CĂ EL AVEA DATORIA SĂ ADUCĂ ACESTE DATE CERTE ȘI MAI ALES SĂ INFORMEZE CORECT POPULAȚIA. Se vede clar cum și acești pseudo-tehnocrați și-au învățat lecția solidarității la hoție ca în proverbul: ”CORB LA CORB NU ÎȘI SCOATE OCHII”, iar JAFUL POATE CONTINUA, CĂCI NOI NE FACEM CĂ NU VEDEM ȘI MAI ALES NU VREM SĂ FACEM NIMIC.

Trist și mai ales regretabil este că noi cetățenii care vom suferii direct sau indirect efectul dezastruos al acestui jaf prin nenumăratele prejudicii care se vor crea nu numai la nivelul comunităților locale, dar și la nivel de familii sau indivizi, tolerăm să nu tragem la răspundere cu nimic pe acești HOȚI AI AVUȚIEI NAȚIONALE ȘI GENERATORI DE GENOCID ECOLOGIC, ba chiar mai mult, acceptăm să-și continue treaba de JEFUIRE A ROMÂNIEI ȘI A CETĂȚEANULUI ROMÂN, prin toleranța nejustificată pe care o manifestăm și mai ales prin neimplicare în a lua taurul de coarne.

PĂCAT, MARE PĂCAT ce îl săvârșim prin această neimplicare legală a cetățeanului. Oare nu ne punem întrebarea dacă vom putea fi iertați de generațiile care vor urma după noi pentru această neimplicare civică?

Mircea Vintilescu

Implicații tectonice și hidrogeologice la exploatarea gazelor de șist

POTENȚIALELE IMPLICAȚII TECTONICE ȘI HIDROGEOLOGICE GENERATE DE EXPLOATAREA GAZELOR DE ȘIST

Stratul de roci în care se presupune existența gazelor de șist poate fi constituit din mai multe pachete ale unor depozite de roci sedimentare și impermeabile. El este alcătuit dintr-o succesiune de roci compacte și foarte bine tectonizate, acestea fiind reprezentate în general din roci de tipul șisturilor argiloase și argilo-gazoase.

Peste aceste șisturi argiloase repauzează în general depozite de roci sedimentare cu permeabilitate foarte mare, fie de tip poros sau de tip fisural, constituite în principal din marno-calcare, calcare și dolomite, peste care repauzează alte tipuri de depozite permeabile poroase, constituite în principal din nisipuri, pietrișuri, nisipuri în amestec cu pietrișuri și bolovănișuri etc.

Această caracteristică stratigrafică a depozitelor sedimentare care repauzează peste pachetul gros de șisturi argiloase, permite atât fluidelor, cât și gazelor înmagazinate în aceste depozitele permeabile, să circule liber atât în plan vertical, cât și în plan orizontal, fără posibilități concrete de control și coordonare a condițiilor de migrare al acestora prin strat.

În condițiile în care se propune realizarea procesului de fracturare hidraulică de mare sau mic volum chiar in-situ, adică de sfărâmare a unui depozit de roci compacte și foarte bine tasate sau tectonizate prin tehnologii mecanice asociate cu metode hidraulice (injecții la presiuni foarte mari a unor diferite categorii de fluide), toate depozitele sedimentare care repauzează peste acestea, pot suferi deformări, putându-se modifica sistemul existent al diaclazelor și fisurilor existente în formațiunile carstice (calcaroase și grezoase), iar sistemele liniilor de falii intermediare și/sau generale pot cunoaște o reactivare a dinamicii lor, iar de aici o nouă dinamică ce poate genera o neotectonică zonală foarte activă.

Fracturarea hidraulică de mare sau mic volum care se preconizează a se realiza în subteran a acestor depozite de roci compacte foarte bine tectonizate (șisturi argiloase și/sau argilo-grezoase), reprezintă un procedeu ce nu poate fi controlat în nici un fel prin tehnologiile de care dispunem astăzi sub aspectul producerii deformărilor în stratele superficiale din coperiș și mai ales nici în interiorul stratului care face obiectul posibilei explorări/exploatări a gazelor de șist.

Procesul de sfărâmare și dislocare al rocilor componente acestor depozite de roci șistuase prin procese de fracturare mecanică și combinate cu fracturarea hidraulică de mare sau mic volum, presupune formarea unor cavități și fisuri în aceste pachete de roci compacte, fenomen care se amplifică și prin scoaterea la zi a unor volume impresionant de mari de rocă sfărâmată din stratul mamă, cu scopul de asigurare a unui sistem permeabil cât mai bun în aceste roci care la originea lor sunt roci impermeabile, astfel ca să se poată asigura migrarea lesnicioasă a eventualelor gaze de șist spre gura de sondă receptoare.

Prin aplicarea acestor proceduri mixte de fracturare mecanică și hidraulică de mic și mare volum a depozitelor de roci șistoase, se poate anticipa ca sigur o posibilă migrare a gazelor de șist și a fluidelor contaminate folosite la procedeele de sfărâmare/fisurare al rocilor spre zonele superficiale ale litologiei unei zone, prin tot sistemul de diaclaze și fisuri existent, fisuri care se vor dezvolta continuu, într-un mod ce nu poate fi controlat, anticipat și nici cuantificat.

În aceste condiții se pune întrebarea firească: ”ce garanții pot da cei care doresc exploatarea acestor resurse neregenerabile și mai ales, cine își asumă responsabilitatea reală și nu o responsabilitate declarativă și fără nici un fel de valoare juridică, pentru a se preîntâmpina agravarea pagubelor generate de intensificarea activităților seismice zonale, apoi de contaminarea ireversibilă a rocilor sedimentare superficiale și mai ales a acviferelor pe care acestea le înglobează”? Cine își asumă responsabilitatea distrugerii ireversibile a resurselor de apă subterană care constituie în multe locuri singura sursă de alimentare cu apă a comunităților umane?

Toate aceste elemente de risc pot avea repercursiuni deosebit de grave și total necuantificabile asupra vieții, sănătății, libertății și mai ales asupra condițiilor de trai ale populației, pot afecta stabilitatea cantitativă și calitativă a apelor subterane, a condițiilor de migrare a apei din acviferele și chiar a stabilității tectonice a arealelor supuse proceselor de fracturare mecanică și hidraulică.

În mod cert, prin condițiile litologice existente în zonele propuse pentru efectuarea testelor de explorare/exploatare a gazelor de șist, nu pot fi date nici un fel de garanții din partea unor autorități care se pretind responsabile, garanții care să preîntâmpine procesul de poluare a acviferelor, mai ales că în aceste zone s-a identificat un mare deficit al resurselor de apă care sunt destinate consumului prioritar al populației.

Procesul de identificare a prezenței gazului de șist în formațiunile acestea de tip compact și bine tectonizate prin executarea unor foraje de explorare se poate face și fără a genera operațiuni de fracturare mecanică și hidraulică de mare sau mic volum în stratul cu șisturi argiloase sau argilo-grezoase. Astfel, eșantioanele de carote care se pot obținute în timpul forării găurii de sondă pentru forajul vertical, în condițiile în care se utilizează tehnici de forare corespunzătoare, pot să furnizeze suficiente date necesare acestui proces de cunoaștere a condițiilor de zăcământ pentru aceste categorii de resurse considerate cu potențial energetic discutabil.

În aceste condiții se poate aprecia că explorarea depozitelor de șisturi argiloase, în care se propune generarea proceselor de fracturare mecanică și hidraulică in-situ, la care se vor folosi diferite substanțe chimice cu proprietăți deosebit de toxice pentru om și mediu, proces care se propune a se continua și cu o exploatare incipientă a gazului de șist, este total neindicată și de neacceptat.

Această tehnologie poate genera o contaminarea ireversibilă a resurselor de apă subterane de interes local și regional, proces care va scoate aceste resurse de apă definitiv din bilanțul rezervelor strategice de apă ale zonelor investigate, atât pe mari suprafețe ce nu pot fi estimate ca arie de desfășurare în spațiu, cât și în profunzimea mediului geologic în care sunt cantonate.

Pierderea ireversibilă a resurselor de apă destinate prioritar consumului uman din zonele care vor fi supuse investigărilor de acest tip, nu poate constitui un argument în favoarea obținerii unei parțiale independențe energetice, întrucât asigurarea necesarului de apă în zonele afectate ar costa mul mai mult comparativ cu beneficiul relativ redus adus de exploatarea gazelor de șist.

Riscurile potențiale privind stabilitatea tectonică atât zonală cât mai ales regională care pot apărea în urma procesului de sfărâmare/fisurare/dislocare in-situ al unor pachete groase de sute de metrii de roci șistuase foarte bine tectonizate, impune din partea autorităților responsabile cu reglementare promovării acestor categorii de investiții o atitudine de maximă prudență în executarea forajelor de explorare, acestea necesitând a fi investigate într-o primă etapă fără aplicarea nici unui proces de fracturare (mecanică și/sau hidraulică), respectiv numai pe eșantioanele de carote care se vor colecta din activitatea de executare a forajului vertical.

Pe baza acestor date se va putea executa un studiu geologic de amănunt privind condițiile de risc atât tectonic cât și hidrogeologic, în baza căruia se va putea stabili fie continuarea, fie oprirea executării viitoarelor foraje orizontale. Este necesar ca acest studiu de risc să ia în considerare și să analizeze cu maximă responsabilitate situația post-exploatare, respectiv când se vor opri exploatările gazelor de șist, dar întregul deranjament produs în interiorul depozitelor purtătoare de șisturi argiloase este posibil să se amplifice și să genereze o neotectonică zonală și regională foarte activă și total nespecifică pentru structura geologică supusă acestui experiment.

Pentru luarea deciziilor finale privitor la modalitățile de continuare a procesului de explorare în toate spațiile concesionate în vederea explorării unor resurse de interes pentru exploatarea gazelor de șist, este necesar asigurarea unei largi dezbateri publice cu participarea unor colective mixte de specialiști din diferite domenii (geologi, hidrogeologi, specialiști în tehnologia forajului de mare adâncime, specialiști în diferite probleme de protecție a mediului înconjurător etc.), a publicului interesat, cât mai ales a comunității locale atât din localitățile nominalizate, cât și din zonele învecinate acestora.

Menționăm că viața, sănătatea, libertatea, dreptul la proprietate și dreptul la bunăstare pentru populația din aceste zone în care se propune începerea operațiunilor de explorare/exploatare a gazelor de șist, reprezintă drepturi fundamentale ale omului care nu pot face obiectul unor negocieri și ca atare nici nu pot fi încălcate de nimeni, indiferent sub ce motivație se încearcă a se argumenta oportunitatea promovării acestui gen de investiții.

Toate aceste drepturi fundamentale ale cetățeanului român sunt foarte clar specificate atât în Constituția României, cât și în legile organice și ordinare care reglementează protecția mediului înconjurător în România. Atragem pe această cale atenția tuturor autorităților, indiferent de modul ierarhic de poziționare al lor că încălcarea acestor drepturi va atrage după sine, nu numai răspunderea penală, dar și pecuniară, mai ales în situația producerii unor prejudicii cu atingeri directe la viața, sănătatea sau asupra bunurilor materiale ale populației din zonele în care s-au emis acte de reglementare cu încălcarea gravă a prevederilor din legislația româna aflată încă în vigoare.

Mircea Vintilescu

(27 ianuarie 2014)

Apel la implicare civică

Societatea civilă - implicare în salvarea satului românesc

SOCIETATEA CIVILĂ, CA „PRIMA PUTERE ÎN STAT”

ESTE OBLIGATĂ SĂ INTERVINĂ ȘI SĂ SE IMPLICE

ÎN SALVAREA SATULUI ROMÂNESC

De ce ar trebui să ne gândim foarte serios cum să promovăm acest gen de proiecte? Iată o întrebare corectă la care vom încerca să dăm un răspuns pertinent.

Toate măsurile de austeritate care au fost luate de Guvernul României în ultimii ani, au avut ca motivație CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ și CRIZA FINANCIARĂ care, după cum spun toți politicieni noștri, a afectat foarte grav România.

Dacă acest lucru este adevărat, atunci pentru a ieși din aceste multiple crize, strategiile politice ar trebui să se îndrepte cu precădere pentru atragerea de noi surse financiare la bugetul de stat, dar fără a mai genera creșteri valorice asupra impozitelor și taxelor care sunt suportate foarte greu atât de cetățeni cât și de către toți agenții economici.

La nivel macro-economic, acest proiect, a demonstrat că începând chiar cu primul an de la promovarea investițiilor, se poate genera minim 500.000 de noi locuri de muncă în mediul rural, respectiv în acele zone unde sărăcia a atins cote maxime și este din ce în ce mai greu suportabilă.

Acești noi angajați vor fi buni plătitori de taxe și impozite la bugetul de stat, dar și contributori la fondurile de pensii și de sănătate, putând aduce numai în primul an o contribuție suplimentară în bani de peste 250.000.000 Euro. Dacă la acestă valoare am mai adăuga și despovărarea bugetului de stat rezultat în urma suspendării ajutoarelor sociale către noii lucrători agricoli în valoare de minim 500.000.000 Euro, atunci statul român ar avea la dispoziție, sau mai bine zis ar câștiga minim 753.000.000 Euro, bani pe care îi poate utiliza în alte domenii bugetare pe care le consideră prioritare sau în investiții.

În condițiile în care acest proiect ar avea o bună continuitate și în anii viitori, sau se va adapta și pentru activități asemănătoare, care se pot desfășura în gospodăria țărănească, veniturile la bugetul de stat ar putea crește în progresie geometrică, dând posibilitatea la realizarea unor programe serioase de investiții în mediul rural, contribuind prin aceasta și la modernizare edilitară a acestor așezări rurale pentru care timpul s-a cam oprit la perioada medievală, asigurând totodată și scoaterea satului românesc din sărăcia în care se zbate astăzi ca să mai supraviețuiască,.

Dar pentru buna reușită a acestui proiect, SOCIETATEA CIVILĂ trebuie să ceară parlamentarilor să se gândească și la binele cetățeanului și să reglementeze din punct de vedere legislativ și în regim de urgență câteva probleme care parcă în mod voit țin în loc relansarea micii economii agrare și în mod special mediul rural românesc, respectiv:

• reglementarea prin lege a comerțului care se desfășoară cu legume și fructe atât în piețe cât și în magazinele specializate pentru desfacerea acestor categorii de produse;

• stimularea prin diferite mijloace fiscale a micilor producători agricoli și mai ales a asociațiilor micilor cultivatori de legume și fructe pentru utilizare prioritară a tehnologiilor de vârf și neagresive pentru mediul înconjurător pe toate terenurile disponibile din incintele gospodăriilor individuale, astfel ca recoltele să fie preponderent realizate numai în condiții naturale, conferindu-le acestora o calitate deosebit de bună, ele fiind și foarte sănătoase, ceea ce va favoriza dezvoltarea consumului intern pentru acest gen de produse;

• dezvoltarea investițiilor în mediul rural prin sistemul parteneriatului public privat corelat cu dezvoltarea sistemelor moderne pentru stocarea controlată a surplusului de producție în depozite climatizate, cât și realizare în mediul rural a unor micro întreprinderi pentru prelucrarea și industrializarea unei game variate de produse atât legumicole, cât și a fructelor;

• îmbunătățirea legislației privind controlul calității produselor agricole comercializate, concomitent cu înăsprirea pedepselor pentru comercializarea în sistem ilegal de legume și fructe, cât și a altor produse alimentare care sunt contaminate chimic, radioactiv sau bacteriologic;

• întărirea sistemului de control financiar pentru eradicarea evaziunii fiscale în comercializarea legumelor și fructelor care provin atât din producția internă cât mai ales din import, desființarea mafiei din piețe și a comercianților volanți sau clandestini, concomitent cu dotarea punctelor comerciale cu aparatură și personal calificat pentru controlul eficient al calității produselor alimentare comercializate.

În condițiile în care criza alimentară se acutizează de la zi la zi ca urmare și a modificărilor climatice care se produc la nivel planetar, fapt care face ca produsul agricol să se găsească din ce în ce mai greu și la prețuri mult mai mari, este necesar să se găsească și să se promoveze prioritar acele tehnologii care atribuie un serios element de siguranță producției agricole.

Tocmai realizarea acestor micro ferme performante garantează siguranța producției legumicole, indiferent dacă se produc fenomene meteorologice periculoase, cum ar fi seceta sau aridizarea climatului, brume timpurii sau târzii, ploi torențiale însoțite de grindină, cât mai ales poluări accidentale ale aerului atmosferic care generează ploi acide sau alcaline care conduc nu numai la contaminarea solului, dar și a plantelor și a surselor de apă de suprafață etc.

Aceste recolte sigure au și avantajul că sunt realizate în condiții naturale care le conferă o calitate deosebit de bună, stimulând prin aceasta și starea de sănătate a consumatorului direct, fie că aceste produse urmează a fi consumate atât în stare proaspătă, sau sub formă prelucrată ori industrializată (diferite tipuri de conserve).

Este de remarcat faptul că producția de legume (tomate) în acest tip de micro ferme dotate cu solarii multifuncționale de mică capacitate, dar foarte performante, nu afectează cu nimic structura actuală a modului de utilizare al terenurilor agricole din câmp, ba mai mult, asigură condițiile pentru disponibilizarea unor terenuri pe care s-au amenajat în trecut grădini legumicole, astfel ca aceste terenuri disponibilizate să poată fi utilizate în alte scopuri agricole, atrăgând după sine atât o diversificare a producției agricole, cât și o dezvoltare cantitativă a recoltelor care vor fi semănate în câmp deschis.

Recoltele sigure de legume (tomate) stimulează dezvoltarea consumului atât în mediul urban cât și în cel rural, favorizând și dezvoltarea unor centre de comercializare moderne și adaptate la toate cerințele legislației europene.

Prin abandonarea practicării actualului stil de agricultură de subzistență, respectiv prin faptul că peste 97% din producția de legume (tomate) a unei micro ferme este destinată comercializării în mod prioritar în piețele din mediul urban, sub formă de produse proaspete și de o foarte bună calitate, toate legumele, inclusiv tomatele vor fi vândute la prețuri rezonabile și nu la prețuri de speculă cum se comercializă în prezent. Astfel se va dezvolta spiritul de solidaritate și de întrajutorare între populația din mediul urban și cea din mediul rural, stimulând prin aceasta investițiile sub forma parteneriatului public privat atât în mediul rural, cât și în sate.

În plan social, din calculele efectuate a rezultat că încă din primul an al promovării acestui proiect, pot intra în buzunarul micilor cultivatori de legume (tomate) peste 4,9 miliarde de Euro, respectiv peste 12.000 Euro/cultivator și sezon de producție, bani care sunt câștigați numai prin muncă cinstită.

Această infuzie de noi și semnificative venituri în mediul rural poate avea efecte benefice semnificative în lupta pentru combaterea sărăciei de la sate, dând speranțele necesare că nivelul de trai al țăranului român se poate îmbunătăți substanțial de la an la an, fără ca statul român să facă eforturi investiționale majore.

Șansa pe care o asigură acest proiect pentru stabilizarea forței de muncă activă din mediul rural (mai ales pentru tineret), de a putea munci și câștiga mulțumitor pe plaiurile natale, în condițiile în care persoana respectivă nu are în posesie teren agricol în afara vetrei satului, ci doar mici suprafețe de teren în incintele gospodăriilor individuale, inhibă major și procesul migrației populației rurale spre alte state și reduce simțitor procesul de depopulare al satelor românești.

Prin promovarea acestui proiect este de așteptat ca foarte mulți lucrători agricoli români care s-au stabilit în unele state ale Uniunii Europene, dar nu numai în acest spațiu, să considere atractivă reîntoarcerea lor în țară, aducând cu ei și experiența civilizației și a tehnologiilor agricole care se practică în țările de adopție.

Pentru societatea românească contemporană, stabilizarea populației din mediul rural reprezintă un element deosebit de benefic, având repercusiuni pozitive într-o multitudine de planuri, respectiv:

• consolidarea familiei tradiționale românești, în care copii pot crește alături de părinții naturali și nu vor mai fi lăsați în grija bunicilor sau a altor rude, cum se întâmplă astăzi cu familiile în care părinții sunt plecați la munci agricole în străinătate;

• faptul că timpul de lucru alocat activității din micro fermele performante se reduce la maxim două ore/zi, permite părinților să se implice și să se preocupe direct cu educația copiilor, eliminându-se abandonul școlar, vagabondajul, cerșetoria etc., toate acestea contribuind la formarea unei societăți în care tineretul din mediul rural va fi educat și bine motivat pentru a face parte ca membru activ în cadrul comunității în care trăiește;

• se va dezvolta interesul pentru dezvoltarea spiritului de întrajutorare a persoanelor mature sau a celor aflate în dificultate, aceasta fiind o sarcină creștină pentru toți membri familiei (copii, părinți, bunici etc.), evitându-se formele de abandon a bătrânilor, a copiilor sau a persoanelor aflate în dificultate, fenomen care din păcate astăzi ia o amploare din ce în ce mai mare de la zi la zi.

Aceste proiecte dă posibilitatea utilizării durabile a tuturor resurselor ale mediului înconjurător existente în zonele de intravilan din mediul rural, respectiv:

• utilizarea solului care nu este contaminat chimic, poate asigura creșterea în sistem intensiv a unei game variate de legume (tomate), întrucât bonitatea sa nu a fost afectată în curțile gospodăriilor țărănești de procesul chimizării intensive a agriculturii care s-a realizat în perioada anterioară în câmp;

• apa subterană de mică adâncime (pânza freatică), care datorită lipsei instalațiilor edilitare din satele noastre (în special a rețelelor de canalizare) a fost contaminată cu diferiți poluanți de origine antropică și animalieră, a determinat ca această resursă de apă să nu mai poată fi utilizată direct pentru consum în scop potabil, menajer și pentru adăpatul animalelor, dar poate fi utilizată cu mare eficiență la irigarea legumelor din aceste micro ferme, asigurând prin procesele de pompare care se vor efectua şi o depoluare în timp a acviferului local, putându-se ajunge chiar la atingerea parametrilor calitativi inițiali (sau a calității inițiale a apei subterane care era în regim natural);

• exploatarea în regim controlat a acviferului freatic în scopul irigării culturilor de legume (tomate) din solariile aferente micro fermelor legumicole, va contribui și la stabilizarea nivelului piezometric al apelor subterane, fenomen care astăzi, datorită evacuărilor necontrolate de ape uzate în subteran, a generat creșteri ale nivelului pânzei freatice, contribuit la apariția excesului de umiditate chiar în incinte gospodărești, atrăgând după sine deteriorarea construcțiilor, apariția igrasiei etc., procese care afectează însă foarte grav starea de sănătate a populației rurale;

• valorificarea superioară a forței de muncă locale, care deține o calificare medie în cultura legumelor, atrage după sine și o creștere substanțială a veniturilor realizate de către micii producători agricoli, concomitent cu îmbunătățire simțitoare a condițiilor de viață și mai ales de sănătate a fiecărui locuitor din mediul rural.

În plan local, asigurarea creșterii permanente a veniturilor populației din mediul rural prin desfășurarea activităților propuse în acest proiect, va avea un efect imediat privind reconsiderarea valorii de cost a gospodăriilor țărănești care astăzi sunt vândute la prețuri total subevaluate.

Asigurarea unor venituri sigure şi mulțumitoare în acestă primă etapă de promovare a proiectului, va contribui la creșterea nivelului de trai a populației rurale, impunând dezvoltarea sistemelor performante de asistență medicală (pediatrie, ginecologie, medicină generală şi de urgență), servicii care astăzi au ajuns deficitare sau chiar au fost desființate total în mediul rural.

Prin dezvoltarea continuă a bazei de venituri rezultate din implicarea unui număr cât mai mare de persoane în aceste proiecte, populația din mediu rural va putea investi mult mai eficient în ocrotirea sănătății (chiar și profilactic), atât pentru ei cât și pentru restul membrilor familiei, evitându-se astfel cronicizarea bolilor specifice din satul românesc, contribuind la diminuarea suferinței pacientului și chiar la vindecarea rapidă a unor boli pentru care astăzi statul cheltuie nejustificat foarte mulți bani pentru tratamentele pacienților proveniți din mediul rural.

În urma conștientizării de către populația rurală a noilor valori pe care le pot crea prin implicarea conștientă și responsabilă în acest gen de activități, se va dezvolta foarte mult spiritul de implicare în viața comunitară, responsabilizând tot ceea ce înseamnă decizie locală din domeniul administrației sau al politicului, fapt care va determina dezvoltarea coeziunii umane intracomunitare.

Atitudinea de indiferență sau de neimplicare a cetățeanului în problemele curente ale satului va dispărea, existând motivația concretă că numai împreună se poate aduce prosperitatea în mediul rural.

Este de așteptat solidarizarea populației rurale pentru dezvoltarea elementelor de siguranță a locuitorilor și a bunurilor acestora, participând în mod voluntar, alături de personalul specializat la protejarea satului românesc de tot ceea ce ar putea fi disfuncțional, sau ar pune în pericol buna dezvoltare a comunității locale.

Înfățișarea satelor și a gospodăriilor rurale se va putea schimba radical, țăranul român având în condițiile participării active la acest proiect, să deruleze investiții semnificative pentru reamenajarea gospodăriei, respectiv de dotare a acestora după toate regulile care pot asigura un trai confortabil și civilizat (introducerea alimentării cu apă curentă în clădirile cu destinație de locuit, prepararea și folosirea curentă a apei calde în bucătării și la sistemele de îmbăiere, a rețelelor de canalizare a apelor uzate menajere, utilizarea unor sisteme eficiente și mai puțin poluante de încălzit).

Punerea în practică a acestor de proiecte pornește de la principiul că „TOȚI CÂȘTIGĂ”, principiu care este aducător de prosperitate atât în mediul rural cât și în mediul urban.

Prin acest demers, satul și mai ales mediul rural românesc își va putea recâștiga atractivitatea pentru multe categorii socio-profesionale (învățători, profesori, preoți, medici, asistenți medicali, ingineri agronomi, zootehniști, informaticieni etc.), care vor putea aprecia că mediul rural le poate oferi condiții adecvate pentru a desfășura multiple activități în condiții bune și de performanță profesională și mai ales bine retribuite, în care comunitățile locale vor avea posibilitatea de a se implica.

În aceste condiții, în care doar o mică parte a problemelor de impact au fost sumar analizate și care evidențiază o posibilitate reală de a ieși din multiplele crize invocate de către politicieni (pentru a-și ascunde lipsa de performanță și de profesionalism), se pune întrebarea NOI, SOCIETATEA CIVILĂ, CE AȘTEPTĂM ?

NU NE PUTEM IMPLICA CONȘTIENT ȘI RESPONSABIL PENTRU A TRĂI MAI BINE?

La aceste întrebări este necesar să dăm răspunsuri NOI TOȚI CETĂȚENII ACESTEI ȚĂRI și să găsim împreună o cale înțeleaptă de a ne implica responsabil. Trebuie să conștientizăm că în caz de neimplicare a politicului în soluționarea acestor probleme, el va răspunde doar în fața unui electorat puțin educat, eventual trecând în opoziție pentru un ciclu parlamentar, după care va reveni cu aceeași insolență, încercând să găsească tot felul de argumente pentru a masca lipsa de viziune, de patriotism, de profesionalism sau de performanță.

NOI TOȚI, în calitate de CETĂȚENI ROMÂNI ȘI EUROPENI, de felul în care ne vom implica și de rezultatele muncii noastre, vom răspunde direct în fața copiilor și a nepoților noștri și vom fi etichetați așa cum vom merita.

Copiii și nepoții noștri nu vor acuza politicul de „greaua moștenire lăsată” sau de modul defectuos cum au guvernat alții înaintea lor, ci ne vor acuza pe noi, pe CETĂȚENII ACESTEI ȚĂRI de o totală lipsă de educație, de superficialitate, de egoism, de prostie și de lipsă de patriotism dacă nu vom ști pe ce drum să purcedem, ca să putem să le lăsăm moștenire generațiilor viitoare un sat prosper.

Dacă din comoditate, sau din lipsă de unitate și de viziune noi nu ne vom implica corespunzător în aceste momente cruciale pentru viața și existența mediului rural românesc, se va amplifica și mai mult dezastrul în care trăim, iar urmașii noștri vor fi îndreptățiți să ne stingă candela de la capătâiul mormântului și să ne dea total uitării. Deci NOI ce mai așteptăm!

Mircea Vintilescu

Unele comentarii pe marginea dezbaterii de la Timişoara 4 dec. 2014

UNELE COMENTARII PE MARGINEA DEZBATERII DE LA TIMIȘOARA CU TITLUL: ”PROTECȚIA MEDIULUI ȘI DREPTUL LA VIAȚĂ”

După susținerea acestei comunicări, așa cum era și de așteptat, în sala de conferință se aflau și unii reprezentanți ai mișcării pro-fracturare. Intervenția lor a fost cea care a generat un viu interes dezbaterilor.

Un reprezentant al acestui curent a încercat să prezinte necesitatea obținerii independenței energetice, indiferent de costuri sau de ”eventuale mici disfuncțiuni la adresa mediului înconjurător”. În finalul intervenției, acest cetățean a încercat să susțină că toate costurile pentru protecția mediului înconjurător invocate în cadrul acestei prezentări sunt prea mari și că România nu le poate suporta.

Reacția auditoriului a fost promptă și a venit cu argumentul că nimic nu este mai eficient decât investițiile în mediu, pentru că ele ne asigură dreptul la viață, la o sănătate mai bună, la bunăstare și la libertate. Pentru ca nota dezbaterilor să se mențină la cote decente, Mircea Vintilescu l-a etichetat pe acest cetățean ca pe un FRUNTAȘ PESIMIST.

Concluzia trasă de majoritatea auditorilor față de acestă neinspirată intervenție a fost că nu toți cetățenii conștientizează așa cum trebuie prioritățile existenței noastre, respectiv ce drepturi și valori trebuie să apărăm și care nu pot face obiectul unor negocieri, iar fiecare dintre noi, pentru binele nostru și mai ales pentru binele urmașilor noștri trebuie să ne implicăm pentru a ne informa și mai ales pentru a le apăra. La formularea acestor concluzii o contribuție esențială au adus-o și toți reprezentanții cultelor religioase participanți la această conferință.

O altă intervenție foarte consistentă a venit din partea unui eminent profesor universitar care a scos în relief și mai mult, necesitatea abordării tuturor problemelor de dezvoltare economică a fiecărei zone a țării numai după ce în spațiul respectiv s-au efectuat investițiile necesare în domeniul protecției mediului înconjurător, pentru că numai astfel se va putea garanta o dezvoltare durabilă economică a zonei respective. Pe marginea acestei intervenții s-au mai făcut discuții cu exemple convingătoare care au întărit spusele acestui cadru didactic universitar.

Mai multe grupuri de tineri activiști în domeniul stopării tehnologiilor de fracturare hidraulică de mare volum pentru exploatarea gazelor de șist au prezentat pe larg modul cum ei s-au implicat în această problemă și au invocat necesitatea unificării tuturor eforturilor grupurilor similare din țară pentru a avea un succes deplin pe această linie. Au mai solicitat sprijin pentru o consultanță eficientă în vederea utilizării armei justiției împotriva celor care încalcă legislația națională în acest domeniu.

Dezbaterile au fost numeroase pe acest domeniu, deosebit de interesante și mai ales au scos în evidență necesitatea informării corecte a cetățeanului asupra riscurilor care pot surveni dacă nu au și ei o opoziție fermă în această problemă. S-a abordat și necesitatea implicării mass mediei într-o formulă nouă, eficientă și utilă cetățeanului de rând pentru a se putea realiza o corectă politică de protecție a mediului înconjurător în tot Banatul.

Numeroase intervenții s-au făcut pe marginea creșterii nivelului și al calității informării corecte a cetățeanului pentru a se putea implica conștient și responsabil în formularea și luarea deciziilor în domeniul protecției mediului înconjurător pentru a apăra astfel dreptul la viață, la sănătate, la bunăstare și libertate.

Majoritatea participanților au apreciat laudativ acest demers început la Timișoara de către un anumit segment al societății civile, scoțând în evidență noutățile problemelor prezentate, claritatea informării și mai ales continuarea acestui demers în toată țara, concomitent cu dezvoltarea problemelor care vor trebui abordate.

Conferința a reprezentat un succes real, ea dând cetățenilor participanți un nou mod de a evalua statul și forța comunităților umane în apărarea dreptului la viață, sănătate, bunăstare și libertate.

Mircea Vintilescu

Protecţia mediului înconjurător şi dreptul la viaţă – Timişoara 4 decembrie 2014

IATĂ CE S-A PREZENTAT ȘI DEZBĂTUT LA TIMIȘOARA PE DATA DE 04.12.2014 ÎN FAȚA UNUI PUBLIC CONSTITUIT DIN PROFESORI UNIVERSITARI, MAI MARII UNOR DIVERSE CULTE RELIGIOASE, GRUPURI DE ACTIVIȘTI ȘI NUMEROȘI CETĂȚENI DORNICI SĂ SE INFORMEZE CORECT PENTRU A SE IMPLICA RESPONSABIL ÎN TREBURILE COMUNITĂȚILOR ÎN CARE TRĂIESC

PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ȘI DREPTUL LA VIAȚĂ

1. De ce dreptul la viață, sănătate, bunăstare și libertate al tuturor comunităților umane este condiționat de promovarea unui sistem eficient de abordare a problemelor din domeniul protecției mediului înconjurător.

Iată o întrebare care este bine să încercăm să ne-o punem cu toți, după 25 de ani de la începuturile primilor pași făcuți de România, chiar aici la Timișoara, pentru a trece la un regim politic democratic, în care cetățeanul și societatea civilă să reprezinte prima putere în stat.

De fapt, viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea sunt valori supreme umane ce sunt consfințite în carta DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI, iar noi, ca țară europeană le-am inserat ca atare în legea fundamentală a țării respectiv CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, specificând totodată, că acestea sunt valori garantate de stat. [Vezi art. 22. - (1). Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică și psihică ale persoanei sunt garantate, art. 34. - (1). Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat; art. 47. - (1). Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent și art. 23. - (1). Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.]

Analizând numai ordinea în care sunt abordate sau înșiruite aceste drepturi fundamentale ale omului în Constituția României, respectiv, dreptul la viață (art. 22), libertatea individuală (art. 23), dreptul la sănătate (art. 34) și bunăstare (art. 47), constatăm că legiuitorul român nu s-a gândit asupra modului cum pot deriva aceste drepturi unele din altele, adică care ar fi ordinea firească pentru a fi puse efectiv în practică, ci el a dorit doar să le înșiruie, dându-le prin aceasta doar un simplu caracter declarativ și nefuncțional.

În fond, ca să poți garanta respectarea acestor drepturi fundamentale ale omului, un stat civilizat trebuie să se preocupe de asigurarea unor drepturi fără de care viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea nu pot exista, respectiv la preocuparea și implicarea permanentă a statului pentru asigurarea și garantarea unui mediu înconjurător adecvat și favorabil vieții omului, fără de care toate aceste înșiruiri anterioare devin simple paleative sau elemente declarative lipsite de orice sens.

Prin prisma și gândirea legiuitorului român, constatăm că România, prin toate instituțiile sale abilitate, trebuie să se eschiveze de la această îndatorire responsabilă, care este majoră și fundamentală, obligație care trebuie să dea chiar consistența de existență a statului român, transpunând-o sub o formă declarativă, doar ca un simplu drept cetățenesc, respectiv în cadrul subcapitolului ”Dreptul la un mediu sănătos”, iar în cardul art. 35, alin. 1 se specifică: ”Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.

Fuga de această responsabilitate a instituțiilor statului român este exprimată și mai clar, tot la acest articol, respectiv în cadrul alin. 3, unde legiuitorul specifică: ”Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”. Acest transfer de responsabilitate de la implicarea totală a statului în problematica protecției mediului înconjurător către persoanele fizice și juridice, denotă fie o neînțelegere a legiuitorului asupra priorităților majore ce condiționează apărarea drepturilor fundamentale ale omului, fie o ignoranță cu iz pur declarativ, în privința modului cum statul își propune să garanteze aceste drepturi fundamentale ale omului.

În aceste condiții se pune întrebarea firească: Cum poți garanta aceste drepturi fundamentale ale omului, dacă tu ca stat nu te preocupi și nu te implici prioritar pentru protejarea mediului de suport al vieții, în general și al omului, în mod special? Apoi trebuie să te întrebi cum pot persoanele fizice și juridice să protejeze și să amelioreze mediul înconjurător, în condițiile în care tu ca stat nu vrei să te implici și să-ți asumi prin instituțiile abilitate toată responsabilitate în formularea, implementarea și respectarea cu strictețe a unor strategii și politici care să dea posibilitatea punerii în practică a acestor îndatoriri pe termen mediu și lung?

Pot spune fără a greși cu nimic, că dacă astăzi, un guvern, indiferent de orientarea lui, vine cu cel mai faimos program de guvernare, prin care se intenționează să se facă o relaxare maximă a problemelor de ordin legislativ de natură fiscală și nu numai, care să încurajeze și să impulsioneze o dezvoltare economică fără precedent în România, în toate domeniile, prin care să implice favorabil atât pe micul, cât și pe marele producător, fără a asigura o protecție corespunzătoare a mediului de suport al comunităților umane, acest program va fi sortit unui eșec total, întrucât el va afecta semnificativ viața, sănătatea și libertatea tuturor oamenilor.

Acest lucru devine și mai evident astăzi, când ne confruntăm cu o majoră instabilitate a condițiilor climatice, când riscurile producerii unor dezastre s-au amplificat, tocmai datorită abordărilor superficiale pe care autoritățile statului le-au manifestat în domeniul protejării și conservării componenților și subcomponenților mediului înconjurător. În aceste condiții este de așteptat ca tot efortul investițional și de trudă care stă la baza activităților economice a tuturor întreprinzătorilor sau al agenților economici, să se ducă de râpă.

Imaginați-vă dezastrul care poate să-l cuprindă pe un cultivator de cereale sau pe un mic proprietar al unei fabrici nou construite, în care fiecare au investit toată agoniseala lor pentru a produce bunuri cu valoare socială semnificative pentru ei și comunitate, când constată că munca lor este distrusă de o inundație sau de o alunecare de teren, fenomene distructive ce puteau fi evitate dacă se luau măsurile de protecție necesare.

În aceste condiții sprijinul și garanțiile bancare în relansarea economică a unei zone nu numai că devin insuficiente, dar ele se pot dovedi a fi chiar înrobitoare și distructive pentru cel care le-a contractat. Iată, că fără implicarea totală a statului în promovarea unor strategii și politici eficiente în domeniul protecției mediului înconjurător, nimic nu poate fi durabil, nici bunăstarea noastră, nici viața, nici sănătatea și nici libertatea individului.

Din aceste considerente, este necesară o revizuire totală a modului de implicarea prioritară a autorităților abilitate ale statului, în apărarea și promovarea reală a acestor drepturi și valori fundamentale ale omului, prin repoziționarea problemelor de protecție a mediului înconjurător, la nivelul întregului teritoriu național, ca element de întâietate, atât în noua Constituție a României, cât mai ales în toate măsurile de guvernare pe care le preconizăm a le derula.

Față de aceste constatări, devine explicabil eșecul politicilor promovate de către toate guvernele de după anii 1990, indiferent de culoarea lor politică și mai ales de politicile promovate. Nu avântul economic promovat prin artificii fiscale sau prin legiferarea unor facilități investiționale pot reprezenta calea spre progres și bunăstare a populației, ci investițiile în domeniul protecției mediului înconjurător reprezintă cheia succesului, pentru că fără a proteja viața și sănătatea individului nu se pot obține rezultate durabile și notabile în nici un fel. De modul cum ne preocupă promovarea reală și nu declarativă a acestor elemente depinde viitorul nostru, și mai ales al generațiilor viitoare.

2. Știm să formulăm strategii și politici eficiente în domeniul protecției mediului înconjurător?

Pentru a transforma aceste drepturi fundamentale ale omului din elemente declarative în drepturi reale și funcționale, garantate și asigurate în mod real de către stat este nevoie de a realiza, atât la nivel național, cât și zonal, strategii și politici eficiente de protecție a mediului înconjurător, politici care să fie puse în practică pe termen scurt, mediu și lung.

Prima problemă care trebuie lămurită este dacă știm cu adevărat ce înseamnă să elaborezi, și mai ales, să promovezi o politică viabilă de protecție a mediului înconjurător. La această întrebare putem răspunde cu următoarea definiție:

Politica mediului înconjurător reprezintă formularea intențiilor și principiilor care trebuie aplicate, în raport cu realitatea existentă într-o anumită regiune, prin care să se asigure un cadru de acțiune și de elaborare a obiectivelor și țintelor necesare a fi atinse în cadrul activităților de protecţie a mediului înconjurător, pentru utilizarea și dezvoltarea durabilă a regiunii, conform principiilor fundamentale din acest domeniu.

Prin obiectiv al protecției mediului înconjurător trebuie să se înțeleagă țelul general și final al politicilor asupra protecției mediului înconjurător, care necesită a fi prognozat și cuantificat periodic, pentru toată perioada propusă spre rezolvare.

Fără a face eforturi mari de memorie, constatăm că principalele obiective ale politicii de protecție a mediului înconjurător, promovate de autoritățile române în ultimii 25 de ani la nivel național, se definesc prin:

• Despădurirea amplă la nivelul tuturor zonelor forestiere ale țării;
• Dezvoltarea și amplificarea regimului de inundabilitate pe mai toate cursurile de ape curgătoare ale țării;
• Intensificarea proceselor de degradare a solului și al alunecărilor de teren, în mod special, în zonele montane și deluroase;
• Dar nu în ultimul rând, amplificarea gradului de risc al efectelor dezastrelor naturale, și mai ales antropice, pentru majoritatea localităților țării.

Prin această lipsă de implicare a statului, și mai ales a politicului în problematica protecției mediului înconjurător, devine clar că drepturile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață, la sănătate, bunăstare și libertate au fost grosolan încălcate, și mai ales nesocotite. Aceasta este adevărata etichetă care va marca pentru mulți ani în istoria României performanța tuturor guvernărilor care s-au succedat la cârma țări în acest sfert de veac scurs de la evenimentele din decembrie 1989, respectiv lipsa de profesionalism și mai ales de patriotism a conducătorilor noștri, asociat cu o sfidare totală a interesului major al cetățeanului de rând.

Țintele de mediu reprezintă cerințele detaliate ale performanței politicilor asupra protecției mediului înconjurător, cuantificate atunci când au fost prognozate, care se desprind din obiectivele politicii de protecţie a mediului înconjurător și care trebuie definite și îndeplinite integral în timpul propus, cu scopul atingerii şi îndeplinirii obiectivelor stabilite.

Din nefericire, constatăm că la nivelul protecției mediului înconjurător nu avem până astăzi nici o strategie bine definită pe termen mediu și lung la nivel național, strategie care să fie acceptată și însușită de toate formațiunile politice parlamentare și neparlamentare, cu toate că prima formă de redactare a Legii protecției mediului a fost realizată încă din anul 1995.

Totodată, am avut ocazia să constatăm prin intermediul materialelor publicate periodic de Fundația ”Terra Mileniul 3”, cu ocazia alegerilor locale și parlamentare, începând din anul 2005 și până în prezent, că la nivelul partidelor politice care au participat la aceste alegeri, în cadrul programului politic prezentat public, capitolul referitor la politicile și strategiile pentru protecția mediului reprezintă o înșiruire de probleme care nu au nimic de-a face cu protecția mediului înconjurător. Această constatare aparține ambasadorului SUA la București care a cerut spre consultare un exemplar al colecției de strategii în domeniul protecției mediului al tuturor formațiunilor politice, inclusiv al celor care se cred ecologiste, colecție care a fost întocmită de această fundație.

Rezultă, că la nivelul tuturor formațiunilor politice, nu avem specialiști care să se preocupe de acest domeniu, că protecția mediului înconjurător este o problemă tratată pur declarativ și total neprofesional, că adevărata grijă față de cetățean și de apărarea drepturilor fundamentale ale omului reprezintă chestiuni total secundare și fără importanța cuvenită.

Această mare deficiență care ne situează în rândul societăților primitive cu tendință de desconsiderare totală a cetățeanului , se datorează unor multiple carențe, din care lipsa unei legislații clare în acest domeniu, și mai ales, lipsa specialiștilor în domeniul protecției mediului înconjurător. Acestea reprezintă cauzele principale ale acestei disfuncțiuni politico-organizatorice, la nivelul statului român.

3. Unele deficiențe majore din legislația națională referitoare la protecției mediului înconjurător și efectele negative produse de acestea în organizarea unor activități eficiente.

La nivel național avem LEGEA NR. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind ”protecţia mediului”, aceasta fiind o lege organică care are rolul de a contribui la punerea în aplicare, dezvoltare și explicitare clară a unor principii fundamentale înscrise în Constituția României.

O primă carență sau omisiune regretabilă pe care o face legiuitorul în cadrul acestei legi organice, este că nesocotește terminologia oficială din Constituția României, referitor la utilizarea termenului fundamental privind mediul înconjurător, pe care îl înlocuiește cu un cuvânt cu o valență generală și simplificată, respectiv mediu. Pe acest termen, legiuitorul chiar încearcă să-l definească cu caracter oficial la art. 1, alin. 2 din lege, dar în mod total necorespunzător și neacceptat de specialiștii din acest domeniu, dar mai ales de juriști, deoarece dă naștere la mari confuzii. Această definiție are în accepțiunea legiuitorului următorul conținut:

”Mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului."

Prin utilizarea acestui termen cu o valență generală ”mediu”, și renunțarea la terminologia oficială din Constituție, dar mai ales, prin modul total necorespunzător așa cum a fost el definit în această lege, se dă posibilitatea ca acest document fundamental legislativ să devină pur declarativ, confuz, și mai ales, să fie total neaplicabil, fără a mai aminti că împiedică formularea unor principii sectoriale de bază din legile ordinare, legi care au ca scop reglementarea tuturor activităților ce stau la baza protecției mediului înconjurător.

În fond, ce reprezintă termenul general referitor la mediu, cuvânt ce are funcția de matcă în lexicul românesc, dar care pentru eliminarea unor confuzii, impune alăturarea acelui cuvânt care definește mediul la care vrem să ne referim, respectiv mediu înconjurător, mediu acvatic, mediu atmosferic, mediu academic, mediu politic, mediu studențesc etc. Din acest punct de vedere, o definiție mai apropiată de adevărul pe care trebuie să-l reprezinte acest cuvânt ar avea următorul sens:

MEDIU reprezintă starea de fapt și definitorie pentru un spațiu multidimensional, ce înglobează un ansamblu de corpuri materiale, energetice sau de altă natură, între care se realizează permanent și cu intensități diferite schimburi de materie, energie și informație, definind și condiționând, atât natura fenomenelor produse, caracteristicile și stadiul de evoluție al corpurilor și al spațiului în care se manifestă, cât mai ales, dinamica și interdependența acestora.

Dar cea mai mare deficiență a acestei legi organice, o reprezintă faptul că ea nu și-a definit clar și corect obiectul supus reglementării, respectiv ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte ”protecția mediului înconjurător” în cadrul acestui document, cu funcție de normă juridică organică, care trebuie să aibă un caracter obligatoriu, stabil și care trebuie apărată de organul legislativ al statului, în vederea reglementării și ordonării acesteia.

În loc să definească cu o maximă claritate care este obiectul de reglementare, această lege prezintă chiar la art. 1, alin. 1, un deziderat lipsit de conținut, simplist și mai ales, total neprofesional, respectiv:

”Obiectul prezentei legi îl constituie un ansamblu de reglementări juridice privind protecţia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă.”

Iată că în accepțiunea legiuitorului român, protecția mediului înconjurător în România, nu reprezintă o activitate care trebuie să se desfășoare în mod sistematic și care necesită să transpună în practică principiile fundamentale enunțate și ele foarte vag și declarativ în Constituție, ci ea reprezintă un ”obiectiv”, adică un țel general al unor politici nedefinite, țel care nu poate fi prognozat și nici cuantificat pentru toată perioada supusă reglementării. Cu alte cuvinte, rezultă clar din această formulare a legiuitorului că protecția mediului înconjurător în România nu reprezintă nimic concret, iar autoritățile statului nu pot avea nici un fel de implicare responsabilă, chiar dacă aceasta reprezintă un ”obiectiv de interes public major”.

Este surprinzător cum ministerul de resort a putut propune Parlamentului României spre adoptare în anul 2006 o lege organică fără un domeniu de reglementare ce nu a fost definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege confuză și fără obiect de reglementare și mai ales cum Instituția Prezidențială a promulgat o asemenea lege?

Iată că numai sub acest aspect, toți factorii sumar enumerați și implicați în actul de redactare și legiferare al acestui document legislativ, și-au etalat pe deplin incompetența profesională, demonstrând cu prisosință că manifestă multă neglijență și chiar incompetență în elaborarea legilor organice care trebuie să ne reglementeze activitățile pe care le definește ca ”obiectiv de interes public major”.

Totuși, dacă obiectul protecției mediului înconjurător în România nu beneficiază de o definiție oficială și clară, bine structurată, care să poată da conținut acestei legi, se pot pun următoarele întrebări firești:

• Cum de a fost posibil ca legiuitorul să nesocotească tezele fundamentale asupra protecției mediului înconjurător prezentate în Constituția României, fără ca organele abilitate ale statului să se sesizeze (ex.: demnitarii din Plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, comisiile de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale, Avocatul Poporului și mai ales Curtea Constituțională)?
• Ce gamă de problematici trebuie să reglementeze această lege organică dacă ea nu și-a definit obiectul de activitate?
• Cu ce trebuie să se ocupe protecția mediului în România, respectiv ce activități și acțiuni trebuie să desfășoare prin suita de instituții abilitate ale statului, și mai ales, ce categorii de specialiști necesită a fi implicați?

Lipsa acestei definiții oficiale care trebuie să aibă un conținut explicit și clar, a făcut ca numeroase activități care sunt subsidiare protecției mediului înconjurător, cum ar fi protecția mediului geologic, protecția atmosferei, protecția apelor, protecția solului, protecția vegetației și faunei, protecția împotriva zgomotelor și vibrațiilor, protecția ariilor naturale etc., să capete nu numai înțelesuri diferite de la o lege la alta, ignorând scopul central al protecției mediului înconjurător, dar să și promoveze acțiuni de tip singular și unilateral, fără a se putea realiza interconexiunea și interdependența dintre toți componenții, subcomponenții și factorii mediului înconjurător.

Acest inconvenient major explică de ce până în prezent nu avem posibilitatea de integrare a acestor legi ordinare într-o strategie unitară care să se raporteze și să se integreze în legea organică de bază a protecției mediului înconjurător. Totodată, să ne permită formularea unor strategii și politici coerente în acest domeniu considerat de legiuitor ca obiectiv de interes public major în România.

Mai mult, tot în această lege, nu se specifică nicăieri și nici nu se recunoaște că protecţia mediului înconjurător în România, reprezintă o activitate care trebuie desfășurată sistematic și în mod continuu, în instituții abilitate ale statului, ce au obligația să-și asume întreaga responsabilitate asupra actului decizional, din toate domeniile supuse acestor reglementării.

De fapt, dacă te uiți cu atenție în Cod CAEN (codul activităților din economia națională), protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca fiind o activitate ce trebuie desfășurată în mod oficial în acest stat.

În aceste condiții, când statul român nu recunoaște această activitate, se pune întrebarea cum de funcționează Ministerul Mediului cu toate instituțiile lui subordonate? Apoi, cum și pentru ce sunt plătiți de către contribuabili toți salariații acestor instituții? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică cei doi miniștrii, împreună cu toți secretarii de stat și directorii numiți numai pe criterii politice, lefurile pe care și le iau, dar mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial, atunci înseamnă că ea se desfășoară în mod total ilegal și în afara legii.

Sfidarea elementelor primare și esențiale de legalitate sub care trebuie să se desfășoare această activitate atât de importantă, de care depinde viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea tuturor locuitorilor din România, cât mai ales viitorul acestei țării, demonstrează cu prisosință, incompetența crasă a politicului nostru, dar și lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituțiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea desfășurării acestei activități, și apoi legalitatea ocupării locurilor de muncă pentru întreaga armată de salariați implicați în acest domeniu.

Tot pe această linie a neglijenței, a incompetenței și a sfidării propriilor interese de legalitate ale funcționarului public din acest domeniu, dar care afectează grav interesul general al cetățeanului contribuabil, se înscrie și lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător specializat în domeniul protecției mediului înconjurător, atât la nivelul componenților și subcomponenților mediului înconjurător, cât și la nivelul factorilor de mediu.

Astfel, în Codul COR (codul ocupațiilor din România), nu există nici o mențiune referitoare la profesia de specialist sau de lucrător specializat pe componenți, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activități specifice acestui domeniu deosebit de important, cum ar trebui să fie protecția mediului înconjurător în România.

Așa s-a ajuns ca la nivelul tuturor instituțiilor statului implicate în domeniul protecției mediului înconjurător, să întâlnești toți neaveniții sau analfabeții față de această activitate și meserie. Astfel, găsești la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcțiilor de mașini, la compartimentul reglementări, economiști, la compartimentul monitorizări, absolvenți ai Conservatorului ”Ciprian Porumbescu” - secția flaut etc. Iar în conducerea instituțiilor care ar trebui să reprezinte autoritatea statului în domeniu, sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul, gestiunea și problemele legate de protecţia mediului înconjurător.

Interesant este și faptul că atât cetățeanul de rând, cât mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu știu dacă cineva fiind grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind și bani serioși pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face așa ceva nimeni. Dar iată că în domeniul protecției mediului înconjurător, această activitate care se desfășurată în instituții abilitate ale statului român, acest lucru este posibil. Astfel, toți incompetenții care nu au mai performant în meseria lor de bază, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcții cu răspunderi foarte importante în domeniul protecției mediului înconjurător, loc de muncă unde își arată zilnic incompetența, nonperformanța profesională, și mai ales disprețul față de problemele cetățeanului și ale comunităților umane.

În acest domeniu de activitate, mai marii noștri politicieni au pornit de la lozinca: "la fotbal și la mediu se pricepe toată lumea", inclusiv dânșii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală și foarte actuală a Ministerului Mediului, în loc să facem activități de protecţie a mediului înconjurător după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci așa ceva, pentru că cei care mai știau câte ceva în acest domeniu, au fost scoși din activitate pentru a face loc întregului lot de incompetenți aserviți politic, dar care nu cunosc și nici nu înțeleg rolul activității de protecție a mediului înconjurător în România.

Dacă nu știm ce este mediu înconjurător, ce presupune activitatea de protecţie a mediului înconjurător, dacă nu avem recunoscută în România această activitate, dacă implicăm toți oamenii fără experiență în domeniu (de la miniștri, secretari de stat, directori de departamente și de agenții, șefi de servicii și lucrători pe domenii de importanță capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută chiar de către legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca în acest domeniu să existe haos, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în fața experților europeni, dar și al cetățeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituții, cât și la salariile acestor pseudoexperți și funcționari ai statului în domeniul protecției mediului înconjurător.

În aceste condiții în care probleme disfuncționale care au fost enumerate numai succint, ne evidențiază clar că în România se face o mare risipă de bani publici, dar mai ales cheltuieli cu totul nejustificate și total ineficiente care se derulează sub masca protecției mediului înconjurător, dar mai ales în detrimentul așteptărilor cetățeanului contribuabil.

Pentru definitivarea stării de confuzie totală în care se află astăzi sistemul de organizare al activității de protecție a mediului înconjurător de la noi din țară, era și de așteptat să apară și să se utilizeze mai multe elemente terminologice care nu au nimic comun cu terminologia specifică acestei activități, dar care susțin prin elementul confuz pe care îl generează sub forma unor pseudo-sinonime, implicarea cel puțin distructivă a unor categorii de pseudo-specialiști în problematica protecției mediului, respectiv: ecologia cu ecologiști, bioecologia cu bioecolog, geoecologia cu geoecolog, ecologia urbană cu ecologul urban, hidroecologia cu hidroecolog etc.), care în cea mai mare măsură încearcă să deturneze activitatea de bază a protecției mediului înconjurător, sau încearcă să fragmenteze această activitate pentru a nu se dezvolta și desfășura în mod unitar.

Confuzia creată de aceste activități așa-zis similare sau suprapuse între ecologie și protecția mediului înconjurător a fost alimentată și de implicarea total necorespunzătoare a unor persoane fizice cu o pregătire neadecvată în probleme de activism, care vor să se erijeze în susținători ai protecției mediului. Astfel, pe linie ecologică a apărut gruparea GREEN PEACE, iar la noi în țară, cât și în Europa, au apărut numeroase grupuri care se pronunță incorect împotriva exploatării gazelor de șist etc.), s-a dezvoltat apoi activismul ecologic politic (vezi formațiunile politice ale verzilor, partidele ecologiste etc.), sau activismul ecologic social (vezi mișcarea pentru un mediu curat, sau mișcările pentru oprirea funcționării centralelor nucleare etc.), toate acestea contribuind la inhibarea procesului de formulare, promovare și dezvoltare a tezelor fundamentale care ar trebui să stea la baza funcționării coerente a protecției mediului înconjurător, în ansamblul său.

Abordând elementele de terminologie specifică din domeniul protecției mediului înconjurător înscrise în această lege organică, putem constata că ne lipsesc tocmai termenii cheie care ar trebui să dea substanță acestei activități, respectiv:

• Protecția mediului înconjurător reprezintă o activitate sistematică de gestionare și management pentru utilizarea durabilă de către om și societate a resurselor și componenţilor mediului înconjurător, desfășurată prin instituții specializate ale statului, în vederea elaborării de norme juridice, politici, reglementări, și programe, ce trebuie aplicate de toate persoanele fizice și juridice dintr-o anumită zonă, fie pentru conservarea, fie pentru reconstrucția zonelor considerate deteriorate, având ca obiectiv principal ocrotirea tuturor formelor de viață, împreună cu totalitatea elementele de suport care le condiționează, cât și protejarea peisajelor naturale și antropice pentru asigurarea unui parteneriat durabil al comunităților umane cu mediul înconjurător.
• Conservarea mediului înconjurător reprezintă o activitate sistematică de gestionare și management pentru utilizarea durabilă în cadrul unui spațiu bine definit, a ansamblului resurselor şi componenţilor mediului înconjurător, cu scopul menținerii unui echilibru cât mai apropiat de starea normală de manifestare a parametrilor care definesc zona respectivă, în vederea păstrării intangibile și pe termen lung a potențialului acestora, pentru satisfacerea necesităților și aspirațiilor comunităților umane prezente și viitoare. Aceste activități necesită a fi derulate prin instituții specializate ale statului, sau ale comunităților locale și/sau regionale, prin elaborarea periodică de politici, programe și măsuri bazate pe reglementări și norme juridice, ce vor fi aplicate de către toate persoanele fizice şi juridice.
• Refacerea și reintegrarea zonelor deteriorate - reprezintă o activitate sistematică de management pentru elaborarea de politici, programe și măsuri bazate pe reglementări și norme juridice, la nivelul unei zone bine definite, dar cu o durată limitată de derulare în timp, pentru atenuarea treptată, cât și repararea integrală a componenţilor mediului identificați ca deteriorați. Această activitate se desfășoară în urma producerii unor poluări accidentale, a unor activități antropice desfășurate necorespunzător sau a producerii unor fenomene naturale distructive și/sau periculoase, având ca scop reintegrarea zonelor afectate la ansamblul regiunii la care se raportează, în vederea optimizării interacțiunilor dintre comunitatea umană şi mediul înconjurător, activități ce sunt promovate, derulate şi monitorizate numai prin instituții specializate.
• Poluant - orice substanță solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori, orice formă de energie (electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații) care introdusă în mediu înconjurător, modifică echilibrul constituenților acestora sau al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale ori împiedică utilizarea componenților și/sau resurselor de mediu în scopuri legitime, ori contribuie la modificarea distructivă a dinamicii mediului lor de suport.
• Poluarea mediului - acțiunea de utilizare și/sau de extragere nerațională sau de introducere directă sau indirectă de poluanți în mediu înconjurător de către persoane fizice sau juridice identificabile, care aduc prejudicii vieții, sănătății și bunăstării umane, care deteriorează și/sau distrug sau generează disfuncții la nivelul resurselor biotice și/sau abiotice ale mediului lor de suport, generând o dinamică negativă a ansamblului peisagistic natural sau antropic și care împiedică alte utilizări legitime și durabile de către om a componenților și/sau a resurselor mediului înconjurător.
• Parteneriatul durabil om-mediu înconjurător - sistem care asociază doi colaboratori: omul, respectiv comunitățile umane și mediul înconjurător, pentru un scop comun, reprezentat de necesitatea coexistenței și evoluției acestora în condiții optime, oferind același șanse de dezvoltare celor doi parteneri.
• Monitoringul mediului - activitatea sistematică, desfășurată cu metodologii și tehnici unitare, pentru supravegherea strictă a caracteristicilor și parametrilor unui component, subcomponent sau factor al mediului, ori a unei activități, sau fenomen, pentru elaborarea de diagnoze și evaluări asupra domeniului investigat.
• Monitoringul integrat al mediului înconjurător - activitatea sistematică de supraveghere, definire și cuantificare a transferului de materie, energie şi informație între toți componenții și subcomponenţii mediului înconjurător, ce rezultă din dinamica fenomenelor sau proceselor interrelaţionale dintre aceștia, pentru diagnoză, evaluare globală şi prognoză, cu scop decizional în activitatea de conservare și/sau ameliorare – refacere - reintegrarea a zonelor deteriorate la nivelul unei grupări teritoriale bine definite.

Ca ridicolul să fie total, am constatat că nu există universitate în România, în care la nivelul unor facultăți prestigioase să nu existe secții la care să se predea problemele legate de domeniul protecției mediului înconjurător, acest lucru făcându-se într-un mod total inconștient, fără a ști de fapt ce este acest lucru. Trebuie să ne întrebăm ce se predă în aceste condiții la aceste facultăți, cât de utile îi sunt cursantului aceste informații primite, cum poate valorifica cursantul aceste informații în viitor, iată o altă problemă gravă, la care un răspuns corect pot să-l furnizeze numai cei care sunt implicați în acestă farsă educațională.

Este foarte grav, constituind un act de iresponsabilitate crasă, și mai ales de inconștiență din partea formatorilor de opinie să vorbești despre ceva ce nu a fost încă definit, să încerci să predai unor tineri informații total incorecte și lipsite de conținut, iar apoi să încerci să-i determini pe aceștia să se considere drept oameni bine pregătiți în domeniul protecției mediului înconjurător, îndemnându-i chiar să se implice în această activitate.

Poate la fel de grav este și faptul că legiuitorul face o mare confuzie între criteriile de aplicare a legii și principiile fundamentale care ar trebui să stea la baza constituirii întregului sistem legislativ din domeniul protecției mediului înconjurător. Astfel, el enumeră în partea introductivă a acestei legi un număr mare de criterii pentru aplicarea de sancțiuni în acest domeniu, fără însă a formula și enunța care sunt tezele fundamentale de bază pe care să se întemeieze această lege organică, cât mai ales întreaga legislație ordinară sau întregul sistem de norme juridice din domeniul protecției mediului înconjurător, respectiv pentru fiecare component, subcomponent și factor al mediului.

Pentru a elimina acest neajuns, am să-mi permit, ca pe baza numeroaselor referințe bibliografice, cât mai ales a experienței dobândite în acest domeniu, să expun principalele teze sau principii fundamentale care pot sta la baza protecției mediului înconjurător în România:

Principiul nr. 1: Ansamblul comunităților umane au obligația de a utiliza totalitatea componenţilor și resurselor mediului înconjurător numai pentru ceea ce sunt și reprezintă acestea în mod natural, și nu pentru ceea ce așteptăm sau ne dorim noi să obținem de la acestea în procesul satisfacerii nevoilor și aspirațiilor legitime, atât al generațiilor prezente, cât și al generațiilor viitoare.

Principiul nr. 2: Fiecare comunitate umană trebuie să-și dimensioneze în mod conștient și pe criterii științifice întregul sistem de habitat, de organizare al teritoriului și al activităților pe care vrea să le desfășoare, cât și asupra posibilităților reale de dezvoltare ale acestora pe termen scurt, mediu și lung, numai în funcție de capacitatea de suportabilitate a spațiului aferent regiunii terestre la care se raportează, fără a se atinge prin aceasta pragurile critice ale raporturilor de interacțiune dintre om/societate și mediul înconjurător.

Principiul nr. 3: În situația în care, din condiții obiective sau subiective se identifică producerea sau intenția de a se produce unele modificări la nivelul parametrilor componenţilor şi resurselor mediului înconjurător, atât în plan zonal, cât şi regional, este obligatoriu să se realizeze lucrări şi elemente cu caracter compensator, acestea trebuind dimensionate astfel încât să nu se producă schimbări semnificative în tipologia regională a ansamblului caracteristicilor mediului înconjurător preexistent.

Principiul nr. 4: Spațiile în care s-au realizat lucrări cu caracter compensator, sau în care s-au produs modificări naturale la nivelul componenţilor sau subcomponenţilor mediului înconjurător, vor trebuii considerate ca fiind spații de maximă sensibilitate în dinamica noilor relații de interacțiune ale componenţilor mediului înconjurător, atât în plan local, cât mai ales în zonele învecinate acestora, necesitând promovarea unor sisteme eficiente de monitorizare complexă și integrată a mediului, de întreținere și dezvoltare continuă a lucrărilor realizate, pentru asigurarea integrării armonioase a acestora la nivelul capacității de suportabilitate preexistent al regiunii la care se raportează, asigurând prin aceasta protecţia și dinamismul tuturor comunităților umane, cât și satisfacerea nevoilor și aspirațiilor legitime ale generațiilor prezente și viitoare, dar și al vieții în general.

Toate aceste deficiențe conceptuale legislative, terminologice și mai ales organizatorice și comportamentale, la care se mai pot adăuga încă multe altele, a determinat ca întreaga activitate de protecție a mediului înconjurător din România să fie lipsită de performanță, iar mal praxis-ul instituțional să cunoască cea mai mare dezvoltare, comparativ cu alte activități reglementate prin legi organice.

Nesocotind obligația fundamentală a statului român pentru a proteja și garanta drepturile și valorile fundamentale ale omului, problematica poluării transfrontalieră la care România este supusă permanent, nu a făcut obiectul preocupărilor de reglementare și cunoaștere din partea autorităților de resort, prin intermediul acestei legi organice.

Astfel, din multitudinea de date directe și mai ales indirecte pe care le avem la dispoziție, putem spune că România este cel mai mare importator de poluare și implicit de sărăcie dintre toate țările europene. Importul acestui grav flagel al sărăciei și al destabilizării stării de sănătate a oamenilor, îl realizăm continuu pe toate cursurile de apă curgătoare care vin din afara teritoriului țării, din care, se detașează ca prioritar, aportul adus de fluviul Dunărea.

Dar cel mai distructiv factor pentru mediu și populația din România îl reprezintă în ultimul timp, importul poluanților pe calea vectorului de transport aer. Beneficiind de prezența lanțului montan al Carpaților chiar pe axa mediană a țării, s-a constatat că aceștia funcționează ca o barieră separatoare în calea mișcării maselor de aer de joasă și medie altitudine ce vin din vestul, nordul, estul și sudul Europei. Astfel, sub forma ploilor acide și/sau alcaline, transferul acestor numeroși poluanți foarte nocivi, se oprește pe teritoriul României, contribuind permanent la degradarea accentuată a vegetației naturale, și mai ales a producției agricole, la poluarea solului și apelor subterane de mică adâncime, cât și a apei din lacuri și cursuri de apă.

Pentru combaterea efectului acestui flagel al poluării transfrontalieră la care suntem expuși permanent, în fața căruia autoritățile supreme ale statului stau impasibile, agenții economici de la mic la mare, de la agricultor la industriaș, trebuie să cheltuiască dublu sau triplu pentru a realiza elementele de productivitate care dau eficiența muncii depuse. Toți acești poluanți perfizi și toxici îi găsim în alimentele pe care îi consumăm zilnic, indiferent că vorbim de produse vegetale sau animale. Iată de unde ne vine cea mai mare parte a sărăciei și mai ales, a deteriorării calității vieții și a stării de sănătate, pentru întreaga populație a țării.

Este de neînțeles, cum legiuitorul nu a prevăzut în această normă juridică, ca obligație esențială a statului pentru apărarea reală și eficientă a teritoriului țării, promovarea activităților monitoringului de fond transfrontalier pentru aer, apă, sol, vegetație și mai ales pentru viața și sănătatea oamenilor, de ce rezultatele acestor activități nu trebuie dezbătute și analizate în CSAT, de ce nu prezentăm și dezbatem aceste probleme care afectează grav România la nivelul Consiliului Europei, de ce politica externă a țării nu ia în considerare și această problematică care ar putea fi reglementată pe cale diplomatică și poate să ne aducă și despăgubiri importante.

În asemenea condiții este firesc ca pentru totala lipsă de performanță și competență profesională, să nu răspundă sau să-și asume răspunderea instituțională nimeni din conducerea statului român, dar cetățeanul să devină o victimă a unui sistem organizatoric total haotic și incompetent pentru asigurarea unei protecții reale privind viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea fiecărui locuitor al României.

4. Schimbările climatice la care suntem martori ne impun o nouă abordare a principiilor fundamentale care trebuie să stea la baza atât a protecției mediului înconjurător, cât și a altor reglementări constituționale și legislative.

Prin fenomenul schimbărilor climatice trebuie să înțelegem producerea unor modificări atipice a principalilor parametrii climatici (termici, pluviometrici eolieni etc.), care au început a se manifesta în afara ecarturilor minime și maxime de evoluție, comparativ cu tipologia climatică preexistentă a unei regiuni.

Cauzele schimbărilor climatice sunt generate primordial de fenomene naturale iar în secundar de fenomene antropice, ambele având posibilitatea de a se autopotența și susține reciproc.

Schimbările climatice anunță o modificare totală și radicală a regimului climatic specific unei regiuni și poate avea o durată de manifestare în timp cuprinsă între 100 și 300 de ani până la stabilizarea noului tip de climat în regiunea respectivă.

Modul de manifestare al schimbărilor climatice este dat de producerea cu intensități nespecifice ca violență în regiunea respectivă a fenomenelor pluviometrice, termice și eoliene, concomitent cu repetabilitatea lor la intervale scurte de timp în cadrul aceluiași anotimp.

Efectul producerii acestor manifestări violente a acestor fenomene meteorologice este de a pregăti un nou stadiu de evoluție al mediului înconjurător din regiunea respectivă, asigurând un nou tip de modelare a reliefului, modificarea parametrilor de stare cantitativă, calitativă și structurală a tuturor componenților și subcomponenților mediului înconjurător, inclusiv cu distrugerea unor elemente specifice zonale și înlocuirea lor pe cale naturală și treptată cu alte elemente specifice noului tip de climat care urmează a se instaura în regiunea sau zona respectivă.

Schimbările climatice fac parte din ciclurile evolutive naturale ale planetei, ele s-au mai produs și în trecutul istoric al Terrei, deci sunt fenomene care se produc independent de voința sau de prezența noastră.

În urma producerii acestor fenomene la scară planetară sau continentală, societatea umană alături de întregul ansamblu al mediului înconjurător sunt grav afectate, suferind transformări radicale. Aceste schimbări climatice afectează configurația continentelor, nivelul oceanului planetar, distribuția așezărilor umane și a populației din zonele costiere și/sau litorale, schimbă repartiția teritorială a zonelor agricole tradiționale, afectează principalele resurse de hrană și apă ale comunităților umane și contribuie la schimbări radicale la nivelul mentalului colectiv și al comportamentului uman tradițional, putând genera convulsii sociale și mai ales de tip antagonic nu numai la nivel zonal sau regional ci chiar planetar.

Succesiunea manifestărilor foarte dese și într-o formă extremă a acestor fenomene, ce au caracteristici cu totul noi, poate atrage pe teritoriul românesc variații cu amplitudini foarte mari ale temperaturilor aerului de la forme caniculare de lungă durată la geruri extreme derulate în tot anotimpul hibernal. Perioadele secetoase își vor mări timpul de manifestare și de intensitate până la forme acute de uscăciune. Între aceste intervale de timp se vor produce precipitații lichide și solide foarte abundente care vor fi însoțite de manifestări violente ale vântului, atingând pragul de vijelii, viscole și chiar tornade. Toate aceste elemente vor genera un dezechilibru climatic sever.

La nivelul teritoriului românesc este de așteptat ca în urma producerii precipitațiilor excesive de tip torențial, să se genereze viituri catastrofale pe mai toate cursurile de apă curgătoare. La aceste fenomene generatoare de inundații se vor mai asocia și intensificarea proceselor erozionale de suprafață și de profunzime ale solului. Debitele solide de sedimente vor ajunge nestingherite în albiile tuturor cursurilor de apă și în cuvetele acumulărilor sau lacurilor. Acestea vor contribui la o colmatare accentuată a patului albiilor, micșorând continuu secțiunea activă de scurgere a apelor. În aceste condiții este de așteptat ca revărsările de ape generatoare de inundații să se producă la ploi cu intensități mici, începând de la 15-20 l/mp, fapt care nu era specific pentru aceste cursuri de apă înaintea declanșării acestor fenomene ale schimbărilor climatice.

Este de așteptat ca toate lucrările hidrotehnice pentru combaterea fenomenului de inundabilitate și executate în perioadele anterioare, să fie depășite și chiar să devină inutile, iar majoritatea localităților urbane și rurale să fie supuse unor dezastre repetate de la un anotimp la altul. Efectul acestor dezastre va fi multiplu și greu cuantificabil, afectând viața, sănătatea, bunurile materiale și libertatea individului, conducând la sărăcirea în masă a tuturor comunităților umane din România.

Dacă nu vom încerca să facem nimic, în sensul de a ne pregăti din timp pentru a putea face față acestor schimbări climatice majore, atunci cam acest scenariu ne paște, iar costurile existențiale ale fiecărui locuitor al României se vor mări în progresie aritmetică, în timp ce sărăcia națională va crește în progresie geometrică.

Pentru diminuarea efectelor distructive ale acestor dezastre anticipate, cât mai ales pentru a avea chiar de câștigat de pe urma producerii acestor schimbări climatice radicale, se impune o nouă abordare a tot ceea ce înseamnă sisteme de amenajare complexă a teritoriului, pornind de la amenajarea complexă a bazinelor hidrografice și legat de acestea la o nouă abordare a regionalizării teritoriului administrativ al țării.

Această luptă trebuie să înceapă prin inhibarea cauzelor generatoare a disfuncțiilor climatice asupra teritoriului și nu de la combaterea efectelor distructive pe care schimbările climatice le declanșează. Este o nouă abordare care trebuie să ia în calcul un nou mod de utilizare și/sau folosire al terenului din cadrul fiecărui bazin hidrografic în parte, abordând în mod distinct cu soluții adecvate fiecare treaptă de relief pe care se desfășoară bazinele hidrografice.

Nu trebuie să ne gândim la o renaturare a teritoriului pentru fiecare treaptă de relief, ci la un nou mod de echipare al acestuia într-o strânsă concordanță cu tendințele de suportabilitate ce au fost identificate pentru noul tip climatic pe care îl anticipăm că se va instaura în zona respectivă.

Astfel, prin elaborarea unor strategii și politici eficiente de protecție a mediului înconjurător va trebui să prevedem o dezvoltare a unui nou tip de fond forestier pe cel puțin 65% din suprafața montană ocupată de un bazin hidrografic, în care să predomine alături de speciile arboricole autohtone, noi specii adaptate la noul regim climatic. În zonele deluroase acest procent trebuie asigurat în proporție de minim 50%, iar în zonele de șes/câmpie să se situeze între 15 și 20%.

La acest uriaș efort investițional va trebui să dezvoltăm o legislație nouă care să asigure stimularea, protecția și un sistem eficient, dar și complex pentru exploatare a acestor noi amenajamente teritoriale care vor avea rolul pe de o parte de a reduce coeficienții scurgerii naturali ai apei de la nivelul solului până la valori apropiate de cele naturale, iar pe de altă parte, la inhibarea și stabilizarea proceselor erozionale.

Concomitent este necesar ca să asigurăm promovarea unor lucrări de gospodărire a apelor care să contribuie la asigurarea stocurilor de apă ce urmează a fi utilizate în perioadele cu secete acute care se vor succeda la nivelul fiecărui anotimp. Aceste lucrări ce trebuiesc promovate cu prioritate, vor putea contribui la promovarea unei agriculturi sigure, la regularizarea debitelor de apă ce se vor scurge în perioadele de ape mari, vor putea fi exploatate și în scop hidroenergetic, vor permite dezvoltarea unei pisciculturi de tip industrial și vor asigura dezvoltarea zonelor învecinate ca obiective turistice și de agrement de un mare interes local și regional.

Pornind de la o asemenea abordare vom putea asigura o stabilitate remarcabilă a tuturor componenților mediului înconjurător, vom putea elimina unele riscuri generatoare de dezastre care afectează localitățile și comunitățile umane, vom genera numeroase locuri de muncă apărând totodată viața și sănătate cetățeanului, concomitent cu asigurarea pe termen mediu și lung a elementelor de bunăstare și libertate atât pentru generația prezentă, cât și pentru generațiile viitoare.

Pentru a putea duce la realizarea acestor lucruri, societate civilă trebuie să se informeze și să se documenteze în mod corect, trebuie să manifeste un nou tip de solidaritate inter-comunitară, să știe ce să ceară și mai ales să se implice în mod conștient și responsabil în formularea și luarea deciziilor, căci indiferența ne va costa enorm atât pe noi cât mai ales pe urmașii noștri.

Decanul ASOCIAȚIEI PROFESIONIȘTILOR ÎN PROTECȚIA MEDIULUI
Dr. Vintilescu Mircea

Unele deficienţe majore din legislaţia naţională referitoare la protecţia mediului înconjurător – Partea a II-a

Partea a II-a

Pentru definitivarea stării de confuzie totală în care se află sistemul de organizare al activității de protecție a mediului înconjurător de la noi din țară, era și de așteptat ca să apară și să se utilizeze mai multe elemente terminologice care nu au nimic comun cu terminologia specifică acestei activități, dar care susțin prin elementul confuz pe care îl generează sub forma unor pseudo-sinonime, implicarea cel puțin distructivă a unor categorii de pseudo-specialiști în problematica protecției mediului, respectiv: ecologia cu ecologiști, bioecologia cu bioecolog, geoecologia cu geoecolog, ecologia urbană cu ecologul urban, hidroecologia cu hidroecolog etc.), care în cea mai mare măsură încearcă să deturneze activitatea de bază a protecției mediului înconjurător, sau încearcă să fragmenteze această activitate pentru a nu se dezvolta și desfășura în mod unitar.

Confuzia creată de aceste activități așa-zis similare sau suprapuse între ecologie și protecția mediului înconjurător a fost alimentată și de implicarea total necorespunzătoare a unor persoane fizice care având o pregătire neadecvată în probleme de activism vor să se erijeze în susținători ai protecției mediului. Astfel, pe linie ecologică a apărut gruparea GREEN PEACE, iar la noi în țară, cât și în Europa au apărut numeroase grupuri care se pronunță împotriva exploatării gazelor de șist etc.), s-a dezvoltat apoi activismul ecologic politic (vezi formațiunile politice ale verzilor, partidele ecologiste etc.), sau activismul ecologic social (vezi mișcarea pentru un mediu curat, sau mișcările pentru oprirea funcționării centralelor nucleare etc.), toate acestea contribuind la inhibarea procesului de formulare, promovare și dezvoltare a tezelor fundamentale care ar trebui să stea la baza funcționării coerente a protecției mediului înconjurător în ansamblul său.

Abordând elementele de terminologie specifică din domeniul protecției mediului înconjurător înscrise în această lege organică, putem constata că ne lipsesc tocmai termenii cheie care ar trebui să dea substanță acestei activități, respectiv:

• Protecția mediului înconjurător care reprezintă o activitate sistematică de gestionare și management pentru utilizarea durabilă de către om și societate a resurselor și componenţilor mediului înconjurător, desfășurată prin instituții specializate ale statului, în vederea elaborării de norme juridice, politici, reglementări, și programe, ce trebuiesc aplicate de toate persoanele fizice și juridice dintr-o anumită zonă, fie pentru conservarea, fie pentru reconstrucția zonelor considerate deteriorate, având ca obiectiv principal ocrotirea tuturor formelor de viață, împreună cu totalitatea elementele de suport care le condiționează, cât și protejarea peisajelor naturale și antropice pentru asigurarea unui parteneriat durabil al comunităților umane cu mediul înconjurător.

Apoi ne lipsesc definiții fundamentale pentru activități care ar trebui să se refere la ”Conservarea mediului înconjurător”, la ”Refacerea şi reintegrarea zonelor deteriorate”, asupra ”Parteneriatului durabil dintre om și mediul înconjurător” se disting definiții incorecte sub aspect tehnic și juridic pentru unii termeni semnificativi cum ar fi ”Poluant”, ”Poluarea mediului”, ”Monitoringul mediului”, ”Monitoringul integrat al mediului înconjurător” etc., toate acestea scoțând în evidență că avem un document legislativ neglijent, conceput de oameni politici lipsiți de experiență care dintr-un entuziasm prost înțeles au elaborat o legislație confuză și mai ales inutilă.

Ca ridicolul să fie total, am constatat că nu există universitate în România, în care la nivelul unor facultăți prestigioase să nu existe secții la care să predea problemele legate de domeniul protecției mediului înconjurător, acest lucru făcându-se într-un mod total inconștient, fără a ști de fapt ce este acest lucru. Trebuie să ne întrebăm ce se predă în aceste condiții la aceste facultăți, cât de utile îi sunt aceste informații primite de către cursant, cum poate valorifica cursantul aceste informații în viitor, iată o altă problemă gravă, la care un răspuns corect pot să-l furnizeze numai cei care sunt implicați în acestă farsă educațională.

Este foarte grav, constituind un act de iresponsabilitate crasă și mai ales de inconștiență din partea formatorilor de opinie să vorbești despre ceva ce nu a fost încă definit, să încerci să predai unor tineri informații total incorecte și lipsite de conținut, iar apoi să încerci să-i determini pe aceștia să se considere drept oameni bine pregătiți în domeniul protecției mediului înconjurător, îndemnându-i chiar să se implice în această activitate.

Poate la fel de grav este și faptul că legiuitorul face o mare confuzie între criteriile de aplicare a legii și principiile fundamentale care ar trebui să stea la baza constituirii întregului sistem legislativ din domeniul protecției mediului înconjurător. Astfel el enumeră în partea introductivă a acestei legi un set de criterii pentru aplicare de sancțiuni în acest domeniu, fără însă a formula și enunța care sunt tezele fundamentale de bază pe care să se întemeieze această lege organică, cât mai ales întreaga legislație ordinară sau întregul sistem de norme juridice din domeniul protecției mediului înconjurător, respectiv pentru fiecare component, subcomponent și factor al mediului înconjurător.

Pentru a elimina acest neajuns am să-mi permit ca pe baza numeroaselor referințe bibliografice, cât mai ales a experienței dobândite în acest domeniu să expun principalele teze sau principii fundamentale care pot sta la baza protecției mediului înconjurător din România:

Principiul nr. 1: Ansamblul comunităților umane au obligația de a utiliza totalitatea componenţilor și resurselor mediului înconjurător numai pentru ceea ce sunt și reprezintă acestea în mod natural, și nu pentru ceea ce așteptăm sau ne dorim noi să obținem de la acestea în procesul satisfacerii mereu crescânde a nevoilor și aspirațiilor legitime atât a generațiilor prezente, cât și a generațiilor viitoare.

Principiul nr. 2: Fiecare comunitate umană, trebuie să-și dimensioneze în mod conștient și numai pe criterii științifice întregul sistem de habitat, de organizare al teritoriului și al activităților, cât și posibilitățile reale de dezvoltare ale acestora, pe termen scurt, mediu și lung, numai în funcție de capacitatea de suportabilitate a spațiului aferent regiunii terestre la care se raportează, fără a se atinge prin aceasta pragurile critice ale raportului de interacțiune dintre om/societate și mediul înconjurător.

Principiul nr. 3: În situația în care, din condiții obiective sau subiective se identifică producerea sau intenția de a se produce unele modificări la nivelul parametrilor componenţilor și resurselor mediului înconjurător, atât în plan zonal, cât și regional, este obligatoriu să se realizeze lucrări și elemente cu caracter compensator, acestea trebuind dimensionate astfel încât să nu se producă schimbări semnificative în tipologia regională a ansamblului caracteristicilor mediului înconjurător preexistent.

Principiul nr. 4: Spațiile în care s-au realizat lucrări cu caracter compensator, sau în care s-au produs modificări naturale la nivelul componenţilor sau subcomponenţilor mediului înconjurător, vor trebuii considerate ca spații de maximă sensibilitate în dinamica noilor relații de interacțiune ale componenţilor mediului înconjurător atât în plan local, cât mai ales în zonele învecinate acestora, necesitând promovarea unor sisteme eficiente de monitorizare complexă și integrată a mediului, de întreținere și dezvoltare continuă a lucrărilor realizate, pentru asigurarea integrării armonioase a acestora la nivelul capacității de suportabilitate preexistent al regiunii la care se raportează, asigurând prin aceasta protecţia și dinamismul tuturor comunităților umane, cât și satisfacerea nevoilor și aspirațiilor legitime ale generațiilor prezente și viitoare, dar și al vieții în general.

Toate aceste deficiențe conceptuale legislative, terminologice și mai ales organizatorice și comportamentale, la care se mai pot adăuga încă multe altele, a determinat ca întreaga activitate de protecție a mediului înconjurător din România să fie lipsită de performanță, iar mal praxis-ul instituțional să cunoască cea mai mare dezvoltare comparativ cu alte activități reglementate prin legi organice.

Nesocotind obligația fundamentală a statului român pentru a proteja și garanta drepturile și valorile fundamentale ale omului, nici problematica poluării transfrontieră la care România este supusă permanent, nu a făcut obiectul preocupărilor de reglementare și cunoaștere din partea autorităților de resort prin intermediul acestei legi organice.

Astfel, din multitudinea de date directe și mai ales indirecte pe care le avem la dispoziție, putem spune că România este cel mai mare importator de poluare și implicit de sărăcie dintre toate țările europene. Importul acestui grav flagel al sărăciei și al destabilizării stării de sănătate al oamenilor, îl realizăm continuu pe toate cursurile de apă curgătoare care vin din afara teritoriului țării, din care se detașează ca prioritar aportul adus de fluviul Dunărea.

Dar cel mai distructiv a apărut în ultimul timp importul poluanților pe calea vectorului de transport aer. Beneficiind de prezența lanțului montan al Carpaților chiar pe axa mediană a țării s-a constatat că aceștia funcționează ca o barieră separatoare în calea mișcării maselor de aer de joasă și medie altitudine care vin din vestul, nordul, estul și sudul Europei. Astfel, sub forma ploilor acide și/sau alcaline, transferul a numeroși poluanți foarte nocivi se oprește pe teritoriul României, contribuind permanent la degradarea accentuată a vegetației naturale și mai ales a producției agricole, la poluarea solului și apelor subterane de mică adâncime cât și a lacurilor.

Pentru combaterea efectului acestui flagel al poluării transfrontieră la care suntem expuși, în fața căruia autoritățile supreme ale statului stau impasibile, agenții economici de la mic la mare, de la agricultor la industriaș, trebuie să cheltuiască dublu sau triplu pentru a realiza elementele de productivitate care dau eficiența muncii depuse. Toți acești poluanți perfizi îi găsim în alimentele pe care îi consumăm zilnic, indiferent că vorbim de produse vegetale sau animale. Iată de unde ne vine cea mai mare parte a sărăciei și mai ales a deteriorării calității vieții și a stării de sănătate pentru întreaga populație a țării.

Este de neînțeles cum legiuitorul nu a prevăzut în această normă juridică ca obligație esențială a statului, pentru apărarea reală și eficientă a teritoriului țării, promovarea activităților monitoringului de fond transfrontalier pentru aer și apă, de ce rezultatele acestor activități nu stau în atenția CSAT, de ce nu prezentăm și dezbatem aceste probleme care afectează grav România la nivelul Consiliului Europei, de ce politica externă a țării nu ia în considerare și această problematică care poate fi reglementată pe cale diplomatică și poate să ne aducă și despăgubiri importante.

În asemenea condiții este firesc ca pentru lipsa de performanță și competență profesională să nu răspundă sau să-și asume răspunderea instituțională încă nimeni din conducerea statului român, dar cetățeanul să devină o victimă a unui sistem organizatoric total haotic și incompetent pentru asigurarea protecției privind viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea fiecărui locuitor al României.

Mircea Vintilescu